 |
| Isus și ucenicii din Emaus. |
Un drum cu Cristos și împărtășire din viața sa
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] (26 aprilie 2020)
Lecturi: Faptele
Apostolilor 2,14.22-33; 1Petru 1,17-21; Evanghelia Luca
24,13-35; lecturiOmilie
În a treia duminică a Paștelui răsună
din textele biblice vestea pascală despre învierea Domnului atât în relatarea celor
doi ucenici care se duceau spre Emaus, cât și în predica lui Petru în dimineața
zilei de Rusalii și în împărtășirea de credință îndreptată spre comunitățile lui
Petru. Scrie evanghelistul: „în aceeași zi” [prima a săptămânii], adică ziua învierii care devine „ziua
Domnului”, duminica, în care comunitatea creștină este adunată pentru a face
„memoria” învierii lui Isus Cristos. Este un model de urmat pentru toți
oamenii.
În prima lectură, luată din Faptele Apostolilor (2,14.22-33), este prezentat primul
anunț sau kèrygma Bisericii asupra
căruia este întemeiată creștinătatea. Avem mărturia apostolului Petru în
dimineața zilei de Rusalii, unde explică evreilor, adunați în număr mare
înaintea Cenaculului, adică sala unde s-a celebrat Cina de taină, că Isus, mort
pe cruce și înviat, este Mesia, promis de Dumnezeu. Acum, Petru poate să dea
mărturie curajoasă, nu cu patruzeci de zile înainte când Cristos a fost arestat
îi era așa de frică de viaţa sa încât afirma că nu făcea parte din grupul
acela. Acum, acest Isus „pe care voi l-aţi răstignit şi ucis prin mâinile celor
fărădelege, pe acesta, Dumnezeu l-a înviat, eliberându-l de durerile morţii”
(v. 23-24). Iudeii sunt puși să se confrunte cu mister profund descumpănitor.
Dumnezeu vine să integreze moartea pe cruce a singurului drept, Isus Cristos, „acreditat”
[împuternicit] de Domnul: „pe acest Isus, Dumnezeu l-a înviat şi noi toţi
suntem martorii acestui fapt!” (v. 32). Acest lucru este anunţat de Scripturi, de
Moise, de psalmi, de profeți. Și David spunea: „Îl vedeam mereu în faţa mea pe
Domnul, căci el este la dreapta mea ca să nu mă clatin” (v. 25). Și profeții
spuneau: „el nu a fost lăsat în locuinţa morţilor şi nici trupul lui nu a văzut
putrezirea” (v. 31). De aici înainte va trebui să citim tot Vechiul Testament
în lumina învierii lui Cristos. Această veste trebuie anunțată mai întâi
evreilor apoi păgânilor. Toată lumea să știe: Isus Cristos a murit dar Dumnezeu
l-a înviat! Planul Domnului se dezlănțuie în viața fără de sfârșit!
Însuși Petru în Scrisoarea întâia
(1Pt 1,17-21) îi încurajează pe credincioși să meargă în timpul peregrinării
pământești [„în timpul înstrăinării voastre”] în teamă și iubire față de
Dumnezeu. „Înstrăinării” poate fi tradus cu „nefiind rezident în cetate”, adică
persoană stabilită într-o țară străină. Străinul nu are drepturi: este „a trăi
alături”. Experiența baptismală a creștinului se naște din Paștele lui Isus: „nu
prin aur şi argint aţi fost răscumpăraţi” dar „cu sângele preţios al lui
Cristos, care, ca un miel fără cusur şi neprihănit” (v. 19). Aceasta este
semnificația: Paștele lui Cristos în lumina Paștelui ebraic – mielul pascal. Isus
și-a oferit viaţa, şi-a vărsat sângele pentru noi! Acum viața lui a devenit
viața noastră: incoruptibilă, nepătată. Această viață nouă devine punctul de
referință pentru credința și comportarea celor care cred în el, căci i-a smuls
din zădărnicia unei existențe fără sens, absurde. „Prin el voi credeţi în
Dumnezeu, care l-a înviat din morţi şi i-a dat gloria, aşa încât credinţa şi
speranţa voastră să fie în Dumnezeu” (v. 21). Iubirea sa depășește tot ce ne
putem imagina. Suntem invitați să primim această veste și să ne convertim.
În ultimul capitol al Evangheliei după Luca (Lc 24,13-35) ne este transmisă experiența pascală a celor doi
discipoli în drumul spre Emaus, întâlnirea și dialogul cu Domnul. Luca
precizează că unul dintre ei se numea Cleopa; nu ne spune numele celui de al
doilea. Am putea spune că discipol cel de-al doilea suntem fiecare dintre noi.
Istoria ucenicilor din Emaus nu este altceva decât o iniţiere – o cateheză – în
„a şti să vedem” care pleacă de la o privire cu vederi înguste, incapabilă de
a-l recunoaşte pe pelerinul de pe acelaşi drum, şi la urmă ajunge să-l
recunoască pe Cristos.
Sunt mâhniți „pe cale”… Sunt
triști și descurajați. Un drum plin de deziluzie: eșecul crucii; speranțele lor
au fost spulberate. Se aşteptau la un Mesia glorios, un rege puternic şi biruitor,
dar se găsesc în faţa unui învins pe cruce. Pe drum apare Isus; ni se alătură… Cristos
înviat merge cu noi, oamenii, fără a-l recunoaște. Dominați de evenimentului
trăit de Isus, „s-au oprit trişti” (v. 17). Luca întrevede ca întâlnirea cu
pelerinul Isus să dea unele rezolvări: puțin câte puțin le dă explicații cu
privire la Scriptură, la Moise și profeți... Lenți în a crede! La reflecțiile
acestui personaj misterios, sufletul celor doi începe să se însenineze: apare
speranța; inima începe „să le ardă”, dar nu este încă credința…
„Când s-au apropiat de satul spre
care mergeau, el s-a făcut că merge mai departe” (v. 29). Isus „s-a făcut că
merge mai departe”. Aici este problema: „s-a făcut că merge mai departe”. Cristos ar vrea să rămână cu noi, cu
problemele noastre ca să ne lumineze… Dar ucenicii îi cer: „Rămâi cu noi,
pentru că este seară şi ziua e de acum pe sfârşite!” (v. 29). Este important să
insistăm: „Rămâi cu noi, Doamne!” Milostivirea ta este puternică. „Rămâi cu
noi!” El rămâne și face un gest: a luat pâinea, a mulţumit, a frânt-o şi le-a
dat-o lor. Este gestul de la „cina cea de taină”: pâinea frântă. Este
Euharistia – împlinirea vieţii sale. Tristețea se transformă în bucurie inestimabilă.
L-au recunoscut „în frângerea pâinii”.
Ultima scenă este recunoașterea
lui Isus în credință și vestirea către frați. O dată ce au ajuns la credință
ucenicii nu pot să stea în loc: experiența trăită pune pe fugă pentru a ajunge
la Ierusalim: „Şi, ridicându-se în acelaşi ceas, s-au întors la Ierusalim” (v.
37). Nu contează că e noapte! Până la Ierusalim sunt cincisprezece kilometri! Aleargă
pentru a vesti fraților credința!
Este trăsătura care-l face recunoscut pe Domnul. Întoarcere de la deziluzie la
credință. Suntem invitați să-i urmăm pe discipolii din Emaus, care scoși din
orbirea lor, să-l recunoaștem pe Cristos înviat mergând pe drumurile
noastre. Aceasta o putem cere și noi: ca inima noastră să fie plină de iubire
ce țâșnește din inima sa…
bibliografia [anul
A]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia,
Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di
Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets
liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle
letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J. (http://dimancheprochain.org);
Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Doglio C. (https://www.qumran2.net);
Dumea C. (www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro); Garcìa
J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Manicardi L. (https://www.monasterodibose.it); Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali
e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano
C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Predici și omilii (https://www.elledici.org);
Ravasi G., Celebrarea și trăirea
Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu