În Biserică toți se roagă…
[anul A]
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (28 mai 2017)
Lecturi: Faptele
Apostolilor 1,12-14; 1Petru 4,13-16; Evanghelia Ioan
17,1-11a.
Omilie
Duminică a șaptea din timpul
pascal ne pregăteşte pentru marea sărbătoare a Rusaliilor, care va fi celebrată
duminica viitoare. Este în perioada în care apostolii aşteaptă venirea Duhului
Sfânt, stăruind în rugăciune împreună cu Maria, mama lui Isus. Așteptând, ei se
reunesc într-un singur loc pentru un timp de rugăciune. Duminica de astăzi
poate fi numită duminica rugăciunii: căci Isus se roagă rugăciunea sacerdotală
a marelui preot, apostolii se roagă, Biserica se roagă. Toți se roagă.
Sfântul Luca în Faptele
Apostolilor (Fap 1,12-14) a relatat despre
plecarea lui Isus: „după ce Isus s-a înălţat la cer, apostolii s-au întors la
Ierusalim de la muntele numit al Măslinilor” (v. 12). Se spune că înălțarea a
avut loc de pe muntele Măslinilor. În Evanghelia sa, Luca pune înălțarea în
vecinătatea Betaniei (Lc 24,50-51).
Acum discipolii trebuie să se întoarcă Ierusalim pentru a începe misiunea așa
cum le indicase Isus: „începând de la Ierusalim”. Printre ei era și Maria, mama
lui Isus, simbolizând Biserica în acest mic nucleu de oameni frământați și în
căutare. „Când au intrat, au urcat în încăperea de sus, unde obişnuiau să se
adune” (v. 13). Este Cenacolul unde Petru și Ioan au pregătit paștele (cf. Lc 22,8), la etaj [„în încăperea de
sus”], unde stăteau de obicei. Erau apostolii „împreună cu femeile” din
Galileea „şi cu Maria, mama lui Isus” şi cu rudele. Maria este singura căreia
sfântul Luca îi pomeneşte aici numele. Ea are un loc special în tânăra
comunitate. Apostolii nu erau singuri ci cu Maria: nu putea lipsi cea care
fusese „umbrită” de Duhul Sfânt cu puterea Celui Preaînalt (Lc 1,35). Într-un cuget, participă la rugăciune: adică,
aceasta este ocupaţia lor principală în aceste zile. Toate aceste persoane sunt
reunite pentru a participa la rugăciune. Fiecare se pregătește pentru
manifestarea gloriei divine. Este o experienţă intensă de rugăciune stăruitoare
pe care prima comunitate a discipolilor a trăit-o într-un cuget în aşteptarea împlinirii
făgăduinţei făcute de Isus.
Merită să punem câteva întrebări:
noi ne rugam?... Părintele Guy Gilbert scrie într-o carte că o zi fără rugăciune,
nu valorează drept nimic. Lucrul cel mai important este să ne dea din iubirea
lui Cristos și să fim pătrunși de dragostea lui Dumnezeu.
Prima Scrisoarea a lui Petru (1Pt 4,13-16)
se adresează creștinilor persecutați în Biserica din Roma pe timpul împăratului
Nero care a ajuns să-i ardă pe creștini de vii. Devin neliniștiți creștinii…
Suferințele și moartea lui Cristos devin modelul fiecărui credincios pentru a
da mărturie demnă și curajoasă despre credință. „Întrucât participaţi la
suferinţele lui Cristos, bucuraţi-vă, ca să puteţi tresălta de bucurie şi la
revelarea gloriei lui!” (v. 13). Petru distinge motivele persecuției: în numele
lui Cristos și nu ca un ucigaș sau un hoț sau răufăcător sau un intrigant. Să
participi la pătimirile lui Isus este un har și împreună o comuniune de iubire
pentru a ajunge la bucuria așteptării venirii lui Cristos pe pământ. Apostolul
Petru le aminteşte că această încercare conduce la glorie. Persecutările devin
fericire. „Fericiţi sunteţi, pentru că Duhul gloriei şi al lui Dumnezeu se
odihneşte peste voi!” (v. 14). Trebui să ne bucurăm căci „Duhul gloriei”, Duhul
lui Isus, se odihnește asupra noastră. Acest drum trece prin suferință dar
conduce la bucurie.
Evanghelia din această duminică (In 14,1-11) ne încredinţează începutul a
ceea ce în tradiţia creștină este rugăciunea. Era după ultima cină pascală a
lui Isus cu discipolii săi. Se aflau tocmai aici, în „încăpere de sus”, în Cenacol, la
Ierusalim. Ultima parte a discursului lui Isus se transformă într-o lungă
rugăciune. Isus nu vorbeşte despre rugăciune, ci se roagă în
prezenţa ucenicilor săi. Este rugăciunea sacerdotală a lui Cristos numită şi
rugăciunea de mijlocire pentru discipolii săi din toate timpurile, cei de aici
şi cei din viitor. În momentul în care e gata să intre în marea tăcere a
pătimirii, Isus, cu glas puternic, în felul rugăciunii ebraice, ridicând ochii spre
cer, îi vorbeşte Tatălui cu aceste cuvinte: „Tată, a venit ceasul: glorifică-l
pe Fiul tău ca Fiul să te glorifice pe tine!”
Să fie o rugăciune de mândrie sau
orgoliu? În lumea noastră de astăzi gloria înseamnă faima, renume. Mulți sunt
dispuşi să facă orice ca să iasă în evidenţă şi să aibă onoruri. În Biblie însă
nu e așa, este cu totul altfel: gloria este o valoare reală a persoanei, este
greutatea sa. Prin glorificare înţelegem manifestarea puterii lui Dumnezeu în
creaţie şi în istorie, iar acum şi în misiunea lui Isus. Această glorificare
culminează cu moartea şi învierea lui Isus.
După ce a preamărit numele său pe
pământ adunându-i pe toţi cei pe care el i-a încredinţat pentru a le da viaţa veşnică, acum se roagă ca
aceştia să fie ajutaţi să-l preamărească pe pământ pe Dumnezeu. Prin această
rugăciune, Isus mijloceşte prezenţa Duhului Sfânt în viaţa celor care au crezut în el.
Rugăciunea lui Isus stabileşte acea comuniune care comunică ucenicilor din
toate timpurile iubirea Tatălui şi îi angajează spre a o urma. Cristos îi
invită pe cei ce caută viaţa veşnică să acorde fidelitate absolută lui Dumnezeu,
ca singurul Dumnezeu adevărat.
Cu Maria şi cu întreaga Biserică ne
întoarcem la Cristos care dă sens vieții noastre. Căutarea speranței care animă
pe toți oamenii se găsește aici: într-un fluviu care stinge setea de Dumnezeu.
Ne pregătim să primim pe Duhului Sfânt.
[bibliografia
(anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net);
Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel
Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB
Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Masetti N., Guidati dalla Parola,
Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995].
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu