Păstorul dă hrană turmei sale prin Cuvânt
pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (11 mai 2025)
Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 13,14.43-52; Apocalips 7,9.13a.14b-17; Evanghelia Ioan 10,27-30; lecturi biblice
Omilie
A patra duminică din timpul pascal este numită duminica „Bunului Păstor” și marchează trecerea de la citirea evangheliilor arătării lui Isus înviat discipolilor săi la citirea textelor despre Domnul ce se concentrează asupra semnificației de a fi discipol și de a fi în relație cu Isus care pregătesc sărbătorile Înălțării și Rusaliilor. Liturgia e o reflecție asupra temei Bunului Păstor. În prima lectură, Paul și Barnaba au mers la sinagogă în Antiohia Pisidiei ca să-i învețe atât pe evreii convertiți, cât și pe păgâni învățăturile creștine, care pentru Luca sunt „prozeliți” ce cred în Dumnezeu: „vouă trebuia să vă fie adresat mai întâi cuvântul lui Dumnezeu; dar de vreme ce voi îl respingeţi şi vă socotiţi pe voi înşivă nevrednici de viaţa veşnică, iată, ne întoarcem către naţiunile păgâne” (Fap 13,46). Și-au îndreptat mesajul spre păgâni. Promisiunea mântuirii este universală, incluzând toate popoarele. Duhul a făcut să înflorească o Biserică care nu s-a închis în fața noutății bunei vestiri. În a doua lectură, apostolul Ioan vede „o mulţime imensă, din toate naţiunile şi rasele, popoarele şi limbile. […] Mielul, care stă în mijlocul tronului, va fi păstorul lor” (Ap 7,9.17). Este imaginea care reprezintă omenirea adunată: e poporul unic a lui Dumnzeu. În istoria actuală, adunarea umanității are loc în jurul păstorului, prin ascultarea Cuvântului ce este deja o garanție a vieții veșnice. În Evanghelia după Ioan auzim cuvintele lui Isus care ne vorbesc despre relația personală pe care o are cu noi: „Oile mele ascultă glasul meu; eu le cunosc, iar ele mă urmează. Eu le dau viaţa veşnică şi nu vor pieri niciodată” (In 10,27-28). Este păstorul care dă hrană turmei sale prin Cuvânt.
În prima lectură (Fap 13,14.43-52) luată din Faptele Apostolilor este descrisă prima experiență misionară a lui Paul și Barnaba. Se află anunțând credința, pe care odinioară voia s-o distrugă, în Antiohia Pisidiei[1]. „Aici, într-o zi de sâmbătă, au intrat şi au luat loc în sinagogă” (v. 14). Reacția a fost pozitivă. Apostolii sunt invitați să revină asupra subiectului în săptămâna următoare: „aproape tot oraşul s-a adunat ca să audă cuvântul lui Dumnezeu” (v. 44). Acum totul se schimbă: apare dușmănia plină de ură. Nucleul central al textului este: „vouă trebuia să vă fie adresat mai întâi cuvântul lui Dumnezeu; dar de vreme ce voi îl respingeţi şi vă socotiţi pe voi înşivă nevrednici de viaţa veşnică, iată, ne întoarcem către naţiunile păgâne” (v. 46). Principiul priorității [Israel] și misiunea către lumea păgână sunt legitimate de Scriptură în Isaia: „te-am pus lumină pentru popoare, ca să fie mântuirea mea până la marginile pământului” (Is 49,6). Este programului Celui Înviat: „până la marginile pământului” (Fap 1,8). Pentru Luca, vestirea evangheliei către păgâni corespunde planului divin anunțat prin profeți. În crucea lui Isus, Dumnezeu răstoarnă criteriile înțelepciunii umane. Am auzit despre fuga din oraș a lui Paul și Barnaba, cauzată de gelozia și ura dușmaniilor, care devine motiv pentru răspândirea cuvântului lui Dumnezeu. Închiderea Israelului față de evanghelie naște Biserica [în esență păgâno-creștină]. Așa cum Cristos – Mesia – a întruchipat figura Slujitorului lui Dumnezeu care a purtat lumina neamurilor păgâne (cf. Is 42,6; 49,6), așa trebuie să facă acum Biserica (cf. Fap 13,47). Pentru aceasta, „ucenicii erau plini de bucurie şi de Duh Sfânt” (v. 52), pentru că nu există bucurie mai mare pentru un creștin decât să fie asemenea Domnului. Credința poartă în sine pecetea universalității: poți fi creștin doar dacă ești dispus să te deschizi către o lume fără frontiere.
A doua lectura (Ap 7,9.13a.14b-17) face parte din Apocalips care aparține secțiunii „sigiilor”, ce – contrar a ceea ce uneori se gândește – sunt revelații ce vorbește despre istorie și conducerea lui Dumnezeu asupra ei și nu despre evenimentele tragice, catastrofale sau flageluri. E o teologie a istoriei, cu tensiunile și forțele conflictuale, temerile și așteptările sale. În textul de astăzi se spune despre o mare mulțime de ființe umane, „din toate naţiunile şi rasele, popoarele şi limbile” (v. 9), aliniate înaintea lui Dumnezeu, îmbrăcate în alb și în mână cu semnul victoriei, al mântuirii [sunt ramuri de palmier] și cântă laude lui Dumnezeu și Mielului: „Ei strigau cu glas puternic: «Mântuirea este de la Dumnezeul nostru, cel care şade pe tron, şi de la Miel!»” (Ap 7,10). Cine este această mulțime imensă? Aleșii lui Dumnezeu? Biserica? Răspunsul nu este simplu. Dumnezeu explică printr-un „bătrân”: „Aceştia vin din strâmtorarea cea mare; ei şi-au spălat veşmintele, le-au curăţit în sângele Mielului” (v. 14). Este un termen care evocă durerea în mod deosebit, prin excelență. Prin urmare, ei sunt cei care, împreună cu Cristos, au suferit, au plâns, au strigat și au luptat, apoi Dumnezeu le oferă adăpost în „cortul” său, căci „Mielul, care stă în mijlocul tronului, va fi păstorul lor, ca să-i conducă la izvoarele apelor vieţii” (v. 17). Nu este ușor să identifici această mulțime imensă! În existența lor, crucea nu este o înfrângere, ci stindardul victoriei. Locuind în „casa” lui Dumnezeu, care este „cortul”, sau „templul ceresc”, ei îl slujesc zi și noapte, pentru că „Mielul”, Cristos, este păstorul lor care îi conduce „la izvoarele apelor vieţii”.
În Evanghelia după Ioan (In 10,27-30) se termină discursul despre „bunul păstor” care a început cu un ton pătrunzător sau tăios: „cine nu intră în staulul oilor pe poartă, ci sare prin altă parte, acela este un hoţ şi un tâlhar” (In 10,1). Mai întâi Domnul se prezintă ca „poarta” oilor: „Eu sunt poarta” (In 10,9) [este anul A], apoi se prezintă ca „bunul păstor”, adică adevăratul păstor ce își dă viața pentru oile sale: „Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi” (In 10,11) [anul B]. După schimbul de replici polemice, iată textul de astăzi [anul C] care reia imagine biblică a adevăratului păstor care conduce turma și o protejează. În ebraică, termenul „păstor” [ro’èh] înseamnă a hrăni, a da hrana vieții: este cel care oferă masa. Trăsătura care îl distinge este tandrețea: își cunoaște oile pe nume și le cheamă „una câte una”. „Oile mele ascultă glasul meu; eu le cunosc, iar ele mă urmează. Eu le dau viaţa veşnică […]; nimeni nu le va răpi din mâna mea” (v. 27-28). Relația dintre păstor și oile sale este personală: „îi spune pe nume”, iar acest lucru nu indică o supunere afectivă sau emoțională, ci subliniază faptul că autoritatea se bazează pe o cunoaștere profundă. El este interesat de orice persoană, ia în considerare darurile, meritele și slăbiciunile fiecăruia. Adevărata putere se naște din relațiile de cunoaștere reciprocă[2]. Sunt subliniiate trei aspecte. În primul rând: turma lui Isus, Bunul Păstor, este alcătuită din cei care ascultă glasul său și îl urmează, adică îl primesc ca Mesia trimis de Dumnezeu. În al doilea rând: Isus este salvatorul oilor pentru că nimeni nu le poate smulge din mâna lui și el le dă „viață veșnică”. În al treilea rând în misiunea sa salvifică, Isus este în comuniune cu Tatăl. „Eu și Tatăl una suntem” (v. 30). Această afirmație se referă la puterea comună a lui Isus și a Tatălui. Domnul poate oferi protecție nemărginită la ai săi, deoarece el împărtășește puterea fără limită cu Tatăl. Ascultătorii nu au înțeles acest lucru: evreii văd în ea pretenția lui Isus de a fi ca Dumnezeu. Dar noi credem că Isus este Dumnezeu!
Ajută-ne Doamne să ascultăm de Bunul Păstor!
[1] În Turcia actuală. E un oraș antic situat la granița Pisidiei cu Frigia cu o colonie iudaică.
[2] Cf. La Bible. Traduction oecuménique [TOB], Cerf 1988, 2573.
Bibliografia [anul C]: Angelo Comastri it; Associazione “il filo – gruppo laico di ispirazione cristiana” – Napoli (www.ilfilo.org); Armellini F., (http://www.qumran2.net; https://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Bono L., Preparare insieme l’omelia (C) 1977 it; Cantalamessa R., (http://www.qumran2.net); Carozza G., (https://www.famigliacristiana.it/blog/il-vangelo---rito-romano.aspx); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J., (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dehoniani Andria (https://dehonianiandria.it); Dumea C., (www.pastoratie.ro); Elledici.org (https://www.elledici.org/liturgia/parlare-di-dio-domenica-prossima); Farinella P., (http://www.paolofarinella.eu); Garcìa J. M., (http://www.catechistaduepuntozero.it); Grilli M., (https://diocesitivoliepalestrina.it); Lasconi T., (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lefebvre S., (https://francoisassise.wordpress.com); L'Osservatore Romano; Lucaci A., (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Mela R., (http://www.settimananews.it/ascolto-annuncio); Orestano C. F., (http://www.monasterodiruviano.it); Piccolo G., (http://www.clerus.va); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Rossé G., Atti degli apostoli. Introduzione, traduzione e commento, San Paolo, Milano 2010; Rossé G., Il Vangelo di Luca, Città Nuova, 2001; Sacchi A., (http://nicodemo.net); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M-N., (http://thierry.jallas.over-blog.com); Vanhoye A., Pâinea zilnică a cuvântului, Sapientia, Iași 2003; Vianello A., (https://incammino.blog).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu