Pomenirea tuturor răposaților: Iubirea învinge moartea (omilie)

Evanghelia: Ioan 6,37-40 - În acel timp, Isus spunea mulţimii iudeilor: ³⁷ "Toţi cei pe care mi-i dă Tatăl vor veni la mine; şi pe cel care vine la mine nu-l voi izgoni afară, ³⁸ pentru că m-am coborât din cer nu ca să fac voia mea, ci voia celui ce m-a trimis. ³⁹ Or, aceasta este voinţa celui ce m-a trimis, ca din cei pe care mi i-a dat să nu pierd pe nici unul, ci să-i învii în ziua de apoi. ⁴⁰ Aceasta este voinţa Tatălui meu, ca oricine vede pe Fiul şi crede într-însul să aibă viaţa veşnică; şi eu îl voi învia în ziua de apoi".

Omilie

După ce am contemplat în sărbătoarea comuniunii sfinților Ierusalimul ceresc, astăzi suntem invitați să facem memoria celor răposați. Sărbătoarea tuturor sfinților și memoria morților sunt o unică mare sărbătoare în care se celebrează misterul vieții veșnice în Dumnezeu și misterul morții în credință: Isus Cristos, ”primul născut dintre cei care învie din morți” (Col 1,18), înviat de Tatăl ca răspuns la modul său de a trăi iubirea până în extreme, îi trage pe morți în fluviul de viață al comuniunii sfinților. În fragmentul evangheliei propus de liturgie, învierea este promisiunea pe care o face Isus oamenilor, celor pe care Dumnezeu i i-a dat: el ne ajută să învingem teama morții și a judecății, acel eveniment în care fiecare dintre noi va sta în fața lui Dumnezeu pentru a da cont de propriile fapte. ”Pe cel care vine la mine nu îl voi respinge”, spune Isus.

 

Creștinul este cel care merge la Fiul în fiecare zi, chiar dacă această mișcare este contrazisă de atâtea căderi; creștinul se răzvrătește și se convertește, se ridică din păcat și luptă pentru a relua urmarea. Ei bine, Domnul nu îl respinge, ”dar îl învie în ziua de pe urmă”; îmbrățișându-l în iubirea sa, îi dă iertarea păcatelor și îl conduce definitiv la viața veșnică: ”Căci aceasta este voința Tatălui meu”.

 

Dar ce înseamnă a crede în Isus Cristos, a adera lui? Cum trebuie trăită în mod autentic această credință? Este vorba de ”a crede iubirii”, adică de a trăi acea iubire pe care Isus a trăit-l în mod deplin. Și tocmai în virtutea acestui comportament al său de fiecare zi el, înainte de a merge liber la moarte, a putut să lase ucenicilor ”porunca cea nouă”: ”Iubiți-vă unii pe alții așa cum eu v-am iubit” (In 13,34). Da, numai iubirea este în stare să combată moartea până la a o învinge, așa cum a înțeles cu inteligență spirituală Ioan: ”Noi știm că am trecut de la moarte la viață pentru că îi iubim pe frați: cine nu iubește rămâne în moarte” (1In 3,14). Dacă nu-i iubim pe frați, rămânem pradă morții; iubindu-i arătăm că suntem morți pentru noi înșine și vii în Cristos, vii pentru viața lui Dumnezeu semănată în noi.

 

Mai mult, după relatarea definitivă despre chipul lui Dumnezeu așa cum ni l-a descris Isus, acolo unde există o experiență de iubire umană autentică, acolo este prezentă iubirea lui Dumnezeu în noi. Atunci când iubirea devine realitate între oameni, atunci Dumnezeu este prezent mai mult ca oricând; oamenii în experiența iubirii sunt asociați la evenimentul pascal – așa cum ne amintește conciliul Vatican II (GS 22) - și participă la energiile iubirii lui Dumnezeu capabile să învingă moartea: aceasta este marea speranță pentru toți oamenii, credincioși și necredincioși!

 

Desigur, vom învinge definitiv moartea în împărăție, când Cel Înviat în ultima zi ne va chema la viața veșnică; dar încă de acum este posibil a predispune totul pentru un astfel de eveniment, trăind din acea iubire care deja astăzi ne face părtași la victoria iubirii asupra morții. Iată care ar trebui să fie exercițiul nostru zilnic.

Specificul creștinismului constă în vestea că iubirea învinge moartea, veste bună pe care suntem chemați să o decodificăm și să traducem aici și acum, în istorie și în compania oamenilor. Dumnezeul creștin este iubire căci așa ne-a spus Isus, cel care a trăit iubirea mai puternică decât moartea: iată de ce el a înviat, și noi, purtați în spatele lui în viața sa umană, putem face un drum de reîntoarcere la Tatăl un drum care se deschide în viața veșnică. (Enzo Bianchi [02.11.2007], trad. pr. Isidor Chinez).