Darnici, generoși și mărinimoși
pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (31 august 2025)
Lecturi biblice: Ben Sirah 3,17-18.20.28-29; Evrei 12,18-19.21-24a; Evanghelia Luca 14,1.7-14; lecturi biblice
Omilie
Lecturile de astăzi ne avertizează împotriva oricărei forme de mândrie și ne prezintă umilința ca o modalitate de a ne deschide inimile, mințile și mâinile către cei săraci, nevoiași, dezavantajați și marginalizați în societate. Pentru Isus, necesitățile zilnice ale săracilor sunt responsabilitatea personală a fiecăruia dintre noi: „când dai o masă, invită-i pe cei săraci, infirmi, şchiopi, orbi şi vei fi fericit, pentru că ei nu au cu ce să te răsplătească, dar vei fi răsplătit la învierea celor drepţi!” (Lc 14,13-14), din evanghelia de azi. Prima lectură ne spune că dacă suntem umili, vom găsi generositate înaintea lui Dumnezeu: „Fiule, împlineşte-ţi cu blândeţe lucrările tale! […] Cu cât eşti mai mare, cu atât mai mult să te umileşti şi vei afla har înaintea Domnului!” (Sir 3,17.18). A doua lectură ne provoacă să imităm umilința lui Isus, în misiunea pentru binele fraților săi: „voi v-aţi apropiat de […] Dumnezeului cel viu, de Ierusalimul ceresc […], de Isus, mijlocitorul noii alianţe şi de sângele stropirii” (Evr 12,22-24). În jurul mesei Cuvântului și a pâinii euharistice, comunitatea se adună, cu privirea îndreaptă asupra invitaților la ospăț și apoi se extinde: să fim darnici, generoși și mărinimoși!
În lectura întâia (Sir 3,17-18.20.28-29) „înțeleptul” este un învățător care își împărtășește sfaturile unui grup de discipoli, numiți „fii”. Îndemnurile sale acoperă întreaga gamă a valorilor și comportamentelor umane. De data aceasta, „lecția” se concentrează pe două recomandări practice fundamentale: umilința și evitarea orgoliului. Umilința este virtutea celor puternici și mari: „cu cât eşti mai mare, cu atât mai mult să te umileşti şi vei afla har înaintea Domnului!” (v. 18). Dumnezeu este glorificat, dar cu toate acestea îi iubește pe cei umili, nu pentru că nu-i încalcă drepturile, ci pentru că se conformează planului său conceput pentru fericirea întregii familii umane. Umilința ne îndeamnă să ascultăm, să medităm, să înțelegem și să-i ajutăm pe cei aflați în nevoie. Dar cererea rămâne esențială. „Modestia” este fiica umilinței: e modul corect de a gândi despre sine și a gestiona operațiunile proprii, fără lăudăroșire, fără ostentație, aproape în secret. Nu va fi luată în considerare de cei aroganți, ci de oamenii temători de Dumnezeu, de oamenii buni. Înțeleptul va trebui să aștepte ca „exegetul” autentic – Isus din Nazaret – să vadă învățătura sa propusă ca fiind esențială pentru a face parte din „împărăția lui Dumnezeu”.
În lectura a doua, autorul Scrisorii către Evrei (Evr 12,18-19.21-24a), amintește de Sinai. Pornind de la revelației de pe Sinai, trece la viitoarei manifestare va veni din locul unde Cristos [Mesia] a fost înălțat spre a revela „domnia” sa universală. Este manifestarea supremă a lui Dumnezeu care întrece orice imaginație! Întreg textul este centrat pe comparația dintre cele două revelații: una pământească, materială și înspăimăntătoare, iar cealaltă cerească și supranaturală. Este un izvor de imensă bucurie! Noutatea constă în faptul că așteptarea lui Dumnezeu este justificată – e jertfa lui Cristos: „voi v-aţi apropiat […] de Ierusalimul ceresc, […] de Dumnezeu, judecătorul tuturor, […] de Isus, mijlocitorul noii alianţe” (v. 22.23.24). Creștinul știe că îl așteaptă ceva incomparabil, ieșit din comun. În prima manifestare, Dumnezeu a rămas ascuns, iar realitatea deplină a „locuinței” sale nu era încă vizibilă. Poporul din exod s-a aflat în fața unui foc „arzător” și „norul” întunecos subliniază faptul că Dumnezeu a rămas ascuns în ciuda semnelor înspăimântătoare ale prezenței sale. Devine clar că Domnul nu era accesibil și nici nu se revelase într-un mod cu adevărat personal. Dar ceea ce era un timp imposibil, acum se caracterizează cu precizie realitatea manifestată comunității creștine. Aceasta din urmă avea voie să se apropie de sfântul „locaș”. „V-ați apropiat”, își găsește explicație în situația liturgică și cultică pentru care a fost scrisă omilia. Chiar și în forma sa lingvistică, ea este expresia unei experiențe fundamentale a credinței pascale, care îndrăznește nu doar să înfrunte viitorul, ci și să-l descrie. Propoziția este compusă din cinci expresii, introduse de „te-ai apropiat”. Respectă o anumită ordine: locul revelației [„v-aţi apropiat de muntele Sion, de cetatea Dumnezeului cel viu, de Ierusalimul ceresc, de zecile de mii de îngeri în sărbătoare”], modalitate noii manifestări [„de comunitatea întâilor-născuţi înscrişi în ceruri, de Dumnezeu, judecătorul tuturor”], dar și de fundamentul și de garanția lor [„de Isus, mijlocitorul noii alianţe, şi de sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât cel al lui Abel”]. Dacă sângele lui Abel cere intervenţia dreptăţii divine, sângele lui Isus are o valoare mult mai mare: nu cere răzbunare, ci iertare, deschizând cerul pentru păcătoşi și spunând: „Tată, iartă-i!”
În Evanghelia după Luca (Lc 14,1.7-14), Isus este invitat la o masă principală din zi în casa unui fariseu de frunte. Domnul folosește această ocazie pentru a le da o lecție de umilință, bazată pe înțelepciunea pe care evreul o conoaștea deja și o prețuiește. El observă că invitații aleg primele locuri. Spune o parabolă pentru a clarifica lucrurile. Sunt cuvintele lui Isus care transmite o învățătură fundamentată pe codul onoarei: „Când eşti invitat de cineva […], nu ocupa primul loc, pentru că ar putea fi chemat cineva mai de seamă decât tine şi, venind cel care te-a chemat şi pe tine şi pe el, îţi va spune: «Dă locul acestuia!» Atunci vei sta cu ruşine pe ultimul loc” (v. 8-9). Ar spune: „Du-te și stai pe locul cel mai de jos!”. Alege „ultimul loc”! Apoi, umilul invitat este „mutat” – va fi înălțat – primind „glorie” în fața tuturor oaspeților. Isus trage concluzia care nu poate fi pus la îndoială: „cine se înalță pe sine” va fi umilit de către oameni sau de istorie, în timp ce cel umil va fi înălțat (cf. Sir 3,19-20). Domnul pregătește o trecerea de la o lecție de înțelepciune la una evanghelică. Înțelepciunea – chiar și cea biblică – este menită să învețe arta de a trăi bine, după reflecția experiențelor umane universale: e bunul simț.
Prin aceste vorbe, Domnul explică condițiile admiterii în „împărăția lui Dumnezeu”. Ne recomandă să alungăm orice ambiție sau sentiment de superioritate. Este transformată într-o lecție de morală: e umilința. Luca vorbește despre relația pe care trebuie să o stabilim cu Dumnezeu, inspirându-se dintr-o invitație la masă. Trebuie să învățăm să-l imităm pe Isus invitându-i pe săraci: „Când dai un prânz sau un ospăţ, nu-i invita pe prieteni, nici pe fraţi, nici rudele, nici vecinii bogaţi, ca nu cumva să te invite şi ei la rândul lor şi asta să-ţi fie răsplata! Dimpotrivă, când dai o masă, invită-i pe cei săraci, infirmi, şchiopi, orbi şi vei fi fericit, pentru că ei nu au cu ce să te răsplătească, dar vei fi răsplătit la învierea celor drepţi!” (v. 12-14). Domnul oferă o viziune asupra vieții din perspectiva lui Dumnezeu: în ospățul escatologic [1], Dumnezeu nu respinge pe nimeni deoarce toți au acces la el. Euharistia este „pâinea frântă” pentru a putea fi împărtășită cu cei care se gândesc că nu au dreptul la ea. Isus îi cheamă pe toți păcătoși „la convertire”, nu pe cei drepți, precizează Luca (cf. Lc 5,32). Domnul susține o altă valoare esențială pentru a întra în „împărățiea lui Dumnezeu”: gratuitatea. Prin urmare, sfatul lui Isus – „invită-i pe cei săraci, infirmi, şchiopi, orbi” (v. 13) – este de a ne invita să fim complet altruiști, dezinteresați, fără calcule, fără a căuta niciodată „a da” și „a primi”. Este să fim darnici, generoși și mărinimoși... Să ne ajute Dumnezeu cu harul său!
[1] Escatologia [în greacă] sunt ultimele lucruri: învierea morților, judecata finală a celor vii și morți și restabilirea „împărăției lui Dumnezeu”.
Bibliografia [anul C]: Angelo Comastri it; Associazione “il filo – gruppo laico di ispirazione cristiana” – Napoli (www.ilfilo.org); Armellini F., (http://www.qumran2.net; https://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Bono L., Preparare insieme l’omelia (C) 1977 it; Cantalamessa R., (http://www.qumran2.net); Carozza G., (https://www.famigliacristiana.it/blog/il-vangelo---rito-romano.aspx); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J., (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dehoniani Andria (https://dehonianiandria.it); Dumea C., (www.pastoratie.ro); Elledici.org (https://www.elledici.org/liturgia/parlare-di-dio-domenica-prossima); Farinella P., (http://www.paolofarinella.eu); Garcìa J. M., (http://www.catechistaduepuntozero.it); Grilli M., (https://diocesitivoliepalestrina.it); Lasconi T., (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lefebvre S., (https://francoisassise.wordpress.com); L'Osservatore Romano; Lucaci A., (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Mela R., (http://www.settimananews.it/ascolto-annuncio); Orestano C. F., (http://www.monasterodiruviano.it); Piccolo G., (http://www.clerus.va); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Rossé G., Atti degli apostoli. Introduzione, traduzione e commento, San Paolo, Milano 2010; Rossé G., Il Vangelo di Luca, Città Nuova, 2001; Sacchi A., (http://nicodemo.net); Scatto G., (https://www.monasteromarango.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M-N., (http://thierry.jallas.over-blog.com); Vanhoye A., Pâinea zilnică a cuvântului, Sapientia, Iași 2003; Vianello A., (https://incammino.blog).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu