 |
| Sfântul Blaziu |
„L-ai auzit pe Domnul care
zicea: «Paşte oile mele», adică jertfeşte-te pentru oile mele” (Augustin, Discursuri;
cit. din Liturgia orelor).
Cu aceste cuvinte, Augustin
amintea că exerciţiul ministeriului episcopal este, înainte de toate,
participare la pătimirea Domnului Isus. Şi aşa a fost şi pentru Blaziu din
Sebaste.
Despre acest sfânt armean,
singura informaţie istorică certă, ajunsă până la noi, este că a fost
martirizat pe când era episcop de Sebaste. Cât priveşte restul, trebuie să ne
mulţumim cu foarte frumoasa relatare a pătimirii sale, din punct de vedere
istoric puţin sigură, dar foarte interesantă.
Blaziu, pentru sfinţenia vieţii,
a fost ales ca episcop al comunităţii creştine din oraşul său. Acceptând
această misiune în acel timp nu însemna o cinste, ci însemna depunerea
candidaturii pentru martiriu. Nefiind prudent a trăi în oraş din cauza
persecuţiilor, Blaziu trăia într-o grotă ascunsă într-un mărăciniş. Dar drumul
trasat de cei care alergau la el pentru a primi sfatul şi îndrumările sale, a
făcut foarte cunoscut ascunzişul său.
Când guvernatorul Agricola şi-a
dat seama că Blaziu convertea persoanele cu faima sfinţeniei şi a minunilor
sale mai mult decât dacă ar fi predicat prin pieţe evanghelia lui Cristos, a
decis să-l înlăture.
Episcopul nu a opus nici o
rezistenţă gărzilor venite să-l ridice din grotă. S-a prezentat senin în faţa
guvernatorului şi a confirmat că era creştin şi capul comunităţii şi că nu avea
nici o intenţie de a-şi renega credinţa.
După condamnare, a fost dus
într-o celulă în aşteptarea morţii, dar chiar şi aici a început o procesiune de
persoane dornice să-l vadă şi să-l asculte pe sfânt. O mamă i-a adus copilul ce
era pe moarte din cauza unui os de peşte pe care îl înghiţise şi acum îl
sufoca. Prizonierul l-a binecuvântat şi copilul s-a vindecat. Buna mamă nu ştia
cum să-i mulţumească şi i-a oferit o candelă pentru a-i lumina celula în timpul
nopţii şi puţină pâine şi carne ca hrană. De aici a apărut tradiţia de a
binecuvânta cu două lumânări încrucişate gâtul credincioşilor în sărbătoarea
sa.
Agricola a voit să pună capăt
acestei procesiuni a poporului şi a poruncit ca sfântul să fie înecat în lacul
din apropierea localităţii. Ştirea a făcut înconjurul cetăţii şi malurile
lacului s-au umplut de spectatori. Blaziu, mergând pe apă, s-a dus la mijlocul
lacului şi a cerut funcţionarilor imperiali să facă la fel prin protecţia zeilor
lor, dar aceştia n-au reuşit. Atunci, el a revenit pe malul lacului şi s-a
predat din nou în mâinile lor. Readus în carceră şi acuzat de magie, este
condamnat la decapitare, în luna februarie a anului 316. Edictul din Milano, cu
care împăratul Constantin dăduse libertate deplină celor ce profesau credinţa
creştină, nu sosise încă în Armenia, unde conducerea îi revenea lui Licinius.
Acesta, deşi subscrisese edictului, totuşi prefera să-l ignore şi, din
rivalitate faţă de împărat, a declanşat în teritoriile care erau sub
jurisdicţia sa o sălbatică persecuţie împotriva creştinilor.
Cultul
sfântului Blaziu s-a răspândit foarte mult în Orient şi în Occident, atingând
maximum de strălucire în timpul evului mediu. Blaziu a rămas viu în tradiţia
creştină, nu numai pentru mărturia martiriului său, dar şi pentru faptul că
aminteşte de aspectul matern al Bisericii care are grijă de cei săraci şi de
cei bolnavi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu