 |
| Apostolii Petru și Paul - de El Greco. |
Evanghelia Matei
16,13-19: În acel timp, venind în părţile Cezareii lui Filip, Isus i-a
întrebat pe discipolii săi, zicând: „Cine spun oamenii că este Fiul Omului?” Ei i-au spus: „Unii, «Ioan Botezătorul», alţii, «Ilie», alţii, «Ieremia sau
unul dintre profeţi»”. El le-a spus: „Dar voi cine spuneţi că
sunt?” Atunci Simon Petru a luat cuvântul şi a zis: „Tu eşti
Cristos, Fiul Dumnezeului cel viu!” Isus, luând cuvântul, a spus:
„Fericit eşti, Simon, fiul lui Iona, căci nu carnea şi sângele ţi-au revelat
aceasta, ci Tatăl meu care este în ceruri. Şi eu îţi zic: tu eşti
Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor
birui. Ţie îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor: dacă vei lega
ceva pe pământ, va fi legat în ceruri, iar dacă vei dezlega ceva pe pământ, va
fi dezlegat în ceruri”.
Meditație
Printre cei doisprezece Isus alege pe Simon ca primul dintre ei şi
îl numeşte Petru, adică rocă, piatră, pentru că avea să susțină pentru totdeauna
edificiul comunității credincioşilor, mărturisind fraţilor lui în credinţă.
Stabilind că este „primul”, indică numele și o misiune: cu credinţa sa va fi
suportul de neclintit al Bisericii, atât cât va dura edificiul său; va avea
putere de a deschide şi închide intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu; pentru
favoarea obținută de rugăciunea lui Cristos, va rămâne ferm în credinţă, trebuind
să mărturisească fraţilor săi; în viitor timpul Bisericii este timpul pescuitului
miraculos şi al misiunii bogate în roade; va avea conducerea pastorală a
întregii turme a lui Cristos.
Petru a terminat mărturia despre Cristos cu martiriul său la Roma
şi pentru aceasta, Bisericii din Roma i-a fost recunoscută speciala autoritate
de a fi norma supremă a comuniunii. Episcopii din Roma erau considerați nu
numai succesori şi moştenitorii ai lui Petru, dar și semnul eficace al prezenţei
sale perene: părinţii de la Calcedon din anul 451 aclama scrisoarea papei cu
formula „Petru a vorbit prin Leon” şi în Constantinopol în anul 680 cu formula „Petru
a vorbit prin Agaton”. Soliditatea de nezdruncinat a Bisericii nu decurge din
Petru, dar din Isus însuşi care-l susține şi se foloseşte de medierea sa.
Sprijin similar, el asigură tuturor apostolilor uniți cu Petru.
 |
The Conversion of St. Paul (1600-1601) -
de Michelangelo Merisi da Caravaggio (1571-1610).
Santa Maria del Popolo, Rome, Italy.
|
Paul însuşi povestește evenimentul decisiv din viaţa sa: chemarea pe
drumul spre Damasc. Michelangelo da Caravaggio ne dă o interpretare originală
şi puternic sugestivă. Sunt numai trei figuri: Saul, un cal și o slugă la cai.
Nu este reprezentat figura lui Cristos. Saul zace culcat pe spate la pământ,
braţele sunt în aer larg deschise. Se prezintă ca un tânăr soldat apărându-se cu
platoșa; în partea din spate, o pelerina amplă; la stânga, de acum inutila, este
spada şi la dreapta coiful. Calul își plecă botul pentru a privi omul căzut şi
ridică copita pentru a nu-l lovi. Slujitorul de cai are fruntea încruntată, jenată,
plină de gânduri. Figura măreață a calului are rolul de a reflecta lumina ca într-o
oglindă. Și lumina este actorul principal. Lumina este simbolul lui Cristos şi
a prezenţei sale.
Lumina nimerește calul şi sare cu pieptul înapoi, astfel că fața și
braţele lui Saul sunt deschise ca un semn de întâmpinare. Este un moment de tăcere.
Saul, imobilizat, cu ochii închişi şi gura deschisă, vede şi dialoghează în interiorul
său. Evenimentul este prelungirea din interiorul său. De acum încolo toata viața
sa este mărturia prezenţei lui Cristos în el. Lumina, care luminează pe Saul, pare
să cuprindă și pe cel care privește, pentru fi primită de către el.
(comentariu de pr. Angelo Sceppacerca [29.06.2016]; Agenzia SIR; tradus din limba italiană de pr. Isidor Chinez; sursă:
http://www.lachiesa.it/calendario/omelie/pages/Detailed/37614.html).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu