Evanghelia Marcu 4,26-34:
Şi spunea: “Aşa este împărăţia lui Dumnezeu: ca un om care aruncă sămânţa în
pământ şi, fie că doarme, fie că se scoală, noaptea şi ziua, sămânţa răsare şi
creşte, nici el nu ştie cum. Pământul produce de la sine mai întâi paiul, apoi
spicul, apoi bobul plin în spic. Iar când rodul s-a copt, trimite îndată secera
pentru că a venit timpul secerişului”. Apoi le-a spus: “Cu ce să asemănăm
împărăţia lui Dumnezeu sau prin ce parabolă să o reprezentăm? Este ca un
grăunte de muştar care, atunci când este semănat în pământ, este mai mic decât
toate seminţele de pe pământ, dar, după ce a fost semănat, creşte şi devine mai
mare decât toate legumele şi face ramuri mari aşa încât păsările cerului se pot
adăposti la umbra lui”. Şi cu multe parabole ca acestea le vestea cuvântul după
cum erau în stare să înţeleagă. Nu le vorbea fără parabole, dar explica totul
discipolilor săi aparte.
Omilie
Când Isus a plecat de la apostolii
săi în ziua de înălţarea, el le-a promis să fie cu ei în toate zilele până la
sfârşitul lumii. În unele zile putem avea probleme de credință. Citind ziare,
informaţii de la televiziune ne zic contraru. Atunci se ajunge să ne întrebăm:
unde eşti tu, Doamne, când se ucide peste tot, când epidemiile care duc la
decese groaznice, când există atâtea persoane înfometate aruncate pe străzi?
Acest strigăt de disperare era a
locuitorilor de Ierusalim. Deportaţi în exil departe de casă, sunt complet
descumpăniți. Oamenii par a fi condamnaţi la distrugere. Profetul Ezechiel a asistat
la căderea țării sale. Dar el anunţă poporului său că nimic nu este pierdut.
Ceea ce este o minusculă îmbobocire va da în muguri și va deveni copac mare.
Cei care sunt total distruși, Dumnezeu le va face să trăiască în mod minunat.
Profetul găsește cuvintele potrivite că să dea curaj şi speranţă poporului său.
Ura, violenţa şi rău nu poate să aibă ultimul cuvânt. Iubirea va triumfa. Este
o bună vestire pentru noi cei de astăzi. Nimic nu ar zgudui credinţa noastră în
Dumnezeu mântuitorul.
Este, de asemenea, speranţă de
care ne vorbeşte Paul în Scrisoarea a
doua către Corinteni (în lectură a doua). Primii ani de creştinism au fost
marcați de persecuţi. Apostolul Paul a întâlnit numeroase dificultăţi în
slujirea sa. El a avut impresia că a coborât moartea. Dar are ferma
certitudinea că prin toate acestea viața reala încearcă să germineze. Domnul ne
pregăteşte o casă veşnică. Va oferi coroana gloriei celor care vor împlini această
cursă până la capăt. Acest mesaj de îmbărbătare este o veste bună pentru
creştini de astăzi. Dacă rămânem ataşi de Cristos, nimic nu ne poate despărţi
de iubirea lui.
Evanghelia după sfântul Marcu se adresează creştinilor dezorientați.
Întrebarea lor este din toate timpurile: în lumea asta în care totul merge rău,
unde este Dumnezeul nostru? Ce s-a întâmplat cu promisiunile lui Cristos? Cum
să păstrăm credinţa în fața tuturor acestor violenţe? Sfântul Marcu le amintește
cuvintele lui Isus de pe vremuri. El le vorbeşte despre acestă sămânţă care
germinează şi creşte singură. Dar între însămânţare şi seceriş este mult timp.
Este un mod de a spune că Împărăţia lui Dumnezeu este în gestaţie (n.t. perioadă de elaborare a unei noi
situații). Recolta va veni dar va fi pentru mai târziu. Dumnezeul nostru pare
să fie absent, dar acţiunea sa este discretă și eficientă.
Cu ochii şi urechile noastre, putem
şti ce se întâmplă în lume. Dar pentru a recunoaște acţiunea de Dumnezeu, trebuie
ochiul credinţei. Asemenea ucenicii din Emaus, noi recunoaştem prezenţa lui
Cristos când el explică Scripturile şi când împărtăşeşte cu noi pâinea euharistică.
În el viaţa noastră întreaga găseşte sensul său. Vom descoperi că chiar şi în
cele mai rele încercări, Dumnezeu nu ne-a abandonat niciodată.
Concret, noi credem că Dumnezeu acționează
când duşmani în cele din urmă vorbesc, când bărbaţi, femei şi copii ies din
cercul infernal de resentimente şi violenţă pentru a face gesturi de pace şi
reconciliere. Dumnezeu acționează când oamenii de știință inventează moduri noi
de a combate bolile. El este prezent atunci când echipele sunt organizate
pentru a vizita bolnavi sau prizonieri. Noi suntem martori că persoanele fără
adăpost ajung să lanseze ziare care dau înapoi demnitatea celor excluși pe
punctul de a se prăbuși. Astfel semne de prezenţa lui Dumnezeu sunt numeroase.
Suntem ca țărani din parabolă. Lucrurile se întâmplă și în cazul că noi nu ştim nimic şi în cazul când noi înțelegem
cum se întâmplă.
Atunci când noi vedea că viaţa
germinază, este Dumnezeu care e acolo și acționează. Într-o zi, Isus a spus că
el a venit pentru ca toți oamenii să aibă viață și s-o aibă din plin. A trăi
este a face, a acționa în anumite momente, a dormi. Că noi dormim sau că ne
trezim, sămânța germinează. Pâna la seceriș, trebuie să avem răbdare şi
încredere mai presus de toate. Am făcut ceea ce am avut de a face.
La tine, Doamne, este jocul. Tu mi-ai
cerut să semăn grăunțele iubirii, a dreptății, a păcii, a reconcilierii... Dar
tu dai seminţei să crească şi să dea rod.
Fără a te vedea, Doamne, noi
credem. Dă-ne răbdarea de a persevera în construirea unei lumi mai drepte, mai
solidare și mai fraterne. Că viaţa noastră unită ca a ta să contribuie la
împărăția ta în lumea de astăzi. Amin.
(pr. Jean Compazieu
[05.06.2015]; trad. pr.
Isidor Chinez; sursă:
http://dimancheprochain.org/5225-homelie-du-11eme-dimanche-du-temps-ordinaire-14-juin/).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu