† Neprihănita Zămislire [A B C]: „Înveselește-te, o plină de har!” [8 decembrie 2025]

 

„Înveselește-te, o plină de har!”

Lecturi biblice: Geneză 3,9-15.20; Efeseni 1,3-6.11-12; Evanghelia Luca 1,26-38; lecturi biblice

Omilia

Lecturile de astăzi ne oferă spre meditație una dintre cele mai profunde texte din întreaga Scriptură. Prima lectură ne conduce la un eveniment care ne duce înapoi, la origine, unde o femeie este anunțată ca imagine a unei vrăjmășii înverșunate: „Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între descendenţa ta şi descendenţa ei. Acesta îţi va pândi capul şi tu îi vei pândi călcâiul” (Gen 3,15). Paul,  în Scrisoarea către Efeseni, prezintă planul mântuirii în care toți suntem predestinați să fim imaculați în iubire: în Cristos, suntem „sfinţi şi neprihăniţi înaintea lui!” (Ef 1,4). Evanghelia după Luca relatează fragmentul „Bunei-Vestiri”, unde îngerul Gabriel folosește o expresie foarte importantă care exprimă semnificația „plină de har”: „Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine!” (Lc 1,28). Ne vom concentra în încercarea de a înțelege sensul „neprihănitei zămisliri” în textele biblice de azi. Sărbătoarea Neprihănitei Zămislirii a Mariei datează încă din Evul Mediu și era celebrată în toată Europa pe 8 decembrie. Definiția dogmei a avut loc pe 8 decembrie 1854, prin bula papală Ineffabilis Deus [„Dumnezeu Cel inefabil”, adică Dumnezeu care nu poate fi exprimat în cuvinte] a papei Pius al IX-lea. Maria a fost răscumpărată de la zămislirea ei, mărturisește papa: „Preafericita Fecioară Maria, încă din primul moment al zămislirii ei, printr-un har şi un privilegiu unic al lui Dumnezeu Atotputernicul, în vederea meritelor lui Isus Cristos, Mântuitorul neamului omenesc, a fost ferită de orice prihană a păcatului originar” [Denzinger H., Schönmetzer A., (=DS) 2803]. Neprihănita zămislire manifestă iubirea gratuită a lui Dumnezeu, deoarece a fost o inițiativă divină și nu un merit al Mariei, ci al lui Cristos. De fapt, „împodobită încă din prima clipă a zămislirii sale cu strălucirea unei sfințenii unice” (Lumen Gentium [=LG] 56), îi vine în întregime de la Cristos. Ea a fost „răscumpărată în mod atât de sublim în vederea meritelor Fiului ei” (LG 53) (cf. Catehismul Bisericii Catolice 491-492). Învățătura afirmă că Maria nu a fost niciodată sub stăpânirea păcatului din primul moment al existenței sale în sânul mamei. E un har derivat din aplicarea cu anticipație [înainte de termenul stabilit] de evenimentului crucii lui Isus, pentru un scop legat de planul maternității divine. Sărbătoarea de astăzi este un act de recunoștință și de mulțumire față de Dumnezeu care a făcut lucrurile mărețe în Fecioara Maria. Solemnitatea Mariei semnifică întoarcerea la creația originară, la promisiunea lui Dumnezeu și la încrederea în om.

În lectura întâia, luată din cartea Genezei (Gen 3,9-15.20), ni se face conoscut că omul nu mai este ceea ce era la început: munca devine obositoare, unitatea cuplului uman este temporar suspendat, viața se încheie în câțiva ani, un sentiment de rușine ne face să ne plecăm capetele, relațiile dintre om și Dumnezeu și dintre om și societate nu mai sunt spontane, de bunăvoie. Ce s-a întâmplat? A fost o prăbușire, o căderea în păcat: Adam a mâncat din pom. După neascultare, Dumnezeu l-a chemat pe om:  „Unde eşti?” (v. 9). Adam răspunde: „Mi-a fost frică, pentru că sunt gol, şi m-am ascuns!” (v. 10). Îl cheamă să devină conștient de greșeala sa și îi oferă oportunitatea de a-și recunoaște vinovăția, adică de a se converti. Însă omul evită interogatoriul. Se acuză reciproc: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie cu mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat” (v. 12). Acum îl „mustră” pe Dumnezeu pentru acesta. E refuzul de a-și recunoaște greșeala! Păcatul a despărțit cuplul. Răspunsul Evei e identic: „Şarpele m-a amăgit şi am mâncat” (v. 13). După rușine, acum este frica: teama de a se găsi în fața Domnului. Dar înfrângere cea mai arzătoare pe care Satana o va primi de la Dumnezeu este de la o femeie: „Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între descendenţa ta şi descendenţa ei” (v. 15). Este neprihănita Fecioară Maria și descendența sa, fiul ei, Isus Cristos. 

În lectura a doua, apostolul Paul elaborează prima teologie a Bisericii în Scrisoarea către Efeseni (Ef 1,3-6.11-12). Începutul epistolii este un imn liturgic cântat de Biserică care manifestă planul lui Dumnezeu pentru om. Toate se actualizează în Cristos: „binecuvântat să fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în cele cereşti, în Cristos!” (v. 3). În el se face actual planul mântuirii: este alegerea noastră în Isus: „întrucât ne-a ales în el mai înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi neprihăniţi înaintea lui!” (v. 4). Refrenul punctează imnul: „în iubire el ne-a rânduit de mai înainte spre înfiere, prin Isus Cristos, după placul voinţei sale, spre lauda gloriei harului său cu care ne-a copleşit în Fiul său preaiubit” (v. 5-6). Este cea mai înaltă „glorie” adusă lui Dumnezeu. Paul contemplă Biserica – pe noii predestinați după planul Domnului – „spre lauda gloriei sale” în inima lui Dumnezeu. El vede în Biserică locul privilegiat unde se împlinește planul etern: „Să-l facem pe om după chipul şi asemănareau noastră” (Gen 1,26). Sfinţii Părinţi au văzut insinuată aici realitatea Sfintei Treimi.

În fragmentul evanghelic se află o frumoasă scenă în care evanghelistul Luca (Lc 1,26-38), în lumina experienței primilor creștini, descrie chemarea Mariei: „Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine!” (v. 28). Chaire! E salutul obișnuit în greacă: bucură-te, înveselește-te sau bună ziua! Este invitația la bucurie! Al doilea cuvânt pe care îngerul Gabriel i-l adresează Mariei: e „plină de har” [kecharitomene, în greacă]. Este greu de tradus. Explicarea „plină de har” este posibilă cu condiția ca „harul” să nu fie înțeles ca „har sfințitor” pe care teologia l-a atribuit acestui termen, ci în sensul grecesc de favoare, bunăvoință, frumusețe. Prin urmare, Maria este „plină de har” prin faptul că a fost întotdeauna în bunăvoința divină, iubita lui Dumnezeu. Sună ca un nume nou pentru Maria: e numele chemării sale – Maria este plină de bunăvoința lui Dumnezeu care o transformă. Domnul însuși i se adresează și o întreabă dacă este dispusă să devină mama Fiului său. Cu anunțul adresat Mariei, lucrurile se schimbă, nu doar pentru că este chemată să devină mama salvatorului, ci pentru că o face din alegerea personală, din consimțământul liber. De aceea, îngerul îi spune: : „Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu!” (v. 30).  Maria este mama lui Isus, neprihănită, fără păcat, fără vină, curată, nepătată, imaculată. Ea ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, îndeptat spre ea de către de înger. Ea este prima credincioasă, imaginea lui Israel, așa cum avea să fie și imaginea noului Israel, adică Biserica.

La sfârșitul relatării „buneivestirii”, răspunsul său este precum profilul său uimitor: „Iată slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău!” (v. 38). Iată-mă: este da-ul ascultării! Sunt slujitoarea Domnului! E umilință și iubire! „Fie mie după cuvântul tău!” Este credință! Maria este icoana transparenței luminii! „Cuvântul” – Logos-ul divin – este lumina care luminează pe fiecare om, concentrându-se până când devine om. Maria este începutul Bisericii. În Maria, planul mântuitor al lui Dumnezeu se împlinește. Nimic nu este imposibil pentru Dumnezeu! Cu Maria, așteptăm venirea Mântuitorului. Asemenea ei, prima dintre credincioși, vrem să oferim un „cort” [shekinà, în ebraică] pentru prezența Domnului! E prezența umilă a „Cuvântului”, mișcat numai de suflarea [sau „vântul”] Duhului Sfânt (cf. Ioan Paul al II-lea, Angelus, 15.08.1988; Leon al XIV-lea, 11.11.2025).