Diviziune și conflicte… chiar și în familie
pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (17 august 2025)
Lecturi biblice: Ieremia 38,4-6.8-10; Evrei 12,1-4; Evanghelia Luca 12,49-53; lecturi biblice
Omilie
Lecturile acestei duminici evidențiază unul dintre aspectele cele mai dramatice ale experienței credinței: pacea – binele divin prin excelență – nu-i însoțește pe cei fideli lui Dumnezeu, ci conflictele și diviziunile. Evanghelia conține unele dintre cuvintele „dure” ale lui Isus: „Credeţi că am venit să aduc pace pe pământ? Nicidecum, vă spun, ci dezbinare. […] Căci, de acum înainte, cinci dintr-o casă vor fi dezbinaţi: trei împotriva a doi şi doi împotriva a trei” (Lc 12,51.52). Sunt cuvintele Domnului despre viitorul discipolilor care vor fi împedicați de oameni și chiar de propriile lor rude. Va rămâne printre cele mai neînțelese texte. Prima lectură îl înfățișează pe profetul Ieremia și suferința sa: e condamnat și călcat în picioare de cei puternici ai vremii: „atunci ei l-au luat pe Ieremia şi l-au aruncat într-o făntână a lui Machia” (Ier 38,6). Un om persecutat pentru slujirea sa față de adevăr. E o experiența profetică din Vechiul Testament. A doua lectură își îndreaptă atenția asupra alegerii lui Isus care a îndurat răstignirea: „în vederea bucuriei ce îi era propusă, a îndurat crucea” (Evr 12,2). Liturgia Cuvântului își concentrează tema ca un semn de contradicție.
În prima lectură (Ier 38,4-6.8-10) Ierusalim este asediat de dușmani. Regele Sedecia l-a consultat pe Ieremia, sperând la o intervenție miraculoasă. Dar chiar de la începutul asediului, profetul l-a descurajat pe rege, îndemnându-l să depună armele, pentru că soarta Iudeii și a Ierusalimului era pecetluită (cf. Ier 34,1-7). Profetul nu se bazeze pe puterea armelor, ci pe alianța lor cu Domnul, Dumnezeul lui Israel. Aceasta este o atitudine inacceptabilă pentru conducătorii poporului, care îl văd pe profet ca pe unul care răstoarnă așezămintele statului Israel și o potențială amenințare la adresa autoritățiilor: „căpeteniile i-au zis regelui: «Să fie dat la moarte omul acesta […]; omul acesta nu caută pacea acestui popor, ci răul!»” (v. 4). Suntem aproape de cucerirea Ierusalimului de către Nabucodonosor al II-lea (605–562 î.C. – rege neo-babilonian), iar cuvintele lui Ieremia despre sfârșitul lui Iuda sunt interpretate de conducătorii poporului ca o incitare la capitulare. Căpeteniile îl acuză pe Ieremia de prăbușirea țării și, cu complicitatea regelui, încearcă să-l omoare fără a vărsa sânge, aruncându-l într-o fântână. Profetul, punând pe primul loc bunăstarea poporului, și ia poziție pentru o capitulare demnă. Dar acest lucru contravine intereselor clasei conducătoare, care se teme să nu piardă puterea și privilegiile. Prin urmare, conducătorii decid să-l elimine. Regele nu ia o poziție. Ieremia este aruncat într-o groapă și este lăsat să moară. Atunci intervine o figură secundară de la curte, Ebed-Melec, sclavul regelui, de naționalitate etiopiană, care își riscă viața pentru a-l salva pe profet. Privește la integritatea inimii… În realitate, problema este mult mai gravă și se încadrează în acel fir al istoriei sacre cunoscut sub numele de „respingerea” profeților. Tradiția creștină reia în mod repetat această temă fundamentală: „respingerea profeților”, care atinge punctul culminant în uciderea lui Isus pe cruce.
În a doua lectură (Evr 12,1-4), după ce prezintă mărturia unor personaje biblice care prin credință au îndurat încercarea în vederea promisiunii, îi îndeamnă pe credincioșii să persevereze cu răbdare în suferință și necazuri. Includerea verbului „să alergăm” (v. 1) și a substantivului „urme” sau „faceți drumuri drepte” (Evr 12,13) este îndemnul predominant: „să alergăm cu perseverenţă în lupta care ne stă înainte, cu ochii aţintiţi la Isus, începutul şi desăvârşirea credinţei, care, în vederea bucuriei ce îi era propusă, a îndurat crucea şi, neţinând seama de ruşinea ei, s-a aşezat la dreapta tronului lui Dumnezeu!” (v. 1-2). Predicatorul își îndeamnă ascultătorii să alerge cu perseverență în viața creștină, oferind exemplul imitarea lui Isus, care a îndurat crucea, șezând la dreapta lui Dumnezeu. Se subliniază necesitatea răbdării pentru a nu se descuraja, căci sunt eroii antici ai Vechiului Testament, care mărturisesc credința lor. Ei îi încurajează pe creștini cu rugăciune și exemplul lor. Efectul – suntem înconjurați și învăluiți de această mare mulțime: „avem un astfel de nor de martori care ne înconjoară” (v. 1). O condiție fundamentală pentru biruință este „perseverența”, deoarece trebuie să alergăm un drum lung și cu statornicie. Este necesar să menținem privirea credinței fixată asupra Domnului: „cu ochii aţintiţi la Isus, începutul şi desăvârşirea credinţei” (v. 2), contemplându-i crucea. În acest sens, el este cel care dă naștere credinței și o duce la împlinire. Isus este inițiatorul credinței, pentru că a comunicat-o prin cuvântul său, a inspirat-o și a întipărit-o în inimile credincioșilor, dând capacitatea de a imita răbdarea sa.
În Evanghelia după Luca (Lc 12,49-53), Isus se află într-un moment crucial al vieții sale: rezistența crește, devine amenințătoare. Ar putea să se retragă. În schimb, decide să continue, știind că își pune viața în pericol. Sunt două imagini a focului și a botezului care indică metaforic tragedia cu care se confruntă: „Foc am venit să arunc pe pământ şi ce altceva vreau decât să se aprindă! Am să fiu botezat cu un botez şi cât sunt de preocupat până se va împlini!” (v. 49-50). În acest moment, el îi avertizează pe discipolii săi. Domnul nu aduce pace, ci sepărare: „Credeţi că am venit să aduc pace pe pământ? Nicidecum, vă spun, ci dezbinare” (v 51). Cu el, fiecare om va trebui să aleagă: unii se vor ține de vechile obiceiuri, fideli prescripțiilor legii, alții vor accepta o reînnoire în fidelitate față de Cristos. Aceste alegeri vor diviza întreaga omenirea și chiar familiile… vor sfâșia conștiințe. Discursul și limbajul lui Isus sunt foarte dure, prevăzând o diviziune radicală între drepți și nedrepți, între sfinți și păcătoși. Un discurs dur, dar plin de mare speranță, o speranță care poate fi realizată doar prin radicalitatea propriului comportament de credință.
Focul este o imagine care amintește de experiența exodului: rugul aprins care arde, dar nu se consumă. Domnul corectează, dar nu distruge, arde, dar nu consumă. Este un Dumnezeu care purifică, nu anihilează și nu distruge omul. Dar... focul este Duhul Sfânt... Cu siguranță este o purificare dureroasă, pentru că se face cu foc, dar nu este distructivă. Întâlnirea cu Domnul este un drum de purificare. Botezul este o scufundare: e o realitate care așteaptă ca toate lucrurile să se împlinească. Întreaga creație este cea care se „împinge” în această direcție: a împlinirii, a recapitulării finale în Cristos (cf. Rom 8).
Isus nu este, așa cum ar putea crede unii, un om liniștit, inofensiv, pacifist care nu se expune. Dimpotrivă, este o figură care „periclitează” ordinea, care duce la diviziune și conflicte în societate și chiar în familii. Cristos contestă ordinea stabilită, care se bazează pe structuri ierarhice, în virtutea cărora părinții își exercită puterea asupra copiilor. Domnul nu incită la revoluții sociale, ci propune noi relații, bazate pe solidaritate și demnitatea egală a tuturor oamenilor. Fiecare dintre noi trebuie să aibă curajul de a face alegeri în lumina credinței și ținând cont de realitatea în care suntem „cufundați”, chiar și atunci când acestea implică contraste și refuzuri. Cu viața sa trăită în fidelitate față de voința Tatălui până la moarte, Domnul devine pentru noi cel care ne arată calea și ne dă puterea de a o urma până la sfârșit!
Bibliografia [anul C]: Angelo Comastri it; Associazione “il filo – gruppo laico di ispirazione cristiana” – Napoli (www.ilfilo.org); Armellini F., (http://www.qumran2.net; https://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Bono L., Preparare insieme l’omelia (C) 1977 it; Cantalamessa R., (http://www.qumran2.net); Carozza G., (https://www.famigliacristiana.it/blog/il-vangelo---rito-romano.aspx); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J., (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dehoniani Andria (https://dehonianiandria.it); Dumea C., (www.pastoratie.ro); Elledici.org (https://www.elledici.org/liturgia/parlare-di-dio-domenica-prossima); Farinella P., (http://www.paolofarinella.eu); Garcìa J. M., (http://www.catechistaduepuntozero.it); Grilli M., (https://diocesitivoliepalestrina.it); Lasconi T., (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lefebvre S., (https://francoisassise.wordpress.com); L'Osservatore Romano; Lucaci A., (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Mela R., (http://www.settimananews.it/ascolto-annuncio); Orestano C. F., (http://www.monasterodiruviano.it); Piccolo G., (http://www.clerus.va); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Rossé G., Atti degli apostoli. Introduzione, traduzione e commento, San Paolo, Milano 2010; Rossé G., Il Vangelo di Luca, Città Nuova, 2001; Sacchi A., (http://nicodemo.net); Scatto G., (https://www.monasteromarango.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M-N., (http://thierry.jallas.over-blog.com); Vanhoye A., Pâinea zilnică a cuvântului, Sapientia, Iași 2003; Vianello A., (https://incammino.blog).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu