„Noutatea” evangheliei iubirii
pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (18 mai 2025)
Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 14,21b-27; Apocalips 21,1-5a; Evanghelia Ioan 13,31-33a.34-35; lecturi biblice
Omilie
Cele trei lecturi sunt centrate pe comunitate creștină din Faptele Apostolilor, idealizată în Apocalips, în Ierusalimul ceresc, și în dinamismul Evangheliei care face ca fiecare acțiune să fie intensă și plină de bogăție. Așa se întâmplă în cazul lui Paul și Barnaba: „ei au întărit inimile discipolilor şi i-au încurajat să rămână statornici în credinţă” (Fap 14,22). Tema din această duminică este „noutatea” Paștelui: un nou început ce dă origine unei noi realități. Paștele ne anunță că Dumnezeu are capacitatea de a face toate lucrurile noi: este misterul pascal al lui Cristos – patimile, moartea, învierea și înălțarea sa la cer – care au inaugurat noua creație: „Eu, Ioan, am văzut un cer nou şi un pământ nou” (Ap 21,1), din a doua lectură. Timpul pascal este noutatea lui Dumnezeu într-o lume înghețată a morții: cele vechi au trecut; au apărut lucruri noi. Iată „noutatea” dintre glorificarea Domnului și porunca iubirii: „să vă iubiţi unii pe alţii!” (In 13,34).
În prima lectură, experiența lui Paul și Barnaba, relatată în Faptele Apostolilor (Fap 14,21b-27), este foarte semnificativă. Cei doi misionari, vestind evanghelia, s-au dedicat trup și suflet întemeierii comunităților creștine care urmează exemplul lui Isus: „când au ajuns acolo, au adunat comunitatea şi au relatat tot ceea ce făcuse Dumnezeu cu ei şi cum le-a deschis și păgânilor poarta credinţei” (v. 27). La încheierea primei călătorii misionare, Paul și Barnaba s-au întors la Antiohia Siriei, „unde fuseseră încredinţaţi harului lui Dumnezeu pentru lucrarea pe care o împliniseră” (v. 26). Se întorc să viziteze comunitățile pe care ei înșiși le întemeiaseră. Au parcurs drumul cel mai lung între Listra, Iconiu, Antiohia, Perga și până la Atalia unde s-au îmbarcat pentru Antiohia Siriei; nu face drumul scurt, adică trecând prin Tars. Misionarii aleg să treacă prin orașele evanghelizate îndemnându-i „să rămână statornici în credinţă, spunând: «Trebuie să trecem prin multe necazuri, ca să intrăm în împărăţia lui Dumnezeu»” (v. 22). Viziteaza frații atenți la dificultățile pe care le întâmpinau. Luca îi oferă cititorului o lecție de îngrijire pastorală: este necesar să-i întărim pe noii convertiți în noua lor existență: e îndemnul de a persevera în viața de credință conform cerințelor Domnului Isus. Acum suferința pentru credință face parte din viața creștină ca o condiție a mântuirii. Pentru Luca suferința îi privește pe toți credincioșii: nu se identifică doar cu persecuțiile, ci și cu experiențele existenței zilnice – e o viață creștină autentică, un drum în planul divin ce dă o dimensiune mântuitoare încercărilor.
În lectura a doua din Apocalips (Ap 21,1-5a) este noutatea absolută: în centrul său nu va fi un templul, ci tronul lui Dumnezeu, adică Dumnezeu însuși, pentru a semnala reînnoirea radicală a relației dintre om și creator: „Eu, Ioan, am văzut un cer nou şi un pământ nou […]; am mai văzut cetatea cea sfântă, Ierusalimul cel nou, coborând din cer de la Dumnezeu […]; am auzit un glas puternic de la tron, spunând: «Iată cortul lui Dumnezeu împreună cu oamenii! El va locui împreună cu ei, iar ei vor fi poporul lui şi el, Dumnezeu cu ei!»” (v. 1.2.3). El va „domni” în cetate, asemenea unui tată atent să dea ascultare tuturor fiilor săi și să le accepte cererile lor. Ierusalimul cel vechi deveniseră un aliat al Babilonului (cf. Ap 14,8; 18,2); va fi înlocuit direct de Dumnezeu. Mântuirea are dimensiuni cosmice: „universul”, cerul și pământul, nu vor rămâne străine de noul curs pe care istoria îl ia: „Cel care şade pe tron a zis: «Iată, le fac pe toate noi!»” (v. 5). Domnul va reînnoi universul chiar dacă nimeni nu știe care va fi configurația sa ultimă. Planul inițial fusese tulburat de păcat; dar acum a fost ștearsă vinovăția prin misterul pascal; își va regăsi armonia pierdută sau pe care nu a atins-o niciodată, căci „toate le fac noi!”
În Evanghelia după Ioan (In 13,31-33a.34-35), înainte de a relata cuvintele Domnului, ne conduce la locul evenimentelor: unde? Suntem chiar în „cenacul”: în latină [cenaculum] este loc de cină. Apostolii sunt la masă cu Domnul: este ultima cină. A celebrat Paștele cu ei. Tema iubirii este adusă în prim-plan. În Vechiul Testament, iubirea aproapelui era deja poruncită. Dar Isus spune ceva mai mult. Este o „chemare” sau „rânduială” nouă: „Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii! Aşa cum eu v-am iubit pe voi, aşa să vă iubiţi unii pe alţii!” (v. 34). Iată noutatea iubirii ce constă în faptul că iubirea propusă de Domnul, trasată de marii profeți ai exilului, este doar impropriu o poruncă. Iubirea este un dar pe care Isus îl dă discipolilor săi, comunicându-le lor pe Duhul său. Mai mult, este iubirea reciprocă, adică o iubire dăruită și împărtășită care își are originea în relația pe care Isus o are cu Tatăl său, în care sunt implicați discipolii, învățând să se iubească unii pe alții. Este „testamentul” Domnului care constă în câteva cuvinte: „iubiți-vă unii pe alții”. Provoacă emoție, stârnește o puternică vie impresie, o tulburare profundă, răstoarnă vechea ordine și instaurează o alta care nu se bazează pe forță, nici pe lege sau drept, ci le depășiște pe amândouă. După ce Iuda „iese” din sală, Isus se grăbește să le explice apostolilor sensul gestului pe care ucenicul stă să-l îndeplinească: „acum a fost glorificat Fiul Omului şi Dumnezeu a fost glorificat în el” (v. 31). Este „ultima cină”, cartea „gloriei”: „acum” este „ceasul” măririi; este strigătul victoriei ce se confruntă cu moartea sa pe care o va suferi – este calea spre glorificarea sa. Gloria – în Vechiul ca în Noul Testament – este manifestarea vizibilă a Dumnezeului nevăzut. Prin urmare, gloria este exteriorizarea prin fapte și acțiuni a mântuirii Domnului. Putem înțelege atunci cum Isus a fost văzut de Ioan ca întruparea prin excelență a gloriei divine. Domnul este „imaginea” Dumnezeului nevăzut care săvârșește gesturi de mântuire și de eliberare. Se înțelege cum, pentru evanghelist, momentul suprem al crucii este momentul gloriei absolute: „darul de sine însuși” pe care Isus îl face este manifestarea puterii lui Dumnezeu, a voinței sale mântuitoare. Iubirea pe care a trăit-o Isus pentru noi, oameni, este iubirea cu care Tatăl ne-a iubit. Este aceeași iubire pe care a recomandat-o Bisericii sale. Este iubirea cu care suntem martori ai frumuseții vieții de a fi creștini. Proba convingătoare stă în iubirea noastră reciprocă: „să vă iubiţi unii pe alţii!” Isus nu se plasează la nivel moral, căci termenul grecesc pentru „poruncă” [entolê] exprimă aici misiunea apostolilor ca o continuitate a sa (cf. In 10,18; 12,49-50; 14,31). „Noutatea” nu privește cultul, ci iubirea [agàpē, în greacă] devine astfel însăși structura Bisericii, singura instituție care poate mărturisi „chipul” lui Dumnezeu. Ea constituie ambientul în care poate să fie glorificat Dumnezeu și Fiul său. Iubirea este adevărata manifestare și revelație a lui Dumnezeu, iar noi suntem garanții ei numai dacă suntem martorii credibilii prin „semnul” unei vieți de iubire. Este „noutatea” evangheliei iubirii!
Bibliografia [anul C]: Angelo Comastri it; Associazione “il filo – gruppo laico di ispirazione cristiana” – Napoli (www.ilfilo.org); Armellini F., (http://www.qumran2.net; https://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Bono L., Preparare insieme l’omelia (C) 1977 it; Cantalamessa R., (http://www.qumran2.net); Carozza G., (https://www.famigliacristiana.it/blog/il-vangelo---rito-romano.aspx); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J., (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dehoniani Andria (https://dehonianiandria.it); Dumea C., (www.pastoratie.ro); Elledici.org (https://www.elledici.org/liturgia/parlare-di-dio-domenica-prossima); Farinella P., (http://www.paolofarinella.eu); Garcìa J. M., (http://www.catechistaduepuntozero.it); Grilli M., (https://diocesitivoliepalestrina.it); Lasconi T., (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lefebvre S., (https://francoisassise.wordpress.com); L'Osservatore Romano; Lucaci A., (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Mela R., (http://www.settimananews.it/ascolto-annuncio); Orestano C. F., (http://www.monasterodiruviano.it); Piccolo G., (http://www.clerus.va); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Rossé G., Atti degli apostoli. Introduzione, traduzione e commento, San Paolo, Milano 2010; Rossé G., Il Vangelo di Luca, Città Nuova, 2001; Sacchi A., (http://nicodemo.net); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M-N., (http://thierry.jallas.over-blog.com); Vanhoye A., Pâinea zilnică a cuvântului, Sapientia, Iași 2003; Vianello A., (https://incammino.blog).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu