† Coborârea Sfântul Duh [Rusaliile] (A): Duhul cheamă la universalitate (omilie)

 

Evanghelia - Ioan 20,19-23:  ¹⁹ Era după moartea lui Isus, în seara primei zile a săptămânii. De frica iudeilor, ucenicii încuiaseră uşile casei în care se aflau. Isus a venit, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: "Pacea să fie cu voi!" ²⁰ După aceste cuvinte le-a arătat mâinile şi coasta. Ucenicii s-au bucurat văzându-l pe Domnul. ²¹ Isus le-a zis din nou: "Pacea să fie cu voi! După cum m-a trimis pe mine Tatăl, la fel vă trimit şi eu pe voi!" ²² Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: "Primiţi pe Duhul Sfânt; ²³ cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute".

Omilie

 

Luca descrie în Faptele Apostolilor venirea Duhului (Fap 2,1-11) folosind simboluri clasice care însoţesc acţiunea lui Dumnezeu: vântul, cutremurul şi focul. Dar în povestirea sa mai este un simbol: limbile care se împart şi se aşează peste fiecare dintre cei prezenţi, aşa încât „au început să vorbească în alte limbi”. Cu aceasta devine clară datoria de unitate şi de universalitate la care Duhul cheamă Biserica sa. Luca se lungeşte încă să ne spună că mulţimea era compusă din oameni de diferite naţionalităţi (Fap 2,9-11). Şi adaugă: „Fiecare îi auzea vorbind în limba sa” (Fap 2,8). Este ca şi cum ar spune că Duhul nu are o limbă a sa, nici nu se leagă de o limbă sau de o anumită cultură, dar se exprimă prin toate. Cu venirea Duhului la Rusalii şi naşterea comunităţii creştine începe în sânul omenirii o istorie nouă, inversă decât istoria de la Babel. În vechea relatare (Gen 11,1-9) se citeşte că oamenii au voit, ca o cucerire proprie şi nu ca dar, să ajungă la Dumnezeu. Este veşnica tentaţie a omului de a voi să construiască o cetate fără Dumnezeu şi să caute mântuirea în ei înşişi. Dar în afara lui Dumnezeu omul nu găseşte decât confuzie şi dispersare. La Babel oamenii de aceeaşi limbă nu se mai înţeleg. La Rusalii în schimb oameni de limbi diferite se întâlnesc şi se înţeleg. Datoria pe care Duhul o încredinţează Bisericii sale este de a imprima istoriei umane o mişcare de reunificare. Dar în Duhul, în libertate şi în jurul lui Dumnezeu. Duhul transformă un grup de persoane închise în Cenacol, la adăpost, în martori conştienţi şi curajoşi. Îi deschide pe ucenici lumii şi le dă curajul de a vesti în public, povestind înaintea tuturor „marile lucrări ale lui Dumnezeu”. Totuşi Duhul nu scuteşte Biserica de neînţelegere şi de disensiune. Face eficace vestirea, dar nu scuteşte de discuţii: „Toţi erau uimiţi şi nu ştiau ce să creadă... alţii îşi băteau joc” (Fap 2,12-13).

 

Ca şi la Rusaliile din Luca, şi în fragmentul evanghelic scurt din Ioan (In 20,19-23) s-a spus că Duhul recrează comunitatea apostolilor şi deschide la misiune. Dar cu mai multă precizie decât Luca, Ioan afirmă că Duhul este darul lui Cristos: „primiţi pe Duhul Sfânt”. Isus înviat nu numai că dăruieşte Duhul în vederea misiunii, dar şi în vederea iertării păcatelor. Ioan face o strânsă legătură între Duh, comunitatea ucenicilor şi iertare. Iertarea păcatelor este o transformare pe care numai Duhul o poate împlini.

(Don Bruno Maggioni [15.05.2005]; trad. pr. Isidor Chinez; sursa:

http://www.qumran2.net/parolenuove/commenti.php?mostra_id=4277).