Cuvintele lui Isus pe care le citim în această duminică fac parte dintr-un discurs care aparţine genului apocaliptic, un gen care se exprimă printr-un limbaj plin de imagini: „soarele şi luna se vor întuneca şi stelele vor cădea”. Acest discurs al lui Isus nu povesteşte sfârşitul lumii, dar sensul istoriei. Deseori experienţa zilnică pare să ne spună că răul învinge şi binele pierde, dar este aşa? Pentru a evalua lucrurile în profunditate şi a nu ne lăsa înşelaţi de aparenţe, este necesar ca ucenicul să iasă din timpul scurt şi să-şi îndrepte privirea în depărtare: tocmai de aceea ultimul discurs al lui Isus nu vorbeşte direct de cruce (care deşi continuă să fie într-un mod prezentă), dar despre revenirea Fiului Omului cu putere şi glorie.
Această ultimă afirmaţie vrea să ne asigure că eficacitatea ascunsă a crucii, adică acea posibilitate a sa de glorie şi de victorie care acum rămâne ascunsă, la sfârşitul timpurilor va apare în faţa tuturor în strălucirea sa cea mai orbitoare. Aşa cum s-a spus clar în prima parte a discursului, pe care însă liturgia de astăzi o lasă deoparte, comunitatea creştină se va afla în situaţii grele. „Se vor ridica profeţi falşi şi falşi mesia” (13,22), şi vor face semne care vor părea convingătoare cu scopul de a-i înşela pe credincioşi; „veţi fi duşi în faţa guvernatorilor şi a regilor din cauza mea” (13,9) şi „veţi fi urâţi de toţi” (13,19); „se va ridica un popor împotriva altui popor şi o împărăţie împotriva altei împărăţii” (13,8). În situaţii de acest fel ucenicul poate fi dezorientat, descurajat, atins de îndoială că crucea lui Cristos este un fapt irosit şi lipsit de putere: lumea pare de fapt să continue ca mai înainte, cu tot bagajul său de ură şi de greşeli.
Care sunt recomandările lui Isus? Iată-le: „Nu vă alarmaţi” (13,7), „nu vă preocupaţi” (12,11), „rugaţi-vă” (13,18), „să nu-i credeţi” (13,21), „fiţi atenţi” (13,23), „să ştiţi că el este aproape, la uşă” (13,29). Atitudini uşor de spus, dar greu de practicat, posibile doar dacă suntem susţinuţi de o mare credinţă. Numai dintr-o mare credinţă izvorăsc seninătatea, vegherea şi capacitatea de a distinge între profeţii adevăraţi şi profeţii falşi, între adevăraţii înnoitori şi cei falşi.
„Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece” (13,31): este ultima asigurare pe care ne-o dă Isus, punctul fix, care justifică (şi cere) de la ucenic seninătate, fidelitate, siguranţă că Fiul Omului va reveni şi că viitorul – în ciuda tuturor experienţelor contrare – este sigur în mâinile Celui care a fost răstignit. (Mons. Bruno Maggioni; trad. pr. I. Chinez).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu