„Primirea” Domnului…
[anul A]
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 08:00 (2 iulie 2017)
Lecturi: 2Regilor 4,8-11.14-16a; Romani 6,3-4.8-11; Evanghelia Matei 10,37-42.
Omilie
Această duminică de vară ne
invită să ieşim la plimbare, la distracţie… Noi însă am venit la biserică
pentru ne întâlni cu Domnul. Texte biblice din această primă duminică de
vacanţă ne vorbește de „primirea” Domnului.
În prima lectură luată din Cartea Regilor (2Rg 4,8-11.14-16a) profetul Elizeu – care calcă
foarte aproape de profetul Ilie – ne propune un exemplu de ospitalitate din partea
unei femei avute din Șunem. Ea îl primește cu amabilitate pe profet care trecea
prin țara sa la poalele muntelui Hermon (cf. 1Rg 1,3). Ea i-a construit, la etaj, o cameră și a mobilat-o cu tot
ce avea ea ca să stea liniștit și comod. Motivul pentru care ea se preocupa
este acesta pe care ea îl spune soțului său: „Iată, ştiu că omul acesta
care trece totdeauna pe la noi este un om sfânt al lui Dumnezeu!” (v. 9). Ospitalitatea pentru oriental este expresia
de deschidere, de atenție în privința celui singur sau celui părăsit. Să notăm:
în acea epocă, în care lumea obișnuită dormea, ședea sau mânca pe pământ, să-i
da-i o cameră curată, un pat, o masă, un scaun și o lampă pentru a medita și a
se odihni este mult mai mult decât un lux. Profetul se simte dator s-o
recompenseze pentru atâta generozitate și la recomandarea slujitorului
său Ghehazi – care îi era interpret – îi promite femeii din Șunem darul mult
așteptat de ea. Căci ea poartă o suferinţă de care nu-i vorbeşte: nu are nici
un copil şi soţul ei este în vârstă. Cu mare delicatețe, Elizeu îi promite nașterea
unui fiul. „Cine primește un profet pentru că este profet va primi răsplata
profetului” (Mt 10,41), spune
Cristos. Este darul lui Dumnezeu oferit pentru ospitalitate. Este dorit de
evreu ca semnul victoriei asupra morții. „Elizeu i-a zis: «La anul, pe vremea
aceasta, vei ţine în braţe un fiu!»” (v. 15). Dar primirea unui copil, al unui
nevoiaș, este a primi pe Dumnezeu însuși (cf. Mt 10,40-42). Ea se descoperă în serviciul ospitalității și
descoperă pe Dumnezeu și secretul bunătății sale: Domnul binecuvântează
demonstrându-se dătătorul vieții.
În Scrisoarea către Romani (Rom 6,3-4.8-11), sfântul Paul ne vorbeşte despre ziua cea mai
importantă a vieţii noastre, aceea în care am fost „primiți” în marea familie a
creştinilor: este ziua botezului nostru. Paul exprimă acest adevăr cu imaginea
din ritul baptismal: scufundare. Prin scufundarea în apă, catehumenul participă
la moartea și îngroparea lui Isus, adică la sfârșitul solidarității în păcat. Cristos
nu este numai mort, ci și înviat din morți de către Tatăl care i-a manifestat
toată iubirea sa salvifică. Noii botezați veneau dintr-o lume fără Dumnezeu. Viaţa
nu avea nici un sens pentru ei. Dumnezeu l-i s-a alăturat şi i-a primit prin
botez. „Am fost înmormântaţi împreună cu el prin botez în moartea lui pentru
ca, după cum Cristos a înviat din morţi prin gloria Tatălui” (v. 4). Botezul
era pentru ei o nouă naştere. În mormântul apei din izvorul baptismal pătrunde
omul vechi, învăluit în slăbiciunile și mizeriile sale, pentru a muri acolo,
lăsând în urma sa hainele răului. Dar din acel moment iese o creatură nouă și
strălucitoare, capabilă de a merge într-o viață nouă. În ziua botezului nostru,
ne-am scufundat într-un ocean de iubire a lui Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul
Sfânt. Este solidaritatea cu Cristos și misterul său; este „primirea” noastră
din partea aceluia care ne-a iubit. Este o omenire dominată nu de păcat și de
moarte, ci – ca și a lui Isus cel înviat – de har și viață. După Evanghelie acesta
este destinul omului.
Evanghelia după Matei (Mt 10,37-42), din această duminică, ne
vorbește despre primire. Verbul „a primi” este pronunțat de opt ori în „discursul
despre misiune” pe care îl ține Isus apostolilor și discipolilor săi. Isus este
cel care se impune. Precizează cu multă tărie că iubirea noastră pentru el
trebuie să treacă înainte de toate legăturile familiei: „Cine îşi iubeşte tatăl
sau mama mai mult decât pe mine nu este vrednic de mine” (v. 37). O precizare
din capul locului: dacă privim mai atent, vom vedea că Cristos nu se adresează
la marea mulţime; apostolilor sunt destinate aceste cuvinte. „Cine nu-şi ia
crucea şi nu mă urmează nu este vrednic de mine” (v. 38). Isus revendică o
precedenţă absolută între toţi şi toate. Este disponibilitatea până la martiriu.
În acest discurs Isus explica
modul cum trebuie desfăşurată misiunea în mijlocul lumii: este necesar să-l
punem pe Dumnezeu în centrul existenţei noastre; trebuie să trăim într-o
atitudine de dăruire; să avem faţă de alţii spirit de primire şi de ospitalitate.
„Cine vă primeşte pe voi pe mine mă primeşte, iar cine mă primeşte pe mine îl
primeşte pe acela care m-a trimis” (v. 40). La antici ospitalitatea era sacră. Și
astăzi la popoarele sărace oaspetele este primit cu căldură și respect. În
special, în țările bogate, străinul este considerat ca un intrus; ospitalitatea
se practică încă, dar este condiționată de interese; a devenit o industrie, un
izvor de bani. Turistul este perceput ca sursă de bogăție…
Dar Domnul ne cheamă pe noi toţi
să fim „discipoli şi misionari”. Ucenicul este cel care umblă după Cristos.
Misionarul este cel care îl anunță. Este „primirea” definitivă; este urmarea
lui Cristos. Ne încredem în Isus și în riscul pe care îl aduce această primire
care ne vorbește despre martiriu, despre dăruirea completă și fără rezerve.
Ne-am adunat pentru Euharistie.
Este Dumnezeu cu care ne-am întâlnit în „casa” sa. El ne trimite la sfârșitul
fiecărei Liturghii să mărturisim în lumea întreagă iubirea gratuită. El este
iubire. Domnul este cel care vă bate la uşă…
Să ne gândim: ce loc ocupă
Cristos în viaţa noastră? Poţi spune că el este prietenul tău? El cere mult...
Isus face parte din familia ta? Atunci care îi este locul aici?
[bibliografia
(anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net);
Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel
Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB
Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Masetti N., Guidati dalla Parola,
Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995].
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu