Mântuirea este darul lui Dumnezeu
pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (24 august 2025)
Lecturi biblice: Isaia 66,18-21; Evrei 12,5-7.11-13; Evanghelia Luca 13,22-30; lecturi biblice
Omilie
Salvarea necesită un angajament: e crucea și învierea lui Isus. Ruptă de sub stăpânirea morții, orice om nu este scutit de căutarea dreptății și a sfințeniei. Important nu este când începe căutarea, ci cum și cu ce seriozitate face aceasta. Punctul este cunoașterea Domnului: a ne lăsa conduși de Cuvântul său și a ne schimba viața. Mântuirea nu este limitată la un loc, timp sau persoană. Promisiunile făcute lui Israel privesc toate neamurile. Nu a fost ușor pentru poporului ales să se obișnuiască cu acestă viziune: „Vine timpul să adun toate neamurile şi limbile: ele vor veni şi vor vedea gloria mea. Voi pune între ei un semn şi pe cei eliberaţi dintre ei îi voi trimite la neamuri” (Is 66,18-19), afirmă profetul Isaia. Israel se va închide mereu, din ce în ce mai mult față de această perspectivă, dar calea deschisă de Isus va triumfa în cele din urmă: „Cineva i-a spus: «Doamne, sunt puţini cei mântuiţi?» El le-a spus: «Străduiţi-vă să intraţi pe poarta cea strâmtă, căci vă spun, mulţi vor căuta să intre şi nu vor putea!»” (Lc 13,23-4). „Poarta strâmtă” nu indică un pasaj îngust și greu de trecut. Mai degrabă, este o poartă dificil de găsit. O observi dacă te oprești, dacă îți faci timp să o cauți. În lectura a doua este un răspuns: suferința care sfâșie omul este o suferință care nu are scop? Dumnezeu se comportă cu noi ca pe niște copii, căci el ne iubește. De aceea ne „corectează”: „pe cel pe care îl iubeşte, Domnul îl pedepseşte. […] vă tratează ca pe nişte fii” (Evr 12,6.7). Bunătatea lui Dumnezeu și harul său se extind la toți copiii, la cei care îl cunosc și îl invocă, căci este un „tată”, spune Cristos. Mântuirea este darul lui Dumnezeu acordat celui care i se încredinţează cu umilință.
Prima lectură (Is 66,18-21) prezintă un mesaj a lui Dumnezeu care este universal. E manifestarea Domnului la judecata lumii: „vor face cunoscută gloria mea printre neamuri” (v. 19). Venirea lui Dumnezeu pentru judecata oamenilor nu este ultimul gest! Mai este ceva: o adunare mare, așa cum nu a m-ai fost. Adunarea din partea lui Dumnezeu – se referea exclusiv la cei risipiți ai lui Israel – este aici extinsă la toate popoarele: „vine timpul să adun toate neamurile şi limbile: ele vor veni şi vor vedea gloria mea” (v. 18). Mântuirea este cu adevărat universală! Ultimul capitolul anunță venirea Domnului și afirmă că aceasta are ca scop adunarea popoarelor: termenul ebraic [goyim] „neamuri” apare de patru ori (cf. v. 18.19.20). Extinderea universală este indicată și de expresia toate „limbile” (v. 18) și „insulele îndepărtate” (v. 19). Adunarea este a vedea gloria lui Dumnezeu [kābôd, în ebraică]. Imposibil de definit exact: este manifestarea glorioasă a lui Dumnezeu în toate lucrările sale. Dimensiunea universală se dezvoltă printr-o mișcare de adunare și de trimitere în misiune la toate popoarele. Sunt șapte țări: primul e Iuda, apoi Tarşiş, Pul, Lud, Tubal, Iavan și insulele îndepărtate pe care le găsim în „lista naţiunilor” (cf. Gen 10), adică printre urmașii lui Noe. Adunarea universală a popoarelor își găsește la Ierusalim punctul de întâlnire. Prima lectură ne indică unitatea cu textul evanghelic: „vor veni de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miazăzi şi vor fi aşezaţi la masă în împărăţia lui Dumnezeu” (Lc 13,29). Venirea „escatologică”[1] a popoarelor își găsește în predica lui Isus „poarta strâmtă” ce dă acces la mântuire. Dar este necesar a ne converti pentru a ajunge la mântuire.
În lectura a doua, autorul Scrisorii către Evrei (Evr 12,5-7.11-13) ne invită să reevaluăm experiența păcatului. Suferințele vieții creștine sunt prezentate ca o „corecție” care vine de la Dumnezeu. Este o cale necesară: fără suferință, nu putem ajungem nicăieri. Există o consolare pe care nu trebuie uitată: „fraţilor, aţi uitat sfatul care v-a fost dat ca unor fii” (v. 5). Comunitatea pare să fi uitat, căci sunt încercări și descurajări. Este o persoană vie care vorbește evreilor și li se adresează ca unor „fii”: „Dumnezeu vă tratează ca pe nişte fii; căci care este fiul pe care tatăl nu-l pedepseşte?” (v. 10). Cuvântul lui Dumnezeu vă vorbește și vă consolează! Nu este reactualizarea suferinței, ci se dă un sens și durerea o face mai puțin grea. Încurajare vine cu apelativul „fii”. Pentru a interpreta suferințele credincioșilor în lumina Scripturii și a experienței, autorul folosește conceptul de „corecție” [în limba greacă, paideia], citând din cartea Proverbelor (Prov 3,11-12): „Fiul meu, nu dispreţul disciplina Domnului şi nu te descuraja când eşti mustrat de el. Căci pe cel pe care îl iubeşte Domnul îl pedepseşte şi îl bate cu nuiaua pe orice fiu pe care îl primeşte” (v. 5-6). Dumnezeu corijează pe cel care îl iubește, adăugând posesivul „fiul meu” pentru a stimula încrederea în vederea depășirii pierderii curajului: „nu te descuraja când ești mustrat de el” (v. 5). Exprimată termenul „corecție”. Prin suferință, omul dobândește maturitate. Este vorba de a nu disprețui „disciplina” Domnului sau de a o respinge, devenind împietrit și cinic. Trebuie să fim deschiși la acțiunea divină pentru a recunoaște, în spatele încercărilor și a necazurilor, pe Dumnezeu care face să crească și purifică credința. Opresiunea suferinței și tristețea deprimantă invadează sufletul și îl paralizează sau o suferință nedreaptă provoacă descurajare chiar revoltă. Suferință este un drum de convertire: aduce roade – pacea și dreptatea. Este spre mântuirea lumii!...
În Evanghelia după Luca (Lc 13,22-30) ni se prezintă un text dintr-o sursa comună, din tradiția orară, atât de la Luca, cât și de la Matei (cf. Mt 7,13-14, 22-23; 8,11; 19,30; 20,16; 25,10-12). În acest fragment citim cuvintele lui Isus dure și aspre, exprimând cerințe radicale, severe: „străduiţi-vă să intraţi pe poarta cea strâmtă, căci vă spun, mulţi vor căuta să intre şi nu vor putea!” (v. 24). Domnului apare ca profetul care avertizează și amenință – așa cum a făcut-o Ioan Botezătorul – să-i zguduie pe ascultători și să-i pună în față exigențele „împărăției lui Dumnezeu”. Isus este în drumul spre Ierusalim, cetatea sfântă. Pe cale, se oprește să învețe în orașele și satele prin care trece. La un moment dat, un om îi pune o întrebare plină de curiozitate și poate chiar provocatoare: „Doamne, sunt puţini cei mântuiţi?” (v. 23). Este întrebarea dezbătută de rabinii timpului, mulți dintre ei erau convinși că, în momentul în care toate popoarele se vor aduna [vezi prima lectură], doar un număr mic va intra în „împărăția lui Dumnezeu”. Și printre acești „puțini”, credeau că erau tocmai ei, păzitorii scrupuloși ai Legii, care respectau cu meticulozitate fiecare poruncă. Dar Isus nu se lasă „încuiat” în calcule. Răspunsul său nu oferă cifre, ci deschide spre un nou orizont. Îi invită pe toți să nu rămână doar spectatori ai mântuirii, ci să se implice personal: „străduiţi-vă să intraţi pe poarta cea strâmtă!” (v. 24). Problema nu este „câți sunt mântuiți”, ci dacă mergem cu adevărat pe drumul care duce la „împărăție”. Isus ne-a arătat că Dumnezeu este un Tată milostiv, a cărui milă se extinde la toți oameni de toate proveniențile și condițiile. Dar a ști dacă Domnul este bun sau nu nu este totul. Pentru a călători cu adevărat spre „împărățiea lui Dumnezeu”, trebuie să ne „străduim”, ca din săraci păcătoși, să fim vrednici de bunătatea lui. Aceasta este mântuirea! Să ne ajute Domnul!
[1] Escatologia creștină [în greacă] sunt ultimele lucruri: învierea morților, judecata finală a celor vii și morți și restabilirea „împărăției lui Dumnezeu”.
Bibliografia [anul C]: Angelo Comastri it; Associazione “il filo – gruppo laico di ispirazione cristiana” – Napoli (www.ilfilo.org); Armellini F., (http://www.qumran2.net; https://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Bono L., Preparare insieme l’omelia (C) 1977 it; Cantalamessa R., (http://www.qumran2.net); Carozza G., (https://www.famigliacristiana.it/blog/il-vangelo---rito-romano.aspx); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J., (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dehoniani Andria (https://dehonianiandria.it); Dumea C., (www.pastoratie.ro); Elledici.org (https://www.elledici.org/liturgia/parlare-di-dio-domenica-prossima); Farinella P., (http://www.paolofarinella.eu); Garcìa J. M., (http://www.catechistaduepuntozero.it); Grilli M., (https://diocesitivoliepalestrina.it); Lasconi T., (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lefebvre S., (https://francoisassise.wordpress.com); L'Osservatore Romano; Lucaci A., (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Mela R., (http://www.settimananews.it/ascolto-annuncio); Orestano C. F., (http://www.monasterodiruviano.it); Piccolo G., (http://www.clerus.va); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Rossé G., Atti degli apostoli. Introduzione, traduzione e commento, San Paolo, Milano 2010; Rossé G., Il Vangelo di Luca, Città Nuova, 2001; Sacchi A., (http://nicodemo.net); Scatto G., (https://www.monasteromarango.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M-N., (http://thierry.jallas.over-blog.com); Vanhoye A., Pâinea zilnică a cuvântului, Sapientia, Iași 2003; Vianello A., (https://incammino.blog).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu