 |
| Adorarea magilor - de Corrado Giaquinto. |
Lumina
credinței
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 17:00 (sâmbătă, 6 ianuarie 2018)
Lecturi: Isaia
60,1-6; Efeseni
3,2-3a.5-6; Evanghelia Matei 2,1-12.
Evanghelia Matei 2,1-12: După ce s-a
născut Isus în Betleemul Iudeii în zilele lui Irod, regele, iată că au ajuns la
Ierusalim nişte magi din Răsărit şi întrebau, spunând: „Unde este
regele nou-născut al iudeilor? Căci am văzut steaua lui la răsărit şi am venit
să-l adorăm”. Auzind aceasta, regele Irod s-a tulburat şi tot
Ierusalimul împreună cu el. Adunându-i pe toţi arhiereii şi
cărturarii poporului, a căutat să afle de la ei unde avea să se nască Cristos. Ei i-au spus: „În Betleemul Iudeii, căci aşa este scris de profet: «Şi tu, Betleem, pământ al lui Iuda, nicidecum nu eşti cea mai mică dintre
cetăţile de seamă ale lui Iuda; căci din tine va ieşi stăpânitorul care va
păstori poporul meu, Israel»”. Atunci Irod, chemându-i pe magi în
secret, a aflat de la ei timpul precis când li s-a arătat steaua. Şi, trimiţându-i la Betleem, le-a spus: „Mergeţi şi informaţi-vă cu exactitate
despre copil şi, când îl veţi fi găsit, făceţi-mi cunoscut şi mie ca să merg şi
eu să-l ador!” După ce l-au ascultat pe rege, au plecat, şi iată
că steaua pe care o văzuseră la răsărit mergea înaintea lor până când, venind,
s-a oprit deasupra locului unde era copilul. Când au văzut
steaua, au fost cuprinşi de o bucurie foarte mare. Şi, intrând în
casă, au văzut copilul împreună cu Maria, mama lui. Apoi, căzând la pământ,
l-au adorat şi, deschizând tezaurele lor, i-au oferit daruri: aur, tămâie şi
smirnă. După ce li s-a descoperit în vis să nu se mai întoarcă la
Irod, au plecat pe alt drum în ţara lor.
Omilie
Astăzi celebrăm Epifania
Domnului. Ce este epifania? Mulţi nu ştiu înţelesul acestui cuvânt. În
limba greacă epiphaneia înseamnă „venire”,
„manifestare”, „apariție”. Este tocmai a-l căuta pe Isus, care a venit la noi pe
pământ spre a fi găsit pentru a ne arăta privirea [chipul] lui Dumnezeu. Este manifestarea misterului, revelația
lui Cristos ca adevărata Lumină a tuturor, chiar și a păgânilor. Este
sărbătoarea credinţei oferită lumii întregi. Trebuie să ştiţi că „epifania”
este o manifestare a prezenţei lui Dumnezeu: ceea ce este ascuns devine acum
evident. În această zi, după exemplu magilor, cei au plecat din Orient spre a-l
găsi pe Isus, noi am lăsat casele noastre și am venit să-l căutăm de Domnul.
În liturgia cuvântului, în prima lectură – este vorba despre Cartea lui Isaia (Is 60,1-6), cunoscătorii îi spun Trito-Isaia (al Treilea-Isaia) – suntem
invitați „să ne ridicăm ochii şi să privim”. Se celebrează gloria
Ierusalimului: „Ridică-te, luminează-te, Ierusalime, căci lumina ta vine
şi gloria Domnului răsare deasupra ta! […] Dar peste tine va răsări Domnul şi
gloria lui” (vv. 1-2). Profetul descrie întoarcerea evreilor din exilul din
Babilon, când Ierusalimul era un morman
de moloz. Dar este semnul că Dumnezeu nu a uitat de poporul său și cetatea sa. Anunță
Ierusalimul că va fi „îmbrăcat în lumină” – semnul prezenței Domnului. Trebuie
să se pregătească pentru a primi oamenii
orientați spre o nesfârșită procesiune atrași de lumina lui Dumnezeu în
căutarea bunurilor promise de Domnul. „Ridică-ţi ochii împrejur şi
priveşte: toţi se adună şi vin spre tine! Fiii tăi vin de departe şi fiicele
tale sunt purtate pe braţe” (v. 4). Este
o scenă ce ne face inima să palpite şi să se lărgească. Și noi creștinii nu
putem uita de iubirea lui Dumnezeu pentru Ierusalimul pământesc și pentru
Ierusalimul ceresc. Imaginea cămilelor care vin purtând „aur şi tămâie
spre lauda Domnului” prezic faptele viitoare ale magilor, de care vorbește
Evanghelia.
În a doua lectură, sfântul Paul ne prezintă în Scrisoarea către Efeseni (Ef 3,2-3a.5-6) conținutul teologic al sărbătorii
de astăzi că „misterul” – așa cum „mi-a fost făcut cunoscut”: este o revelație extraordinare
– „că păgânii sunt împreună-moştenitori, formează un singur trup şi sunt
împreună părtaşi ai promisiunii, în Cristos Isus, prin evanghelie” (v. 6).
Mântuirea în Isus este oferită tuturor popoarelor. Apostolul Paul a
fost chemat să anunțe lumii întregi vestea salvării: a fost numit apostolul „neamurilor”.
Toți oamenii, și nu numai poporul ales, sunt chemați să formeze o realitate
unică în Domnul Isus – trupul său mistic – deoarece sunt toți fiii lui Dumnezeu.
Trebuie notat că insistența lui Paul din această scrisoare nu este în afara
planului lui Dumnezeu cel care a început să fie revelat în promisiunea făcută
lui Abraham, că prin Evanghelie lui Isus Cristos sunt chemați toți, chiar aparținând altor popoare. Și noi împreună cu Paul suntem
înflăcărați de darul lui Dumnezeu. Este chemarea din totdeauna: fiecăruia ne
este dat să-l realizăm.
Acelaşi mesaj ne este adresat în Evanghelia după sfântul Matei (Mt 2,1-12) în care „nişte magi
din Răsărit întrebau, spunând: «Unde este regele nou-născut al iudeilor? Căci
am văzut steaua lui la răsărit şi am venit să-l adorăm»” (v. 2). Mai întâi
evanghelistul spune că sunt „magi”. În
literatura timpului, acest cuvânt indică persoane înţelepte care au o ştiinţă
şi o putere [erau renumiţi preoţi persani…]; ei au văzut o stea deosebită şi
au interpretat-o ca un semn minunat, un indiciu despre naşterea unui nou rege.
Cuvintele lor ne vorbesc despre identitatea magilor: deşi proveneau din Orient
– nu din teritoriul Israelului – nu sunt complet străini de lume; arată, de
fapt, că sunt bine informaţi cu privire la aşteptările popoarelor: ştiu că
Israelul aşteaptă un rege, pe care nu-l confundă cu Irod şi se gândesc că i-au
văzut steaua. Pe de altă parte sunt păgâni, motiv pentru care nu vorbesc despre
„Mesia”, dar folosesc o expresie – „regele iudeilor” – pe care un evreu nu ar
fi folosit-o niciodată. Aşadar, magii cunoşteau aşteptările unui rege, dar nu
cunoşteau profeţiile Vechiului Testament, şi de aceea se văd constrânşi să
ceară explicaţii de la curtea lui Irod; au văzut răsărind o stea, au intuit că
este un semn al regelui iudeilor, au mers la Ierusalim ca să ceară informaţii
precise. Dar steaua dispare. De ce? Pentru că magii îl căutau pe Isus în
cetatea oamenilor, acolo unde nu se voia alt rege decât un om imposibil de
periculos. Ei îi spun că după calculele lor trebuia să se fi născut Cel
Aşteptat – regele iudeilor – cum îl numesc ei, într-un vocabular străin
religiozităţii ebraice. Vestea aceasta, în loc să-l îmbucure pe Irod, îl
cutremură. Se interesează despre cine ar putea să-i ia tronul. Cine ar fi acest
rege al iudeilor? Să fie Mesia? Atunci unde s-a născut acest Mesia? De unde
putem şti? E un personaj atât de important în religia acestor evrei! Atunci i-a
chemat pe marii preoţi şi pe cărturari – personalităţile cele mai influente şi
mai culte din Ierusalim – şi aceştia i-au demonstrat că sunt cu adevărat
experţi şi, fără ezitare, îi dau răspunsul: Mesia trebuie să se nască la
Betleem, după cum spune profeţia lui Miheia: „Tu, Betleem Efrata, ești mic ca
să fii printre locurile de seamă ale lui Iuda; din tine va ieşi, pentru mine,
cel care va fi stăpânitor în Israel!” (Mih
5,1). Atunci Irod îi trimite la Betleem pe magi, cerându-le să revină şi să-i
spună şi lui ceea ce au văzut, ca să poată să meargă şi el să-l adore. Este
clară aici înşelăciunea regelui care deja se gândea la un plan de ucidere a
acelui copil.
Magii pornesc spre Betleem. Ajung
acolo. „Steaua pe care o văzuseră la răsărit mergea înaintea lor până când,
venind, s-a oprit deasupra locului unde era copilul. Când au văzut steaua, au
fost cuprinşi de o bucurie foarte mare!” (vv. 9-10). Este un fapt neobişnuit ca
o stea să se mişte mergând înaintea unui grup de călători şi apoi să se oprească
deasupra ţintei călătoriei! Dar evanghelistul nu pune mare accent pe faptul
miraculos, pare doar să spună – nuanţând mult – că Dumnezeu este cel care-i
conduce pe magi spre locul unde se afla copilul. În schimb se opreşte asupra
sentimentelor: „Când au văzut steaua, au fost cuprinşi de o bucurie foarte mare”
(v. 10). În timp ce Irod este cuprins de teamă şi s-a cutremurat, magii
tresaltă de bucurie. Iată ce mare diferenţă!
Ne oprim puţin în faţa acestei
lumini pentru a o înţelege şi a o urma. Noi toți avem nevoie de această lumină.
Se primește crezând. Este necesară pentru a răspunde la chemarea pe care am
primit-o: de a fi vestitorii Evangheliei lui Cristos. Este timpul misiunii:
luminați de Dumnezeu, reflectând asupra luminii, pentru a face să strălucească
Lumina lui Isus. Lumea are nevoie de această lumină; să-l cunoască pe Cristos;
să cunoască chipul Tatălui… Isus ne oferă această bucurie a luminii sale. Să
credem, chiar dacă în faţa noastră nu vedem decât un semn simplu: o iesle cu un
copilaș şi mama lui, Maria și Iosif. Să-i mulţumim, aşadar, lui Dumnezeu pentru
că ne dă această lumină a credinţei…
[bibliografia
(anul B): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net);
Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel
Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB
Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Masetti N., Guidati dalla Parola,
Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B,
Edizioni Paoline, Torino 1989; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino)
1996; Biblia, Sapientia, Iași 2013.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu