Evanghelia Matei 18,15-20: În acel timp, Isus
le-a spus discipolilor săi: „Dacă fratele tău greşeşte împotriva ta, mergi şi
mustră-l numai între patru ochi! Dacă te ascultă, l-ai câştigat pe fratele tău. Dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi, «pentru ca orice
hotărâre să fie întemeiată pe declaraţia a doi sau trei martori!» Dacă refuză să-i asculte şi pe ei, spune-l Bisericii! Iar dacă refuză să
asculte şi de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi un vameş! Adevăr vă spun: tot ce veţi lega pe pământ va fi legat şi în cer şi tot ce veţi
dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în cer. Iarăşi vă spun: dacă
doi dintre voi pe pământ se vor uni să ceară orice lucru, le va fi dat de Tatăl
meu care este în ceruri. Căci unde doi sau trei sunt adunaţi în
numele meu, sunt şi eu acolo, în mijlocul lor”.
Omilie
Textele biblice din această zi tind
să ne ajute să trăim mai bine în Biserică. Acestea ne vorbesc despre corectarea
fraternă care este o componentă a vieţii comunității. În prima lectură, citim
că profetul Ezechiel primeşte misiunea de paznic pentru Casa lui Israel.
Dumnezeu nu cere spionarea nici supravegherea celor care sunt aproape. Simplu,
îi cere să fie atent. Adevăratul străjer veghează peste alții, mai ales asupra acelora
care riscă să-și orienteze viața pe căile decăderii. Misiunea Bisericii,
misiunea noastră, este nu a salva, dar a salva lumea întreagă.
În Scrisoarea către Romani, sfântul
Paul ne aduce o lumină nouă; el vorbește despre datoriile iubirii reciproce: „iubirea
nu face nimic greșit aproapelui”. Este iubirea pe care trebuie să o avem la
inimă în relațiile umane, fie în Biserică sau în societate. Spunându-ne acest
lucru, sfântul Paul ştie de ce ne vorbeşte: în prima fază el a avut o atitudine rigidă şi distrugătoare pentru
alţii; a devenit un persecutor îndârjit pentru creştini. Ceea ce l-a mântuit,
este descoperirea iubirii milostive a lui Cristos Mântuitorul. Mai multă iubire
este importantă, mai multă, vedem, că deranjează.
În Evanghelia sa, sfântul Matei
ne spune despre corectarea fraternă din interiorul comunităţii credincioşilor.
Ne spune că trebuie să facem atunci când un creştin ne-a greşit. Isus ne învaţă
că dacă fratele meu comite o greșeală împotriva mea, dacă mă ofensează, eu
trebuie să-mi exercit caritate faţă de el. Trebuie să vorbesc cu el personal
explicând ce a făcut greşit. Nu este a îndrepta, nici să-i facem morală. Domnul
ne trimite la el pentru a-i mărturisi iubirea care este în Dumnezeu. Misiunea noastră
este nu a pândi pe păcătos, dar să-i arătăm calea pe care se poate salva.
Şi dacă el nu ne ascultă, Isus ne
sugerează o intervenție progresivă: ia cu tine mai întâi două sau trei persoane,
apoi comunitatea Bisericii. „Dacă refuză să asculte şi de Biserică, să fie
pentru tine ca un păgân şi un vameş”. Nu este condamnarea finală care exclude pe
păcătos. Este el cel care s-a pus pe dinafară. Dar comunitatea va face totul
pentru a-l purta în rugăciune şi a-l aduce înapoi la Dumnezeu. Cunoaștem cu
toţii parabola oii pierdute. Evanghelia ne spune că stăpânul său face totul
pentru a o găsi. Misiunea noastră este să participăm activ la lucrarea
Domnului.
Toate aceste lucruri presupune o
atitudine de finețe, de prudență, de umilință şi de atenţie asupra celui care a
păcătuit. Trebuie să evităm cuvinte care pot ucide sau răni pe fratele nostru.
Când spun rele, când zic o critică injustă, când zgârii pe fratele meu cu
limba,… acesta înseamnă că pot să-i ucide reputaţia altuia. Este adevărat, că cuvintele
pot ucide. Trebuie să facem totul pentru a evita gălăgie pentru orice fapt şi trăncăneala
comunității.
Scopul este de a ajuta o persoana
să înţeleagă ce a făcut: din vina sa, ea nu a ofensat o persoană; este toată comunitatea
împroșcată de mărturia pe care ea a dat-o. Dar trebuie să fim umili amintindu-ne
că suntem toţi păcătoşi. Cu toţii avem nevoie de iertare. Corectarea fraternă
este o îndatorire pe care noi putem s-o facem unii altora. Cu toții avem nevoie
de iertare, căci noi toți săvârșim greșeli în mod frecvent.
Pentru acest motiv, la fiecare liturghie
suntem invitaţi să ne recunoaștem înaintea Domnului că suntem păcătoşi. Am
spus-o prin cuvinte și prin gesturi: „Ai milă de noi, Doamne”. Nu o spunem: „Ai
milă de cel care este lângă mine pentru că el este un păcătos”, dar „ai milă de
mine”. Toţi suntem păcătoşi şi toţi avem nevoie de iertarea Domnului. Şi mai
presus de toate, să nu uităm aceste cuvinte ale sfântului Paul: „Unde păcatul a
abundat, milostive a supraabundat”.
Evanghelia se termină cu o
chemare de a ne uni în rugăciune. Atunci când suntem uniți în numele său, Isus
este acolo. Astăzi, este prezent în Euharistie care ne unește pe noi toți. El
ni se alătură pentru a pune iubirea în inimile noastre. Cu el putem reface comuniune
care este ruptă. Şi mai presus de toate, nu uitaţi că pentru a câştiga pe toţi
fraţii său, Isus s-a dat până la capăt, până la moartea pe cruce. Atunci „de
aţi asculta astăzi glasul Domnului, nu vă împietriţi inimile voastre!” Amin.
(pr. Jean
Compazieu [2017];
tradus din limba franceză de pr. Isidor Chinez; sursă:
http://dimancheprochain.org/7064-homelie-du-23eme-dimanche-du-temps-ordinaire-10-septembre/#more-7064).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu