pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (duminică, 7 ianuarie 2018)
Lecturi: Isaia
55,1-11; 1Ioan 5,1-9; Evanghelia Marcu
1,7-11.
Evanghelia Marcu 1,7-11: În acel timp, Ioan
predica, zicând: „Vine după mine cel care este mai puternic decât mine, căruia
eu nu sunt vrednic, plecându-mă, să-i dezleg cureaua încălţămintei. Eu v-am botezat cu apă, însă el vă va boteza în Duhul Sfânt”. În
zilele acelea, a venit Isus din Nazaretul Galileii şi a fost botezat de Ioan în
Iordan. Şi îndată ce s-a ridicat din apă, a văzut cerurile
deschise şi Duhul, ca un porumbel, coborând spre el. Şi din cer a
fost un glas spre el: „Tu eşti Fiul meu cel iubit, în tine mi-am găsit plăcerea”.
Omilie
Astăzi se amintește de Botezul
Domnului. Celebrăm o nouă „epifanie” sau manifestare. Prima „epifanie” a fost
la Crăciun, când Isus s-a descoperit păstorilor. A doua „epifanie” a avut loc
atunci când Cristos s-a descoperit păgânilor reprezentaţi prin magii veniţi din
Orient. De ce mai era nevoie de o a treia „epifanie” în ziua Botezului
Domnului? Iată de ce. Evenimentele legate de naşterea lui Isus erau de acum
amintiri foarte îndepărtate. Puţini îşi mai aminteau de ele. Păstorii de la
Betleem muriseră între timp. Murise, probabil, şi Iosif. Zaharia şi bătrâna
Elisabeta trecuseră de mult la cele veşnice. Nu mai zic de bătrânii de la
templu, Simeon şi Ana. De treizeci de ani, în căsuţa din Nazaret nu se mai
văzuseră îngeri. Doar Maria mai păstra în inima ei evenimentele îndepărtate ca
pe nişte amintiri preţioase. În cei 30 de ani de viaţă necunoscută, ascunsă,
Isus devinea un om ca oricare altul. Era pentru lume feciorul dulgherului din
Nazaret. Era atât de asemănător cu ceilalţi oameni, încât chiar şi Ioan
Botezătorul – deşi îi era rudă – avea nevoie să ceară lămuriri: „Tu eşti cel
care trebuie să vină, sau să așteptăm pe altul?” (Lc 7,19). Astfel stând lucrurile, a fost necesară o nouă „epifanie”,
o nouă dezvăluire a identităţii lui Isus, în
momentul când îşi începe activitatea publică. Este botezul Domnului. Duhul
Sfânt s-a coborât asupra lui. Gasul Tatălui a răsunat: „Tu ești Fiul meu
preaiubit!” Suntem în fața unei „teofanii”, adică a manifestării divine: a
Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt.
În Cartea lui Isaia (Is
55,1-11) – cunoscătorii îi spun al Doilea-Isaia [40-55] – textul începe cu
invitația la convertire. Întoarcerea din exil este posibilă după reîntoarcerea
spre Domnul, care singur poate da viață poporului. Darul mântuirii este indicat
de apă, vin și lapte. Este mișcătoare iubirea lui Dumnezeu față de poporul său!
El le dă lucruri de o valoare imensă, deși știe că nu pot plăti: le oferă totul
în mod absolut gratuit. „Voi, toţi cei însetaţi, veniţi la apă, chiar şi cel
care nu are argint! Veniţi, cumpăraţi şi mâncaţi! Veniţi şi cumpăraţi vin şi
lapte, dar fără argint şi fără plată!” (v. 1). Este, într-adevăr, milostivirea
lui Dumnezeu! Printre imaginile cu care profetul solicită fidelitatea poporului
său față de alianța cu Dumnezeu este simbolul apei: apa care potolește setea,
care coboară din cer sub formă de ploaie sau zăpadă și se întoarce acolo după
ce a udat pământul, l-a făcut să rodească. Acţiunea sa este ascunsă. Este un
mister: după ce picăturile de apă ajung la sămânţa pregătită în pământ,
efectul lor este uimitor. Simbolul apei vine propus referitor la botez, izvorul
vieții creștine. Dumnezeu ne salvează dând sens existenţei, coboară în sărmana noastră
viaţa, în mizeria celor săraci şi îşi arată faţa. Este iubirea lui Isus cel milostiv.
Prima scrisoare a lui Ioan (1In 5,1-9) este centrată pe credința în Cristos care dă viață
și învinge lumea. „Cine învinge lumea dacă nu cel care crede că Isus este Fiul
lui Dumnezeu? Acesta este cel care vine prin apă şi sânge, Isus Cristos” (vv.
5-6). Precizarea apei și a sângelui poate fi înțeleasă ca o aluzie la botezul
lui Isus în Iordan prin care s-a manifestat poporului evreu și la moartea sa pe
cruce, când din coasta lui a curs sânge și apă (In 19,34). Ioan afirmă realitatea istorică a lui Isus. Fiul lui
Dumnezeu a venit într-o persoană concretă. Credința în Cristos este arma care
învinge răul.
În Evanghelia după Marcu (Mc 1,7-11), în ziua botezului
lui Isus citim că „Ioan predica, zicând: «Vine după mine cel care este
mai puternic decât mine, căruia eu nu sunt vrednic, plecându-mă, să-i dezleg
cureaua încălţămintei»” (v. 1). Predica lui Ioan Botezătorul este în întregime
îndreptată să atragă atenţia asupra lui Isus. Sfântul Marcu, în relatarea
botezului lui Isus, este foarte concis. „În zilele acelea, a venit Isus din
Nazaretul Galileii şi a fost botezat de Ioan în Iordan” (v. 9). Isus – care apare
aici pentru prima dată – este prezentat în dubla dimensiune a misterului său: este
omul cu origini umile [vine de la Nazaret, din Galileea] şi cu toate acestea
este „Fiul meu cel iubit”, îi spune Dumnezeu. „A fost botezat de Ioan în
Iordan”. Cuvântul „botez” indică o baie, o scufundare completă în apă. Gestul
nu este doar o simplă acţiune rituală, dar nici sacramentală, aşa cum apare în
experienţa creştină. Botezul lui Ioan avea importanţă morală: constituia un
eveniment de recunoaştere a păcatelor, de convertire. Ioan pregătea lumea la
venirea lui Mesia chemând-o la o schimbare radicală. Împreună cu botezul, Ioan cerea convertire. Prin acel gest exprima
că o lume păcătoasă își deschidea inima într-o dispoziţie lăuntrică de invocare
a lui Dumnezeu pentru pace și dreptate. Supunându-se botezului lui Ioan – un botez
spre iertarea păcatelor – Isus participă în felul acesta la mişcarea de
reînnoire şi de convertire pe care Ioan a trezit-o în poporul său și ne arată
că înţelege calea sa ca drum de solidaritate cu oamenii păcătoşi: nu se
înstrăinează de istoria poporului său, dar face solidaritate cu această
istorie, şi-o asumă. Cu acest prim gest al său, Isus ne lasă să întrevedem
logica de solidaritate şi împărtăşire ce va conduce întreaga sa viață şi care
îi va permite să înţeleagă moartea sa ca o moarte spre „răscumpărarea multora”
(Mc 10,45). Când Isus a intrat în apa
Iordanului, amestecat în mulţime, nu se deosebea cu nimic de păcătoşii care-şi
aşteptau rândul pentru a fi botezaţi. Se aşează în rând cu mulţimea
păcătoşilor. A intrat cu adevărat în această lume, în această familia umană cu
toată slăbiciunea şi povara ei. Se poate spune că împreună cu el coboară în apă
întreaga omenire păcătoasă pe care el a venit să o salveze.
Cerurile „se rup”. „O, dacă ai despica cerurile și ai coborî!” (Is
63,19), îl invocă pe Dumnezeu profetul Isaia. După ce a rămas mult timp
închis şi tăcut, cerul se deschide, Duhul Sfânt se întoarce în mijlocul
poporului şi Cuvântul Domnului revine să răsune printre noi. Duhul, după Marcu, pluteşte deasupra lui
Isus sub formă de porumbel. Duhul se opreşte în mod stabil asupra lui Isus.
Aici putem trimite la plutirea Duhului asupra apelor creației. Cu Isus începe o
nouă creaţie. Se deschide nouă fază a comunicării între Dumnezeu şi oameni.
Domnul „coboară” între oameni: coboară în Isus la Iordan, coboară Duhul pentru a
conştientiza misiunea lui, coboară „din cer un glas” – este al Tatălui – pentru
a confirma că Isus Cristos este Fiul lui.
Semnificaţia botezului lui Isus
se dezvăluie numai pe cruce: botezul este acceptarea morţii pentru păcatele
omenirii. În mod anticipat, Isus a luat asupra sa povara păcatelor oamenilor şi
a purtat-o cu sine în Iordan. Astfel îşi începe activitatea de Mesia luând
locul păcătosului. Botezul apei capătă sensul deplin în moartea pe cruce. Isus
a prefigurat moartea și învierea sa prin cufundarea în apele Iordanului și
ieșirea sa din apă.
„Avem atâția botezați, dar puțini
creștini”: este o zicală a cardinalului Joseph Suenens. Suntem de acord cu
el?...
[bibliografia
(anul B): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net);
Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel
Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB
Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Masetti N., Guidati dalla Parola,
Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B,
Edizioni Paoline, Torino 1989; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino)
1996; Biblia, Sapientia, Iași 2013.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu