II Timpul Pascal (C): Frica transformată în bucurie (omilie)

Evanghelia - Ioan 20,19-31: ¹⁹ Era după moartea lui Isus, în seara primei zile a săptămânii. De frica iudeilor, ucenicii încuiaseră uşile casei în care se aflau. Isus a venit, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: "Pacea să fie cu voi!" ²⁰ După aceste cuvinte le-a arătat mâinile şi coasta. Ucenicii s-au bucurat văzându-l pe Domnul. ²¹ Isus le-a zis din nou: "Pacea să fie cu voi! După cum m-a trimis pe mine Tatăl, la fel vă trimit şi eu pe voi!" ²² Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: "Primiţi pe Duhul Sfânt; ²³ cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute". ²⁴ Unul dintre cei doisprezece, Toma, numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Isus. ²⁵ I-au zis ceilalţi ucenici: "L-am văzut pe Domnul!" Dar el le-a declarat: "Dacă nu voi vedea în mâinile lui semnul cuielor, dacă nu voi pune degetul în locul cuielor şi nu voi pune mâna în coasta lui, nu voi crede". ²⁶ Opt zile mai târziu, ucenicii lui erau iarăşi în casă şi Toma era împreună cu ei. A venit Isus, deşi uşile erau încuiate, a stat în mijloc şi a zis: "Pacea să fie cu voi!" ²⁷ Apoi i-a zis lui Toma: "Adu-ţi degetul încoace, vezi mâinile mele; întinde-ţi mâna şi pune-o în coasta mea şi nu fi necredincios, dar credincios". ²⁸ Toma i-a zis: "Domnul meu şi Dumnezeul meu!" ²⁹ I-a zis Isus: "Pentru că m-ai văzut, Toma, de aceea crezi; fericiţi sunt cei care cred fără să fi văzut!" ³⁰ Isus a mai făcut înaintea ucenicilor săi şi multe alte minuni care nu sunt scrise în cartea aceasta; ³¹ iar acestea s-au scris ca să credeţi că Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu, şi prin credinţa voastră să aveţi viaţă în numele lui.


Omilia


Relatarea lui Ioan (20,19-29) despre apariţia lui Isus înviat ucenicilor este plină de note interesante. Ne oprim la trei: victoria asupra fricii, pacea şi bucuria.

 

Evanghelistul notează că uşile locului unde se aflau ucenicii erau „încuiate de frica iudeilor”. Frica este un sentiment pe care cititorul celei de a patra evanghelii îl cunoaşte bine. Există o frică a mulţimii care nu îndrăzneşte să vorbească în public despre Isus (7,13), frica părinţilor orbului vindecat care se tem de reacţia autorităţilor (9,22), frica unor oameni de vază care nu au curajul să se declare de partea lui Isus de teamă că vor fi daţi afară din sinagogă (12,42). În mod obişnuit frica provine din exterior, dar dacă pătrunde în inima omului aceasta se datorează faptului că acolo găseşte un punct de sprijin. Nu foloseşte la nimic să încui uşile. Frica intră în adâncul inimii dacă eşti şantajabil, dacă ai ceva mai important decât Isus. Iar acest ceva poate fi viaţa, chiar dacă, cel mai adesea, ne este frică pentru mult mai puţin. Dar acum, când Isus a înviat, nu mai există motiv pentru nici o teamă. Chiar şi moartea este învinsă.

„Pace vouă” spune Domnul. Este vorba despre o pace pe care Isus le-a promis-o deja ucenicilor în discursurile de rămas bun: „Vă dau pacea, vă dau pacea mea. Nu cum o dă lumea” (14,27). Pacea despre care vorbeşte Isus este diferită de pacea lumii. Diferită, pentru că este darul lui Dumnezeu. Diferită, pentru că merge la rădăcină, acolo unde omul decide alegerea minciunii sau a adevărului. Diferită, pentru că este o pace care ştie să plătească preţul adevărului. Diferită, pentru că nu promite să elimine Crucea – nici în viaţa creştinului, nici în istoria lumii – dar dă siguranţa victoriei sale.

Ucenicii „s-au bucurat văzându-l pe Domnul”. Şi bucuria este un dar pe care l-a promis deja Isus (15,11). Este vorba totdeauna despre o bucurie care îşi înfige rădăcinile în iubire („rămâneţi în iubirea mea”). Ca şi pacea, şi bucuria nu stă în absenţa crucii, dar în înţelegerea că Răstignitul a înviat. Credinţa ne dă posibilitatea de a citi altfel Crucea şi drama omului: nu este o durere sterilă, ci durerea care conduce la viaţă.

Pacea şi bucuria sunt în acelaşi timp darurile Celui Înviat şi trăsăturile pentru a-l recunoaşte. Dar trebuie să învingem ataşamentul de noi înşine. Numai astfel nu vom mai fi şantajabili, pentru că vom fi eliberaţi de orice teamă. Pacea şi bucuria înfloresc în libertate şi în dăruirea de sine, două condiţii fără de care devine imposibilă orice experienţă a prezenţei Celui Înviat. (Sursa: mons. Bruno Maggioni [2007]; trad. pr. Isidor Chinez; http://www.qumran2.net).