Să-i slujim Domnului ascultându-i cuvântul
pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (20 iulie 2025)
Lecturi biblice: Geneză 18,1-10a; Coloseni 1,24-28; Evanghelia Luca 10,38-42; lecturi biblice
Omilie
Cuvântul de astăzi se concentrează asupra învățăturii biblice conform căreia a-l sluji pe Dumnezeu înseamnă în primul rând a-l primi în viața noastră. Dar trebuie mai întâi să înțelegem modul corect de a-l primi. Prima lectură relatează vizita celor trei îngeri în formă umană la Abraham, la stejarii din Mamre: „iată, trei bărbaţi stăteau în picioare aproape de el. I-a văzut şi a alergat de la intrarea în cort ca să-i întâmpine şi s-a prosternat până la pământ” (Gen 18,2). Evanghelia după Luca descrie vizita lui Isus în casa Martei și Mariei, două surori care fiecare îl primește în mod diferit: „Marta era ocupată cu multele griji ale casei” (Lc 10,40); „Maria stând la picioarele Domnului, îi asculta cuvântul” (Lc 10,39). A doua lectură prezintă slujirea apostolică de evanghelizare și suferință acceptată din iubire pentru Biserică: „acum mă bucur în pătimirile mele pentru voi şi împlinesc ceea ce lipseşte suferinţelor lui Cristos în trupul meu pentru trupul său, care este Biserica” (Col 1,24). Firul tematic care unește prima lectură și evanghelia este ușor de identificat: vizita lui Dumnezeu și acceptarea umană – Abraham îl primește pe Dumnezeu în vizita celor trei figuri misterioase; Marta și Maria îl primesc pe Dumnezeu în persoana lui Isus, care intră în casa lor ca oaspete… Să-i slujim Domnului ascultându-i cuvântul!
În prima lectură (Gen 18,1-10a) sosesc niște străini necunoscuți în fața cortului lui Abraham: „Domnul i s-a arătat lui Abraham la terebinţii din Mambre, pe când el şedea la intrarea în cort, în timpul arşiţei zilei. Şi-a ridicat ochii, a privit şi, iată, trei bărbaţi stăteau în picioare aproape de el. I-a văzut şi a alergat de la intrarea în cort ca să-i întâmpine şi s-a prosternat până la pământ” (v. 1-2). Este de o mare însemnătate ospitalitatea în viața nomazilor, dar și în cea a civilizațiilor antice era cunoscută. Vizita unui străin putea fi de o importanță vitală căci necunoscutul vine dintr-o altă lume și oferă informații despre aceasta. Apariția lui Dumnezeu este relatată într-un mod diferit: necunoscuții sosesc în căldura amiezii, în momentul în care călătorul se oprește să caute umbră și odihnă. Sosesc pe neașteptate și stau în fața cortului: corespunde unei bătăi în ușă. Au nevoie de ospitalitate, iar Abraham se grăbește să-i invite și îi îndeamnă pe vizitatori să-și spele picioarele prăfuite, să se odihnească la umbră și să accepte masa pe care patriarhul le-o servește. Se prosternează în fața lor: tonul umil face parte din limbajul ospitalității. Îi spune unuia dintre ei: „Domnul meu!” Cei trei bărbați acceptă invitația cu un limbaj măsurat și susținut. Abraham o include și pe Sara și pe slujitor: „s-a dus în grabă la Sara, în cort, şi i-a zis: «Ia repede trei măsuri din făina aleasă, frământă şi fă turte!»” (v. 6); „a luat un viţel fraged şi bun şi l-a dat servitorului care s-a grăbit să-l pregătească” (v. 7). Este frumoasă această descriere: provine dintr-o cultură a ospitalității ce e de neegalat. Oaspeții se îndreaptă direct spre destinația lor, fără întârziere. Scopul vizitei este promisiunea că Sara va avea un copil: „Mă voi întoarce la tine la anul pe vremea aceasta şi atunci Sara, soţia ta, va avea un fiu” (v. 10). De unde știu numele Sarei? Dar de sterilitatea ei?... Sunt trei necunoscuți… au nevoie de ospitalitatea… și… o promisiune a unui fiu!...
În lectura a doua din Scrisoarea către Coloseni (Col 1,24-28), Paul abordează tema suferinței și a bogățiilor într-un mod original în comuniunea cu Isus: a trăi cu iubire și pentru iubire este cheia vieții și a credinței. Iubirea este marele mister pe care viața trebuie să-l dezvăluie și să-l împlinească. Suferințele îndurate de apostol nu sunt în zadar: sunt trăite în folosul comunității, pentru binele ei: „acum mă bucur în pătimirile mele pentru voi şi împlinesc ceea ce lipseşte suferinţelor lui Cristos în trupul meu pentru trupul său, care este Biserica” (v. 24). Suferința se transformă în iubire: este iubirea unificatoare a lui Cristos, care este viață pentru ceilalți. Introduși de Domnul, unde orice distanță este eliminată, făcuți unul în el, credincioșii sunt în comuniune unii cu alții, iar moartea sa devine izvor de viață pentru toți oamenii. Bucurie în suferință: nu mai este un motiv de disperare sau un obstacol în calea comuniunii cu Dumnezeu, ci un moment de întâlnire cu Tatăl, locul în care Dumnezeu poate acționa. În ea se manifestă puterea crucii, adică Dumnezeu poate realiza acum în credincios forța vitală pe care a manifestat-o în Isus răstignit. În experiența suferinței se conformează cu Cel Răstignit și lucrează puterea Celui Înviat. E sursă de bucurie: „este bogăţia gloriei acestui mister între neamuri, adică Cristos în voi, speranţa gloriei” (v. 27). Isus este împlinirea speranței umanității. Să-i slujim Domnului!
În Evanghelia după Luca (Lc 10,38-42) textul începe cu „zăbovirea” lui Isus în satul Betania în drumul său spre Ierusalim, la o mică distanță [„cam la cincisprezece stadii” (In 11,18), trei kilometri], pe versantul estic al muntelui Măslinilor, pe un vechi drum ce lega Ierihonul și valea Iordanului de Ierusalim. Citim relatarea relației dintre cele două surori și a modului în care ele îl privesc pe Isus. Este întâmpinat de o femeie pe nume Marta. Abia mai târziu este prezentată și Maria, descrisă mai întâi ca sora Martei, stând la picioarele Domnului (Kyrios, în greacă) ascultându-i cuvintele, așa cum evreii studiau Torah stând în jurul rabinului pentru a-i asculta învățăturile și pentru a putea trăi după cuvintele sale. Maria este prezentată pentru legătura ei naturală și durabilă cu Marta și cu Isus în timpul vizitei sale. Luca revine pentru a o descrie ce face Marta: „era ocupată cu multele griji ale casei” (v. 40). Verbul „a sluji” definește ceea ce face ucenicul. Evanghelistul alege să folosească un verb anume, care ar putea fi tradus literalmente: „era atrasă încoace și încolo” de mii de servicii. căci era epuizată în întregime de slujire. Luca nu judecă atitudinile diferite ale celor două surori: exprimă cine sunt ele, plasându-se diferit în ceea ca îl privește pe Isus atât în ascultarea cuvintelor învățătorului, cât și în eforturile de a găsi un loc primitor ca Isus să se simtă ca acasă, bine primit și iubit, manifestându-și recunoștința și afecțiunea care poate fi exprimate. Punctul de cotitură vine atunci când Marta îi vorbește lui Isus despre Maria: „Doamne, nu-ţi pasă că sora mea m-a lăsat singură să servesc? Spune-i să mă ajute!” (v. 40). Îl mustră indirect pe Domnul. Isus îi răspunde: „Marta, Marta, pentru multe te mai îngrijeşti şi te frămânţi, însă un lucru este necesar: Maria a ales partea cea bună, care nu-i va fi luată” (v. 41-42). Femeile sunt chemate la slujire [diakonía, în greacă] și mai ales la ascultare. Opoziția dintre Marta și Maria arătată de Isus nu este un contrast între activitate și contemplare, ci între a nu asculta și a-l asculta de Domnul. Ascultarea Mariei și acțiunea stăruitoare a Martei ne învață singurul lucru necesar: valoarea sau întâietatea este dată ascultării. „Maria a ales partea cea mai bună”, spune Isus. Dar dacă l-ar fi așteptat la fereastră, fără să o ajute pe sora ei să pună masa, Isus ar fi certat-o și pe ea. Dacă Marta i-ar fi servit pâine uscată improvizată de la prânz, Cristos nu ar fi acceptat nicio invitație în casa aceea… Domnul nu o mustră pe Marta pentru că este ocupată, ci pentru că este agitată și neliniștită: să facă totul ca „la carte”, să uimească sau să rămână impresionat oaspete. Să fim atenți la mesajul atât de actual, cât și urgent: nu vă agitați, nu vă îngrijorați pentru lucruri inutile; creați armonie între persoanele pe care trebuie să le ascultați, între lucrurile pe care trebuie să le faceți…
Să-i slujim Domnului cu bucurie ascultându-i cuvântul!
Bibliografia [anul C]: Angelo Comastri it; Associazione “il filo – gruppo laico di ispirazione cristiana” – Napoli (www.ilfilo.org); Armellini F., (http://www.qumran2.net; https://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Bono L., Preparare insieme l’omelia (C) 1977 it; Cantalamessa R., (http://www.qumran2.net); Carozza G., (https://www.famigliacristiana.it/blog/il-vangelo---rito-romano.aspx); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J., (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dehoniani Andria (https://dehonianiandria.it); Dumea C., (www.pastoratie.ro); Elledici.org (https://www.elledici.org/liturgia/parlare-di-dio-domenica-prossima); Farinella P., (http://www.paolofarinella.eu); Garcìa J. M., (http://www.catechistaduepuntozero.it); Grilli M., (https://diocesitivoliepalestrina.it); Lasconi T., (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lefebvre S., (https://francoisassise.wordpress.com); L'Osservatore Romano; Lucaci A., (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Mela R., (http://www.settimananews.it/ascolto-annuncio); Orestano C. F., (http://www.monasterodiruviano.it); Piccolo G., (http://www.clerus.va); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Rossé G., Atti degli apostoli. Introduzione, traduzione e commento, San Paolo, Milano 2010; Rossé G., Il Vangelo di Luca, Città Nuova, 2001; Sacchi A., (http://nicodemo.net); Scatto G., (https://www.monasteromarango.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M-N., (http://thierry.jallas.over-blog.com); Vanhoye A., Pâinea zilnică a cuvântului, Sapientia, Iași 2003; Vianello A., (https://incammino.blog).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu