luni, 2 februarie 2015

Întâmpinarea Domnului

Prezentarea lui Isus la templu - by Greg Olsen

Sărbătoarea de astăzi, despre care avem prima mărturie în secolul al IV-lea la Ierusalim, era numită, până la recenta reformă a calendarului, sărbătoarea „Purificării sfintei Fecioare Maria”, în amintirea momentului istoric al sfintei familii, povestit în capitolul al doilea al Evangheliei lui după sfântul Luca, în care Maria, ascultând de lege, s-a dus la templul din Ierusalim, la patruzeci de zile după naşterea lui Isus, pentru a-l oferi pe întâiul său născut şi a îndeplini ritul legal al purificării sale. Reforma liturgică din anul 1960 a restituit celebrării titlul de „întâmpinare a Domnului”, pe care-l avea la început: oferirea lui Isus Tatălui, săvârşită în templu, preludiu al oferirii sale sângeroase pe cruce.
 
Acest act de ascultare faţă de un ritual legal, la a cărui împlinire nu erau ţinuţi nici Isus nici Maria, constituie de asemenea o lecţie de umilinţă, fiind o încoronare a meditaţiei anuale asupra marelui mister natal, în care Fiul lui Dumnezeu şi divina sa mamă ni se prezintă în mişcătorul, dar umilitul, cadru al ieslei, adică în extrema sărăcie a celor din barăci, în existenţa precară a celor evacuaţi şi persecutaţi, deci a celor exilaţi.
 
Întâlnirea Domnului cu Simeon şi Ana în templu accentuează aspectul de jertfă al celebrării şi comuniunea personală a Mariei cu jertfa lui Cristos, pentru că la 40 de zile după divina sa maternitate profeţia lui Simeon o face să întrevadă perspectivele suferinţei sale: „O sabie îţi va străpunge inima”: Maria, graţie unirii sale cu persoana lui Cristos, este asociată la jertfa Fiului. Nu ne miră deci faptul că sărbătorii de astăzi i s-a dat un timp aşa de reliefant, încât l-a făcut pe împăratul Iustinian să decreteze ziua de 2 februarie zi de sărbătoare în tot Imperiul de Răsărit.
 
Roma a adoptat sărbătoarea pe la jumătatea secolului al VII-lea; papa Sergiu I (687-701) a instituit cea mai veche dintre procesiunile penitenţiale romane, care pornea de la biserica „Sfântul Adrian” din For şi se termina la „Sfânta Maria cea Mare”. Ritul binecuvântării lumânărilor, despre care există mărturie deja în secolul al X-lea, se inspiră din cuvintele lui Simeon: „Ochii mei au văzut mântuirea, pregătită de tine în faţa tuturor popoarelor, lumină spre luminarea neamurilor”. Din acest rit semnificativ a provenit numele popular de sărbătoare a „intrării în biserică” (candelora). Informaţia dată încă de Beda Venerabilul - potrivit căreia procesiunea ar fi fost o contracarare a procesiunii Lupercalia, a Romanilor, şi o reparare a exceselor care aveau loc în această circumstanţă, nu-şi găseşte confirmarea în istorie.
 
(Sgarbossa M., Giovannini L., Sfântul zilei, Edizioni Paoline, 1978; trad. de pr. I. Agiurgioaei; sursă:
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu