miercuri, 28 iunie 2017

† Sfinții Petru și Paul: Apostolii lui Cristos [joi, 29 iunie 2017]

Sfinții Petru și Paul - de Henry Coller.
Apostolii lui Cristos
[anul A B C]
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 18:30 (29 iunie 2017)

Lecturi: Faptele Apostolilor 12,1-11; 2Timotei 4,6-8.17-18; Evanghelia Matei 16,13-19.

Omilie 

Solemnitatea de astăzi uneşte într-o singură celebrare pe sfinții Petru și Paul, deja săvârșită în Roma în anul 354. Tradiţia vrea ca Petru şi Paul să moară martiri în aceeaşi zi, pe 29 iunie 67 sau 68, unul răstignit pe colina vaticană – poate în locul unde este astăzi biserica Sfântului Petru in Montorio, pe Gianicolo – şi celălalt să fie decapitat pe via Ostiense. Ei sunt numiţi coloane ale Bisericii Romane. Tertulian îi aminteşte ca pe cei care au dăruit Romei învăţătura o dată cu sângele lor.

Sfântul Petru a fost chemat de Isus: un pescar galileean, om al lacurilor [Marea Tiberiadei], într-o regiune pierdută – Galileea. Era un om marcat de oboseală şi închis într-o meserie care îl absorbea total. Un om care îşi trăia propria credinţă în cultului sinagogal de sâmbătă. Om generos și cu un temperament impulsiv: se entuziasma uşor, dar tot uşor ajungea la descurajare. Petru l-a urmat pe Cristos şi a fost unul dintre discipolii săi cei mai apropiaţi. Când l-a chemat Isus, Petru nu era un sfânt: de fapt, Dumnezeu nu cheamă sfinţii, ci cheamă omul ca să-l facă să devină sfânt. Este un fapt care pune în inima noastră o mare speranţă.

Este primul care mărturiseşte credinţa în Isus ca Mesia: „Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului cel viu!” şi la aceasta a fost purtat de o revelaţie: „Fericit eşti, Simon, fiul lui Iona, căci nu carnea şi sângele ţi-au revelat aceasta, ci Tatăl meu care este în ceruri!” (Mt 16,17). Isus recunoaște în el o stâncă, (kefa). Îl numeşte Petru, adică rocă, o piatră pe care avea să-și susțină edificiul comunității credincioşilor. În Evanghelia după Matei (Mt 16,13-19), mai ales în fragmentul „petrin” (Mt 16), apare primatul chemării lui Cristos. „Eu îţi zic: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui” (v. 18). Numele – care în lumea semitică era definiția persoanei – exprimă rolul pe care sfântul Petru în va avea în proiectul mesianic al lui Isus: va fi fundamentul pe care se va ridica Biserica sa. Cu credinţa sa va fi suportul de neclintit al Bisericii lui Cristos.

În lectura întâia din Faptele Apostolilor (Fap 12,1-11), Petru e aruncat în închisoare de membrii sinedriului gândind că vor termina cu creștinii. Dar trebuind însă a lua act despre minunata acțiune îndrăzneață a Bisericii lui Cristos. În fața atacurilor forțelor răului certitudinea este una singură: „lanţurile i-au căzut de la mâini” (v. 7). Iar îngerul îl conduce pe Petru afară din închisoare pentru a continua să-l vestească pe Cristos. „Atunci Petru, venindu-şi în fire, a zis: «Acum ştiu, într-adevăr, că Domnul l-a trimis pe îngerul său şi m-a scăpat din mâinile lui Irod»” (v. 11). Biserica va putea să suporte persecuții, să fie uciși, dar vestirea apostolică va continua până când și ultimul om de pe pământ, doritor de mântuire, va obține har de la Domnul înviat.

Sfântul Paul, originar din Tars (astăzi Turcia), s-a urcat la Ierusalim ca să devină un rabin la şcoala lui Gamaliel, renumitul învăţător al tradiţiei rabinice. Era fariseu, expert şi zelos în Legea lui Moise. Nu l-a cunoscut nici pe Isus; mai mult, el s-a distins în persecuţie faţă de mişcarea creştină care se năştea. Pe drumul Damascului, însă, are loc şi pentru Paul întâlnirea cu Isus cel înviat. El povestește evenimentul decisiv din viaţa sa: chemarea sa prin harul lui Dumnezeu. „Prin harul său i-a plăcut lui Dumnezeu să mi-l descopere mie pe Fiul său ca să-l vestesc păgânilor” (cf. Gal 1,15-18).

În Scrisoarea către Timotei (2Tim 4,6-8.17-18), Paul ne oferă un tablou autobiografic. Adevăratele trăsături alcătuiesc chipul apostolului lui Cristos și al Bisericii. Paul a suferit mult. S-a interesat despre multe probleme de natură umană și socială. Privirea sa era îndreptată spre cer de unde va aștepta – de la Cristos – meritata coroană a gloriei. „Am luptat lupta cea bună, am ajuns la capătul alergării, mi-am păstrat credinţa. De acum îmi este rezervată coroana dreptăţii pe care mi-o va da în ziua aceea Domnul, judecătorul cel drept” (vv. 7-8).

Am putea comenta mărturisirea apostolului cu cuvintele celebre ale sfintei Tereza de Avila: „Nimic să nu te tulbure, nimic să nu te întristeze, totul trece. Dumnezeu nu se schimbă niciodată. Răbdarea obține totul. Cine îl posedă pe Dumnezeu nu-i lipsește nimic. Numai Dumnezeu îi ajunge!”

Sfinții Petru şi Paul erau amândoi apostoli ai lui Cristos: Petru un sărman pescar, Paul un intelectual riguros; Petru un iudeu dintr-un sătuc ascuns din Galileea, Paul un evreu din diaspora şi cetăţean roman. Au fost amândoi apostoli cu două stiluri diferite, chiar au intrat în conflict între ei, dar amândoi au căutat să-l urmeze pe Domnul şi împreună, datorită diversităţii lor, au dat un chip misiunii creştine şi un fundament Bisericii Romei. Este drept atunci să celebrăm memoria lor împreună.




[bibliografia (anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995].




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu