Sfântul Isidor, episcop şi învăţător al Bisericii

Sfântul Isidor de Sevilla

 

Ultimul dintre părinţii latini, sfântul Isidor de Sevilla (560-636) recapitulează în sine toată moştenirea realizărilor doctrinare şi culturale, pe care epoca Sfinţilor Părinţi ai Bisericii a transmis-o secolelor viitoare. Scriitor enciclopedic, Isidor a fost foarte citit în evul mediu, mai ales pentru Etimologiile sale, un util "rezumat" al ştiinţei antice, ale cărei principale rezultate le-a condensat mai mult prin zel decât prin spirit critic. Acest popularizator foarte dotat al ştiinţei antice, care a exercitat asupra întregii culturi medievale o influenţă considerabilă, era mai ales un episcop plin de zel, preocupat de desăvârşirea culturală şi morală a clerului spaniol.

Din acest motiv, a înfiinţat un colegiu bisericesc, prototip al viitoarelor seminarii, dedicând mult timp din laborioasa sa zi de muncă instruirii candidaţilor la preoţie. Sfinţenia era la ea acasă în nobila familie, originară din Cartagina, din care s-a născut pe la anul 560 Isidor: trei fraţi au fost episcopi şi sfinţi, Leandru, Fulgenţiu şi Isidor; iar o soră, Florentina, a fost călugăriţă şi sfântă. Leandru, fratele mai mare, a fost tutore şi învăţător al lui Isidor, rămas orfan la vârstă tânără.

Viitorul învăţător al Bisericii, autor al unei imense mulţimi de cărţi, care tratează despre tot ce se ştie din punct de vedere uman, de la agronomie la medicină, de la teologie la economia casnică, a fost mai întâi un student nepăsător şi puţin dispus să stea aplecat asupra cărţilor de şcoală. Asemenea atâtor colegi chiulea de la şcoală şi vagabonda pe la ţară. Într-o zi s-a apropiat de o fântână pentru a bea apă şi a remarcat urmele profunde săpate de funia fragilă pe piatra dură a colacului fântânii. A înţeles atunci că şi perseverenţa şi voinţa omului pot învinge cele mai grele obstacole ale vieţii.

S-a întors cu o iubire reînnoită la cărţile sale şi a progresat atât de mult în ceea ce priveşte studiul, încât a meritat reputaţia de cel mai înţelept om al timpului său. Fiind cleric la Sevilla, Isidor i-a urmat fratelui Leandru la conducerea episcopală a importantei dieceze. Ca şi fratele său, a fost episcopul cel mai popular şi mai prestigios din epoca sa, prezidând şi importantul Conciliu al IV-lea din Toledo (633). Formându-se prin citirea sfântului Augustin şi a sfântului Grigore cel Mare, deşi fără a avea vigoarea unui Boeţiu sau simţul organizatoric al unui Cassiodor, Isidor împarte cu ei gloria de a fi fost maestrul Europei medievale şi primul organizator al culturii creştine. O frumoasă legendă povesteşte că în prima lună de viaţă un roi de albine a năvălit asupra leagănului său, a depus pe buzele micului Isidor un pic de miere, ca prevestire a dulcei şi substanţioasei învăţături, care va izvorî într-o zi de pe acele buze. Înţelepciunea, niciodată separată de o profundă umilinţă şi caritate, i-au meritat titlul de doctor egregius ("învăţător strălucit") şi aureola de sfânt. (Sursa: Sgarbossa M., Giovannini  L., Sfântul zilei, Edizioni Paoline, 1978; trad. pr. I. Agiurgioaei; http://www.ercis.ro/).