Viața [de Costache Ioanid]

Răstignirea - de Nikolai Ge (1831-1894)

Câta vreme nu s-a-nchis cartea mântuirii,
cât Isus mai poartă-n răni sângele iubirii,
cât mai poate pâlpâi jarul sub cenușă,
stai și-ascultă. Domnul tău bate-acum la ușă.

Dacă azi e-n preajma ta, e că vrea să-ți spună
gândul cel mai însemnat, vestea cea mai bună.
Nu-l lăsa să plece trist. Poate niciodată
mâna lui la ușa ta n-are să mai bată….

Zi de-april. Un aspru vânt leagănă smochinii.
Sus pe deal, cu chip ciudat, supt de priveghere,
iata-l țintuit pe lemn, omul de durere,
Om deprins cu suferinți…. Vai, întoarce-ți fața!
Nu-l privi, că te-nfiori! I se stinge viața.
Numai sânge. Numai răni. Ce păcate grele
L-au adus între tâlhari? Ce blestem să spele?
Împrejur cei înțelepți îl lovesc cu gluma:
– S-a-ncrezut în Dumnezeu… să coboare-acuma!
Unul din tâlhari, rânjind, s-a-ntors să-i spue:
– Dacă ești Mesia tu, smulge-ne din cue!
Celălalt se-ncrunta trist: Nu te prinde teama?
Pentru câte-am făptuit drept e să dăm seama.
Dar acesta, fără vină, toate le îndură.
Și-ntorcând câtre Isus ochii lui de zgură:
– Doamne, când vei fi-mpărat, să-ți aduci aminte.
De-oi fi tărână în grădini, de-oi fi colb fierbinte,
să mă chemi să-ți văd și eu zilele senine….
Și-a răspuns Isus: – Vei fi…. azi… în rai cu mine!

Numai tu, sărman tâlhar, vezi lumina sfântă?
Tu, opaițul cel stins, trestia cea frântă?
Cum? N-o văd cei pricepuți? Doctorii? Soborul?
Preoți, nu vedeți în el răscumpărătorul?

Cinste jertfei lui Isus! El s-a dat ca plată!
Prin credință-n el, acum, viața-i câștigată!
Mii de îngeri spre Isus își apleacă zborul:
„Aleluia! A învins Mielul, Salvatorul!”

Frații mei, să sune-n larg bolta cea albastră
de cântări și chiot plin! Viața e a noastră!
Lutul când se-ntoarce-n lut ca să-și ducă somnul,
noi suntem întâmpinați de Isus, de Domnul
și de îngeri sclipitori, soli ai dimineții,
ce ne duc în paradis, și cetatea vieții!

Astazi dar, prieten drag, cât mai este milă,
cât iertarea nu și-a-nchis cea din urma filă,
cât al neamurilor timp încă nu se curmă,
cât Isus mai poartă-n răni stropii cei din urmă,
nu-l lăsa să plece trist!

Poate niciodata
mâna lui la ușa ta n-are să mai bată…..

Iată azi el și-a întors câtre tine fața!
Omule, fii înțelept!
Azi primește viața!

de Costache Ioanid