Calea spre „locuința” Tatălui împreună cu Isus și cu Duhul Sfânt
pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (25 mai 2025)
Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 15,1-2.22-29; Apocalips 21,10-14.22-23; Evanghelia Ioan 14,23-29; lecturi biblice
Omilie
În liturgia acestei duminici este evidențiată acțiunea Duhului pe care Isus cel înviat o conferă discipolilor săi. Există o înțelepciune a lumii și există o înțelepciune a evangheliei. Înțelepciunea lumii se dobândește odată cu vârsta. Înțelepciunea evangheliei este un dar al Duhului Sfânt și îi permite credinciosului să vadă lumea cu ochi noi, a căror viziune pătrunde în conștientizarea iubirii Tatălui, arătată pe deplin și fără echivoc în crucea și învierea lui Cristos, Fiul său. Isus ne îndeamnă să-l urmăm pe drumul ce duce spre „locuința” Tatălui împreună cu Duhul Sfânt!
În lectura întâia (Fap 15,1-2.22-29), Paul și Barnaba au întemeiat noi comunități în tot Orientul Mijlociu și cum evanghelizarea lor a ajuns la păgâni. Astăzi Luca ne relatează despre o problemă care a apărut în aceste comunități și despre cum a reacționat Biserica de la origini: „Unii dintre cei care coborâseră din Iudeea îi învățau pe frați: «Dacă nu primiți circumcizia, după obiceiul care vine de la Moise, nu puteți să vă mântuiți». Întrucât s-a ivit o divergență […] au hotărât ca Paul şi Barnaba, împreună cu alți câțiva dintre ei, să urce la apostoli și la prezbiterii din Ierusalim pentru a rezolva această dispută (v. 1-2). Biserica apostolică s-a trezit nevoită să se ocupe și să decidă asupra problemei dificile [pe atunci] a ceea ce trebuie făcut cu păgâni convertiți în relație cu normele religioase evreiești. Pentru a înțelege voința lui Dumnezeu, pentru a asculta pe Duhul Sfânt, pentru a avea un discernământ asupra a ceea ce spune Duhul să facem, este necesar să nu ne ancorăm în propriile noastre scheme. Este nevoie de o profundă libertate. Apostolii și prezbiterii din Ierusalimului au luat o decizie fundamentală în ceea ce privește condițiile cerute păgânilor ce se alătură creștinilor: „Duhul Sfânt și noi am hotărât să nu vă mai impunem nicio povară în afară de acestea care sunt necesare: să vă feriți de carnea jertfită idolilor, de sânge, de animale sufocate ți de desfrânare; dacă vă veți feri de acestea, bine veți face. Cu bine!” (v. 28-29). Este Conciliul de la Ierusalim! Nu sunt obligați să respecte legea mozaică, ci doar să urmeze anumite norme care favorizau conviețuirea cu evreii în aceeași comunitate creștină. Este o schimbare radicală, transformare ce a permis răspândirea creștinismului în lumea greco-romană. Este recurgerea la autoritatea Duhului Sfânt și a apostolilor. Nu vrea să spună că această decizie le-a fost descoperită apostolilor, ci mai degrabă că ei au ajuns la ea printr-o reflecție asupra evangheliei la care au participat întreaga comunitate. Este necesar să-i acordăm atenție Duhului. Împreună cu Duhul Sfânt se manifestă și acționează omul.
În a doua lectură din Apocalips (Ap 21,10-14.22-23), continuă reflecția începută duminica trecută despre noul Ierusalim: „mi-a arătat cetatea cea sfântă, Ierusalimul, care cobora din cer, de la Dumnezeu; ea avea gloria lui Dumnezeu” (v. 10-11). Se descrie componentele sale fundamentale, multe elemente simbolice pentru a prezenta noua situație a ființei umane și noua relație cu Dumnezeu, introdusă prin moartea și învierea lui Isus, Mielul lui Dumnezeu: „Nu am văzut în ea niciun templu, pentru că Domnul Dumnezeul Cel Atotputernic, este templul ei şi mielul. Cetatea nu are nevoie de soare și nici de lună ca s-o lumineze, căci gloria lui Dumnezeu o luminează, iar făclia ei este Mielul” (v. 22-23). Cetatea reprezintă simbolic Biserica de pe urmă sau ultimilor timpuri, care trebuie luată ca model de comunitate. Pe porți sunt scrise numele celor douăsprezece triburi ale lui Israel, în timp ce la bază sunt „douăsprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai mielului”. Aceasta înseamnă că Biserica se inspiră din experiența lui Israel și a primilor discipoli ai lui Isus, care sunt martorii direcți ai învățăturii sale. În timp ce toate făgăduințele se împlinesc, ea, Biserica, va celebra nunta cu Mielul, care până atunci rămâne pelerină pe pământ.
În Evanghelia după Ioan (In 14,23-29), este „discursul de rămas bun” [In 13-17][1] al lui Isus în timpul cinei pascale: sunt cuvintele testamentare pe care Domnul le lasă discipolilor săi la ultima cină. Este veste bună către cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu că însuși Domnul va veni să-și facă „locuința” la ei, în inima lor, aducând roade în istorie, prin credința fiecărui credincios: „Tatăl meu îl va iubi şi vom veni la el și ne vom face locuință la el” (v. 23). Dumnezeu își va așeza „cortul” [shekinàh, în ebraică] sau „locuința” în cel care „va observa” sau păzi cuvântul său. Dumnezeul lui Isus Cristos nu are nevoie de un „loc”, ci fiecare om liber devine „noul templu” al acestei prezențe. Participând la ospățul euharistic, noi devenim „tabernacolul” întâlnirii și „locul” alianței pentru toți cei pe care îi întâlnim.
Pentru această duminică evanghelia conține cuvintele lui Isus rostite în timpul cinei: „Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care îl va trimite Tatăl în numele meu, vă va învăța toate și vă va aminti toate câte vi le-am spus eu” (v. 26). Isus încredințează cuvintele ucenicilor săi, asigurându-i de pacea sa și de marele dar al Duhului Sfânt. Este „mângâietorul” sau „Duhul Sfânt”. Semnificația acestui cuvânt este ciudată din care provine termenul paràklètos, în greacă, atribuit Duhului Sfânt. Etimologia este importantă: parà înseamnă „aproape” și klètos „chemat”. Prin urmare, „mângâietorul” sau „paracletul” este „chemat aproape” pentru ai ajuta la depășirea unor încercări. Este „consolatorul” sau „avocatul” care apără cauza celor aflați în dificultate. Duhul Sfânt este cel care stă de partea noastră, apără cauza noastră și ne ajută: el „vă va învăța toate și vă va aminti toate câte vi le-am spus eu” (v. 26), după cuvintele lui Isus. Este o imagine preluată de la Augustin, marele teolog, care, după ce a reflectat asupra Duhului care este „iubire”, care dăruiește „o inimă de carne”, spune că Duhul Sfânt vine de sus și pe care nu-l putem „stăpâni” niciodată: este „învățătorul interior!” Important să învățăm să recunoaștem această prezență, să-i ascultăm vocea care vine din interior și ne îndeamnă să trăim clipă de clipă.
Sunt cuvinte lui Isus: sunt un testament. Ele ne spun ultimele sale dorințe: să ținem cuvântul și să-i fim credincioși, chiar și în cele mai grele momente. Iubirea noastră nu poate fi decât un răspuns adresat celui care continuă să facă primul pas spre noi. Singura dorință a Domnului este să iubească pe fiecare dintre noi ca și cum am fi unica sa preocupare. Contează pe noi ca să fim martori vii prin cuvintele și mai ales prin întreaga noastră viață.
Isus ne invită să primim „darul” lui Dumnezeu, adică Duhul Sfânt: este prezența care învie credința noastră! Să-l urmăm pe calea care duce spre „locuința” Tatălui!
[1]
Sunt trei în Evanghelia după Ioan, una după alta. Primul (In 13,33-14,31) de la sfârșitul mesei; al doilea (In 15-16) este „mângâietorul” sau paràklètos care este garant legăturii
dintre Isus și discipoli, chiar și atunci când Domnul va fi fizic „absent”; al
treilea discurs include rugăciunea „preoțească” a lui Isus (In 17), adică relația lui Isus cu Tatăl
ce este modelul relației dintre Domnul și discipolii săi.
Bibliografia [anul C]: Angelo Comastri it; Associazione “il filo – gruppo laico di ispirazione cristiana” – Napoli (www.ilfilo.org); Armellini F., (http://www.qumran2.net; https://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Bono L., Preparare insieme l’omelia (C) 1977 it; Cantalamessa R., (http://www.qumran2.net); Carozza G., (https://www.famigliacristiana.it/blog/il-vangelo---rito-romano.aspx); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J., (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dehoniani Andria (https://dehonianiandria.it); Dumea C., (www.pastoratie.ro); Elledici.org (https://www.elledici.org/liturgia/parlare-di-dio-domenica-prossima); Farinella P., (http://www.paolofarinella.eu); Garcìa J. M., (http://www.catechistaduepuntozero.it); Grilli M., (https://diocesitivoliepalestrina.it); Lasconi T., (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lefebvre S., (https://francoisassise.wordpress.com); L'Osservatore Romano; Lucaci A., (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Mela R., (http://www.settimananews.it/ascolto-annuncio); Orestano C. F., (http://www.monasterodiruviano.it); Piccolo G., (http://www.clerus.va); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Rossé G., Atti degli apostoli. Introduzione, traduzione e commento, San Paolo, Milano 2010; Rossé G., Il Vangelo di Luca, Città Nuova, 2001; Sacchi A., (http://nicodemo.net); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M-N., (http://thierry.jallas.over-blog.com); Vanhoye A., Pâinea zilnică a cuvântului, Sapientia, Iași 2003; Vianello A., (https://incammino.blog).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu