Evanghelia Matei 4,12-23: În acel timp, auzind că Ioan a fost dat să fie
închis, Isus a plecat în Galileea. Şi, părăsind Nazaretul, a
venit să locuiască la Cafarnaum, care este pe malul mării, în ţinuturile lui
Zabulon şi Neftali, ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin
profetul Isaia, care zice: „Pământ al lui Zabulon şi pământ
al lui Neftali, pe drumul spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor! Poporul care stătea în întuneric a văzut o lumină mare, iar celor care stăteau
în regiunea şi în umbra morţii le-a răsărit o lumină”. De
atunci a început Isus să predice şi să spună: „Convertiţi-vă: s-a apropiat
împărăţia cerurilor!” Umblând de-a lungul Mării Galileii, a
văzut doi fraţi: pe Simon, cel numit Petru, şi pe Andrei, fratele lui, aruncând
plasa în mare, căci erau pescari, şi le-a spus: „Veniţi după
mine şi vă voi face pescari de oameni!” Iar ei, părăsind
îndată năvoadele, l-au urmat. Plecând de acolo, a văzut alţi doi
fraţi, pe Iacob, fiul lui Zebedeu, şi pe Ioan, fratele lui, în barcă, împreună
cu Zebedeu, tatăl lor, reparându-şi năvoadele, şi i-a chemat. Iar
ei, părăsind îndată barca şi pe tatăl lor, l-au urmat. El
străbătea toată Galileea, învăţând în sinagogile lor, predicând evanghelia
împărăţiei şi vindecând orice boală şi orice suferinţă în popor.
Omilie
Textele biblice din această
duminică ne spun despre o lume greu de înțeles care are o reputație rea. Este
cazul teritoriilor lui Zebulon şi Neftali din nordul Galileea: un loc de trecere
apropiat de regiunile păgâne. Se spune „Galileea neamurilor” deoarece este
influenţată şi este molipsită de lumea păgână. Dar profetul reacționează. El
anunţă că aceste teritorii vor beneficia și ele de mântuirea pe care Domnul o
pregăteşte. „Poporul care umbla în întuneric a văzut o lumină mare, peste cei
care locuiau în ţinutul umbrei morţii a strălucit o lumină”.
Așadar în acest loc acoperit de
ruşine, Isus a început prima sa evanghelizare. Totul începe departe de
Ierusalim, în inima acestei lumi amestecate, o lume păgână, unde nu înceta să
se înfrunte și să se divizeze. Însuşi Isus se duce la Nazaret, un oraş despre
care se întreabă ce poate ieși bun din el. Ioan Botezătorul l-a indicat ca
Mielul lui Dumnezeu, care „a trecut peste” păcatul lumii (părintele Simon
Faivre). Prioritatea sa merge spre cei care sunt cei mai îndepărtați de
Dumnezeu, spre acele pământuri blestemate, spre acele teren de păcat şi de
întuneric. Isus vine să locuiască în Cafarnaum; acest oraş evocă și astăzi cea
mai întunecoasă dezordine.
Din partea lui Isus este o
provocare lansată păcatului şi Satanei. Şi este în acelaşi timp un act de
credinţă nemaipomenită în om. S-ar putea spune că în punctul unde erau aceștea,
nu puteau conta pe ei. Însă se întâmplă exact contrariul: chiar și alegerea
primilor colaboratorii, ai primilor responsabili, printre locuitorii acestei
regiune. Adresându-se lui Petru şi Andrei, el le-a zis: „Vino după mine, vă voi
face pescari de oameni”. Nu-i numește campioni ai Bibliei sau ai liturgiei dar
oamenii de rând, simpli pescari.
Să tragem consecinţe pentru
credinţa noastră. Primul lucru este că noi toţi sunt chemați de Domnul aşa cum
suntem. Dumnezeu nu cheamă pe cei mai capabili dar îi face capabili. Avem
marturii de persoane condamnate şi chiar de terorişti care s-au convertit la Isus
Cristos şi care depun mărturie atâta timp cât pot pentru această întâlnire cu
el. Întreagă Evanghelie arată că el a venit „să caute şi să salveze ceea ce era
pierdut”. Acesta s-a întâmplat cu Saul persecutorul şi multe altele.
Vestea cea bună a Evangheliei
este pentru toţi. Nici o ființă, nici o situaţie nu va scăpa de iubirea lui
Dumnezeu și de apropierea sa. Este pentru noi o chemare la a schimba privirea noastră
asupra persoanelor şi a lumii. Prea adesea avem o privire neîncrezătoare sau dezamăgite.
Dacă vrem să fim discipoli şi misionari, trebuie să ne întoarcem spre Cristos
şi să ne lăsăm conduși de el. El ne va învăţa să primim pe fiecare aşa cum
este, să ne încredem în el şi să dăm fiecăruia toate şansele sale. Suntem
chemaţi la fi „iubirea lui Cristos”.
Când papa Francisc invită
Biserica pentru a merge la „periferie”, nu face decât să actualizeze ceea ce a
făcut Isus. A-l însoți înseamnă să mergi cu el la întâlnirea cu întreaga
omenire, să fii aproape de fiecare și mai ales de cei care locuiesc la limită.
Tentaţia este mare să spui: „La ce bun? Asta nu-i ajută la nimic”. Să nu uităm
că misiunea nu este în primul rând afacerea noastră, ci este a Domnului. El este
acela care trimite Duhul său sfânt. El acționează în inimile celor care îi pune
la drum. Fără el, nimic nu este posibil. Isus din Galileea este totdeauna
acolo, în viaţă activă în centrul Bisericii sale. El este Lumina strălucitoare asupra
tuturor națiunilor. Întotdeauna putem conta pe el. Nimic nu poate să ne
despartă de iubirea sa.
Urmându-l pe Isus care nu este înconjurat
de ziduri ca într-un sistem religios unde se spune că întotdeauna am făcut același
lucruri. Atunci când el ne cheamă, trebuie să ştim că el ne va conduce pe căi
care nu au fost prevăzute. Apropiindu-ne de el vom învăţa să îi vedem pe alţii
ca fraţii. Acesta este apelul pe care apostol Paul l-a lansat cu ocazia
săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştinilor. Adresându-se comunității
din Corint, el aminteşte-le că întrecerile misionare sunt lipsite de interes:
un singur Domn este cel care trimite pe Apolo, pe Paul şi pe Petru. Diviziuni
între creştini rămâne întotdeauna un martor împotrivă.
În această duminică, auzim
chemarea lui Cristos. El continuă să mântuiască pe cei care se duc spre ruină.
El ne trimite la cei care nu se mai întorc în bisericile noastre, la cei care
nu fac parte din familiile noastre spirituale, la cei care, aparent, trăiesc în
întuneric. Privirea sa este plină de milostivire și se întinde până la Galileea
neamurilor şi a pescarilor de pe lac. El contează pe noi pentru a avea aceeaşi privire
ca a lui asupra lumii de astăzi. Calitatea privirii noastră reflectă pe cea a
credinţei noastre. Nu avem să ne îndoim de atașamentul lui Isus către fiecare
fiinţă umană. Cu el vom deveni pescari de oameni.
Adunându-ne în bisericile noastre
în această duminică, mergem la izvorul Iubirii care este în Dumnezeu. Ne hrănim
din Cuvântul său şi din Euharistie. Îi cerem să ne dea tărie şi curaj pentru
misiunea pe care el ne-o încredinţează: „Tu care ești Lumina lumii, tu care ești
iubirea, pune Duhul tău de iubire în întuneric nostru!”
(pr. Jean Compazieu [2017]; tradus din limba franceză de pr. Isidor Chinez; sursă:
http://dimancheprochain.org/6628-homelie-du-3eme-dimanche-du-temps-ordinaire-22-janvier/).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu