Nașterea sfintei Fecioare Maria (8 septembrie)

Liturgia ne determină să-i cerem lui Dumnezeu ca sărbătoarea Naşterii sfintei Fecioare să sporească pacea din inimile noastre. Şi ea este, efectiv, o sărbătoare care sporeşte pacea, deoarece ne vorbeşte despre iubirea lui Dumnezeu faţă de noi.

Naşterea Mariei este semnul că Dumnezeu ne-a pregătit mântuirea: pentru aceasta a pregătit trupul şi sufletul mamei lui Isus, care este şi mama noastră.

Sfântul Paul, în Scrisoarea către Romani, scrie: „Pe aceia pe care i-a ştiut mai dinainte, i- a şi predestinat să poarte chipul Fiului său” (8,29). Acest lucru este adevărat în mod special pentru Fecioara sfântă, predestinată să fie conformă cu imaginea Fiului lui Dumnezeu şi Fiul ei. Dar Dumnezeu a predispus ca toate lucrurile să fie conforme cu această intenţie: „Ştim că Dumnezeu toate le îndreaptă spre binele celor care îl iubesc pe el”, găsim scris ceva mai înainte în aceeaşi scrisoare.

Dumnezeu a pregătit toate generaţiile umane în vederea naşterii Mariei, în vederea naşterii lui Isus şi, în acelaşi timp, a acţionat cu mijloace supranaturale.

Şi în evanghelia de astăzi se poate spune că apare fie partea naturală, fie cea supranaturală, ambele necesare pentru naşterea Mariei.

Această lungă serie de generaţii, aşa de monotonă în lectură, este, în realitate, o sinteză a unei istorii vii, din care nu lipsesc păcătoşii, care a fost orânduită de Dumnezeu în vederea naşterii Mariei şi a lui Isus.

La sfârşit, însă, planul lui Dumnezeu s-a realizat prin mijloace extraordinare, neaşteptate: Iosif nu înţelege ce se petrece, deoarece totul este lucrarea Duhului Sfânt. Nu sunt suficiente, deci, generaţiile umane care se succed în timp pentru împlinirea planului lui Dumnezeu: este necesară intervenţia Duhului Sfânt.

Totul ne vorbeşte despre iubirea lui Dumnezeu: iubirea lui Dumnezeu creator, iubirea lui Dumnezeu mântuitor.

Astăzi trebuie, mai mult ca oricând, să-i aducem lui Dumnezeu recunoştinţa noastră, bucuria noastră, pentru că el a iubit-o pe Maria şi ne-a iubit şi pe noi.

(Chinez Isidor, Reflecții).