Calea speranței în bunătatea lui Dumnezeu
pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (3 august 2025)
Lecturi biblice: Qohelet 1,2; 2,21-23; Coloseni 3,1-5.9-11; Evanghelia Luca 12,13-21; lecturi biblice
Omilie
Liturgia Cuvântului de astăzi reprezintă o meditație profundă asupra scurtimii vieții și necesității de a nu fi orbiți de falsele siguranțe oferite de resursele umane. Prima lectură proclamă solemn „deșertăciunea” tuturor lucrurilor, în special a bogățiilor. Vechiul Testament ne ajută să reflectăm asupra naturii vieții pământești. Numai dobândind o astfel de conștientizare putem înțelege cu adevărat marele dar al revelației oferit în Isus Cristos și speranța deschisă prin învierea sa. Evanghelia după Luca relatează o parabolă a lui Isus despre durata scurtă a vieții și necesitatea de a ne îmbogăți în fața lui Dumnezeu înainte de a veni moartea. A doua lectură indică bogățiile cerești ca fiind singurele valide și permanente: „căutaţi cele de sus, unde Cristos şade la dreapta lui Dumnezeu!” (Col 3,1). Tema deșertăciunii vieții pătrunde în întreaga liturgia de astăzi, căci este calea speranței în bunătatea lui Dumnezeu!
Lectura întâia este luată din cartea Qohelet (Qoh 1,2; 2,21-23) sau Eclesiastul [în traducere „omul comunităţii”], adică reprezentantul comunităţii. Publicul personificat este obosit de învăţătura clasică, și ia, la rândul său, cuvântul și vorbește adunării. Se numește eclesiastul [ekklêsiastês, în greacă sau în latină, ecclesiastes]. În limba greacă ἐκκλησία este adunare, adunarea poporului [ekklêsia] care înseamnă „biserică” [în Noul Testament]. Atât versiunea greacă cât și cea latină preiau ebraicul qahal care înseamna „adunare” și qoheleth „cel care cheamă sau adună poporul”: „Cuvintele lui Qohelet, fiul lui David, rege în Ierusalim” (Qoh 1,1), care îl identifică pe autor cu Solomon, înţeleptul prin excelenţă (cf. 1Rg 5,9-14). Se referă la figura care se adresează adunării credincioșilor: e „predicatorul”. Acesta spune: „deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciune!” (v. 2). „Deșărtăciune” [hebel, în ebraică] care înseamnă „suflare”, „vapori”, „gol” [gol de conținut] şi face parte din repertoriul de imagini – apa, umbra, fumul – ce descriu fragilitatea umană. E suflarea, fumul, ceața care dispare, și indică instabilitatea, deșertăciunea, golul, șubrezenia: totul este o suflare. Cercerarea lui Qohelet este: vrea să înțeleagă realitatea pe care o trăiește și caută să vadă dacă ceea ce se spune cu privire la viață este adevărat. Care este sensul vieții? Ce rost are de a trăi, a munci, a strânge, a trudi, dacă în cele din urmă vom pierde totul? Existența umană se desfășoară sub semnul unei tragice nebunii; e o cursă fără niciun câștig, pentru că viața fuge și în cele din urmă murim: „totul este deșertătură sau vanitate”. Aceasta este concluzia clară a lui Qohelet. Chiar și atunci când am realizat ceva foarte important, existența noastră rămâne lipsită de sens căci oricum murim. Viața fuge; nu ne putem agăța de ea, în ciuda tuturor eforturilor și grijilor noastre. Termenul evocă esenţa iluzorie a lucrurilor şi deziluzia rezervată omului (de 37 de ori în Qohelet). E existența umană și, la prima vedere, ar putea părea o negare absolută a vieții. Dar viața e voită de Dumnezeu înțelept, bun și drept. Privirea lui Qohelet despre viață seamănă cu blasfemia unui ateu. Însă nu este așa. Cel care a scris cartea este un om al căutării, al încercării ca să afle „de ce”, să investigheze, să înțeleagă sensul unei lumi contradictorii și inexplicabile. Concluzia lui Qohelet: în câțiva ani, măreția lui Solomon a dispărut, iar autorul poate scrie, gândindu-se la el însuși: „un om s-a ostenit; era prudent, s-a priceput, a reușit; acum trebuie să-și lase averea cuiva care nu s-a străduit deloc... ce rămâne?” El pune în gura lui Solomon această teribilă recunoaștere a eșecului: „Am urât toată truda cu care m-am trudit sub soare şi pe care o las omului care va fi după mine. Cine ştie dacă va fi înţelept sau nebun? […] Şi aceasta este deşertăciune!” (Qoh 2,18-19). Înțeleptul denunță inconsecvența unui stil de viață impregnat de iluzii și himere, uitând ceea ce este esențial. În tradiția creștină, afirmația lui Qohelet despre deșărtăciune a fost interpretată ca o invitație stringentă de a ne detașa de bunurile pământești.
A doua lectură (Col 3,1-5.9-11) vorbește despre noua viață pe care Isus a obținut-o pentru noi de la Dumnezeu: un nou mod de „a fi” care începe aici, pe pământ. În Scrisoarea către Coloseni, Paul afirmă că morți cu Isus în botez, participăm la misterul pascal: e participarea noastră încă de pe acum la viața de înviat a Domnului. Avem privilegiul de a fi înviați împreună cu Cristos. Creștinului este „pecetluit” de învierea Domnului. Întreaga sa angajare constă în a asimila imaginea lui Isus cel înviat. Accentul este pus pe realitatea prezentă a mântuirii: am fost deja înviați împreună cu Cristos. Apostolul continuă: „căutați lucrurile de sus” (v. 1). Creștinul este chemat să trăiască o nouă existență în conformitate cu ceea ce a primit deja. În consecință, poate acționa potrivit noii realități pe care a primit-o, poate intra în dinamica învierii. Prin moatrea sa, Domnul a reconciliat universul, este stăpânul tuturor forțelor cosmice. Botezul orientează întreaga viață a convertitului spre „lucrurile de sus”, adică spre lumea lui Dumnezeu, acolo unde Isus cel înviat se află la dreapta lui Dumnezeu, în realitatea sa deasupra tuturor, cu o mare autoritate peste „cosmos”. Paul nu îndeamnă la fuga de lume, ci dă „lucrurilor de jos” propria sa dimensiunea: nu pot constitui scopul final. Adevăratul viitor nu este în mâinile elementelor lumii, a „cosmosului”, așa cum nu sunt rodul științei și al tehnologiei umane: adevăratul viitor al umanității este în mâinile Dumnezeu, la care și lumea, și „cosmosul”, sunt destinate să participe: „Cristos care este totul în toate” (v. 11). Pentru Paul, omul perfect este Domnul: spre el trebuie să ne orientăm existența!
În Evanghelia după Luca (Lc 12,13-21), Isus este invitat să judece asupra unei probleme juridice și economice – „Învăţătorule, spune-i fratelui meu să împartă moştenirea cu mine!” (v. 13) –, și îi răspunde înălțându-se la nivelul lui Dumnezeu. Folosind o parabolă, el mută atenția asupra unei întrebări fundamentale: ce este mai important, împărțirea unei moșteniri sau iubirea frățească? El povestește parabola omului bogat prins între multe: „Am destui bani cât să-mi ajungă mulți ani. Suflete al meu, mănâncă, bea, odihnește-te și veselește-te”. Mă aduce în fața esențialului: „Nebunule, chiar în noaptea aceasta ţi se va cere sufletul; iar cele pe care le-ai pregătit ale cui vor fi?” (v. 20). Înțeleptul [Qohelet] nu ne transmite un mesaj de disperare ci ne invită să privim lucrurile din perspectiva corectă: viața nu este o proprietate, ci un dar și, prin urmare, este inutil să ne investim energiile în încercarea doar de a o ține sau a ne păstra în ea. Ne putem amăgi crezând că suntem proprietari a ceea ce ne-a fost dat – afecțiunile, relațiile, rolurile sociale, chemarea, trupul nostru – dar mai degrabă sau mai târziu realitatea ne bate la ușă și atunci ne dăm seama că suntem săraci: chiar săraci cu adevărat. Viețile noastre sunt extrem de fragile, precum cea a personajului principal din parabola spusă de Isus: un om se îmbogățește, gândind că poate transforma acea bogăție în sensul vieții sale, dar în schimb viața sa se termină fără a fi găsit vreun scop: „Nebunule, chiar în noaptea aceasta ţi se va cere sufletul; iar cele pe care le-ai pregătit ale cui vor fi?” (v. 20). Dacă privim viața din această perspectivă, nu vom simți nevoia să-l „deranjăm” pe Dumnezeu să ne dea ceea ce depinde de noi și nu vom mai privi pe fratele nostru ca pe un adversar; nu vom privi lucrurile ca obiecte de lăcomie, ci vom contempla în toate harul lui Dumnezeu care este prezent încontinuu în darurile mici și mari care străbat istoria noastră. Fie ca drumul nostru de astăzi să fie o cale a speranței în bunătatea lui Dumnezeu, contribuind la bunăstarea semenilor noștri! Să ne ajute Domnul aici!
Bibliografia [anul C]: Angelo Comastri it; Associazione “il filo – gruppo laico di ispirazione cristiana” – Napoli (www.ilfilo.org); Armellini F., (http://www.qumran2.net; https://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Bono L., Preparare insieme l’omelia (C) 1977 it; Cantalamessa R., (http://www.qumran2.net); Carozza G., (https://www.famigliacristiana.it/blog/il-vangelo---rito-romano.aspx); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J., (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dehoniani Andria (https://dehonianiandria.it); Dumea C., (www.pastoratie.ro); Elledici.org (https://www.elledici.org/liturgia/parlare-di-dio-domenica-prossima); Farinella P., (http://www.paolofarinella.eu); Garcìa J. M., (http://www.catechistaduepuntozero.it); Grilli M., (https://diocesitivoliepalestrina.it); Lasconi T., (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lefebvre S., (https://francoisassise.wordpress.com); L'Osservatore Romano; Lucaci A., (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Mela R., (http://www.settimananews.it/ascolto-annuncio); Orestano C. F., (http://www.monasterodiruviano.it); Piccolo G., (http://www.clerus.va); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Rossé G., Atti degli apostoli. Introduzione, traduzione e commento, San Paolo, Milano 2010; Rossé G., Il Vangelo di Luca, Città Nuova, 2001; Sacchi A., (http://nicodemo.net); Scatto G., (https://www.monasteromarango.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M-N., (http://thierry.jallas.over-blog.com); Vanhoye A., Pâinea zilnică a cuvântului, Sapientia, Iași 2003; Vianello A., (https://incammino.blog).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu