 |
| Toți Sfinții |
Evanghelia: Matei 5,1-12a - În acel timp, 1 Isus, văzând mulţimile s-a
urcat pe munte şi, după ce s-a aşezat, s-au apropiat de el ucenicii lui.
2 Atunci, luând cuvântul, a început să-i înveţe: 3
"Fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor este împărăţia cerurilor. 4
Fericiţi cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul. 5 Fericiţi cei ce
plâng, căci ei vor fi mângâiaţi. 6 Fericiţi cei flămânzi şi însetaţi
de dreptate, căci ei se vor sătura. 7 Fericiţi cei milostivi, căci ei
vor afla milă. 8 Fericiţi cei curaţi cu inima, căci ei îl vor vedea
pe Dumnezeu. 9 Fericiţi făcătorii de pace, căci ei se vor chema fiii
lui Dumnezeu. 10 Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, căci a lor
este împărăţia cerurilor. 11 Fericiţi veţi fi când vă vor batjocori,
vă vor prigoni şi, minţind, vor spune tot ce-i rău împotriva voastră din pricina
mea. 12a Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă căci mare va fi în ceruri
răsplata voastră".
Omilie
Astăzi facem memoria împărtășirii sfinților. În credință
trăim un mare mister: cei morții în Cristos sunt vii împreună cu el și, pentru
că noi suntem membre ale trupului lui Cristos și ei sunt membre glorioase ale
trupului glorios al Domnului, suntem în comuniune unii cu alții, Biserica
peregrină cu Biserica cerească, formând împreună unicul și totalul trup al
Domnului.
Dar ce este sfințenia? Răspunsul ne vine din fragmentul
evanghelic al fericirilor, care nu pot fi citite doar ca un text poetic sau cu
puternice conținuturi morale, sau ca un fragment sapiențial: ele sunt vestea
cea bună, Evanghelia, întrucât sunt atitudini trăite în mod radical de Isus și,
ca atare, trebuie să devină stilul de viață al creștinului. Suntem, așadar,
chemați să vedem ce întrebare ridică problema credinței noastre, mai precis
bucuria noastră și fericirea de a trăi evanghelia. Da, pentru că fericirile
privesc raportul dintre credință și fericire!
Acum, știm bine că fericirea provine, înainte de toate, din
a avea un simț în propria viață: și numai atunci când oamenii cunosc un motiv
pentru care merită să-ți pierzi viața, adică să mori, ei găsesc și un motiv
pentru a trăi. Ei bine, fericirile ajută la descoperirea acestui motiv și
astfel consimt să dea un sens acțiunii omului: de nouă ori Isus îi proclamă
fericiți pe cei care trăiesc anumite situații în așa măsură încât le
facilitează drumul spre deplina comuniune cu Dumnezeu. El ne revelează că fericirea
nu vine din condiții externe; ea se naște din comportamente precise destinate
unei promisiuni de fericire din partea lui Dumnezeu.
A fi sărac cu inima, adică a adera la realitate și a fi
liber până acolo că accepți să te supui în fiecare zi fraților; a fi capabili
de a plânge, datorită unei inimi atinse de mizeria proprie și a altuia; a-ți
însuși în profunzime blândețea, a lupta pentru a renunța la violență în orice
formă a sa; a fi flămând și însetat după domnia dreptății și a adevărului; a
avea inima curată, adică a privi totul și toate cu privirea lui Dumnezeu; a
practica milostivirea și a construi pacea; a fi persecutat și calomniat din
iubire față de Isus: toate acestea înseamnă a cunoaște fericirea deja în
această viață, și apoi în lumea care va veni. Cel care se află în aceste
situații poate cunoaște că acțiunea lui Dumnezeu este în favoarea sa: și astfel
experimentează fericirea, ajunge la cunoașterea că judecata lui Dumnezeu este o
judecată fericită, care va fi pentru el bucurie și veste bună. Nimic de temut,
așadar, în ziua judecății, ci chiar așteptarea ca judecata să aibă loc și să
fie în cele din urmă stabilite dreptatea și adevărul.
Iată întrebarea decisivă: este posibil pentru creștin să
afle bucuria în a trăi fericirile aici și acum? Ea a primit un răspuns pozitiv,
nu însă în mod triumfal, nu prin forme strălucitoare în ochii lumii, ci în
viața de fiecare zi, adesea ascunsă, a bărbaților și femeilor: sfinții sunt
persoane care în ciuda contradicțiilor lor și a păcatului lor, caută să-l
urmeze pe Isus trăind stilul său de viață, stilul fericirilor. Într-adevăr noi
nu suntem singur, dar suntem ”înconjurați de un mare număr de mărturisitori”
(Ev 12,1), sfinții: cu ei formăm trupul lui Cristos, cu ei suntem fiii lui
Dumnezeu, cu ei vom fi una cu Fiul în Împărăție. (Enzo Bianchi [01.11.2007], trad. pr. Isidor Chinez).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu