Mărturie în lumina învierii Domnului
pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (4 mai 2025)
Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 5,27b-32.40b-41; Apocalips 5,11-14; (forma prescurtată): Evanghelia Ioan 21,1-14; lecturi biblice
Omilie
Predica creștină este centrată pe Isus înviat. Acesta este mesajul pe care Biserica este preocupată să-l transmită evreilor, chiar dacă aceștia îl contestă, și păgânilor care nu-l înțeleg. Apostolul Petru afirmă încă din primele sale discursuri adresate poporului acest lucru și în fața autorităților evreiești, a marelui preot: „Dumnezeul părinţilor noştri l-a înviat pe Isus, pe care voi l-aţi ucis atârnându-l pe lemn. Pe el Dumnezeu l-a înălţat la dreapta sa drept conducător şi mântuitor ca să acorde Israelului convertirea şi iertarea păcatelor” (Fap 5,30-31). La sfârșitul primului secol comunitatea se străduiește repetând cu fermitate: „Celui care şade pe tron şi mielului să fie binecuvântarea, cinstea, gloria şi puterea în vecii vecilor!” (Ap 5,13). Evanghelie după Ioan este aceeași mărturisire care nu-și va pierde niciodată actualitatea și urgența – întâlnirea Celui Înviat cu Petru și alți câțiva discipoli – „Isus s-a arătat din nou discipolilor lângă Marea Tiberiadei” (In 21,1) – și conține teme importante despre Cristos și Biserică. Prin cuvintele Celui Înviat figura lui Petru subliniază misiunea Bisericii în această lume care este cetatea oamenilor. Este mărturie în lumina învierii Domnului!
În prima lectură (Fap 5,27b-32.40b-41), apostolul Petru este cel care, în fața Sinedriului care le interzice să vestească evanghelia lui Isus, îi răspunde că „trebuie să ascultăm mai degrabă de Dumnezeu decât de oameni” (v. 29). Este o afirmație curajoasă deoarece Petru se adresează marelui preot, care este reprezentantul lui Dumnezeu în mijlocul Israelului. Marele preot îi acuza: „Oare nu v-am poruncit cu stricteţe să nu învăţaţi în numele acesta? Şi iată că voi aţi umplut Ierusalimul cu învăţătura voastră” (v. 28). În răspunsul său, Petru proclamă nucleul central al anunțului adresat lui Israel: „Dumnezeul părinţilor noştri l-a înviat pe Isus, pe care voi l-aţi ucis atârnându-l pe lemn. Pe el Dumnezeu l-a înălţat la dreapta sa drept conducător şi mântuitor ca să acorde Israelului convertirea şi iertarea păcatelor” (v. 30-31). Luca, autorul Faptelor Apostolilor, aduce unele modificări în enunțarea mesajului creștin: alege titlul biblic – „Dumnezeul părinților noștri” – și apoi acțiunea vinovată a ucigașilor – moartea prin răstignire este semnul blestemului [(cf. Dt 21,22-23), căci Luca și Paul îi atribuie acest text morții lui Isus (cf. Gal 3,13)]. Scopul acuzației este de a provoca la convertire. Apostolul nu este un rebel, ci un evreu practicant. El consideră că credinciosul are dreptul și datoria de a discerne dacă o „poruncă” reflectă voința lui Dumnezeu sau nu și, prin urmare, dacă este corect să se conformeze acesteia. Aceasta este adevărata libertate. Luca preia tema înălțării lui Isus și pentru prima dată în Faptele Apostolilor este „salvator”: „pe el Dumnezeu l-a înălţat la dreapta sa drept conducător şi mântuitor ca să acorde Israelului convertirea şi iertarea păcatelor” (v. 31). Fiind înălțat, Domnul este ghidul spre mântuire deschizând calea prin propria sa moarte și înviere. Urmează invitația la convertire și la iertarea păcatelor, pe care Dumnezeu o oferă lui Israel prin predica apostolică. Mărturia apostolilor se realizează „prin Duhului Sfânt pe care Dumnezeu l-a dăruit celor care ascultă de el” (v. 32). Datorită acestei prezențe divine, mărturia lui Petru devine un anunț care comunică certitudinea că Isus a fost constituit Mesia și Domn [Kyrios, în greacă]. Este adevăratul eliberator, conducătorul unui popor nou din care și Israelul este chemat să-i aparțină, cu condiția să accepte convertirea și abandonarea păcatelor pentru a obține iertarea necesară. Este cea mai vie mărturie: e acțiunea care a luat naștere la acel mormânt!
A doua lectură (Ap 5,11-14) este scrisoarea de mângâiere adresată bisericilor din Asia și din întreaga lume – Apocalipsul – [de notat simbolismul numărului șapte: „Ioan, către cele şapte Biserici care sunt în Asia” (Ap 1,4)]. Comunitatea este persecutată. Într-o liturgie ce o depășește pe cea a templului din Ierusalim, se află mulțimea celor aleși, a îngerilor și a sfinților care cântă laudele lui Cristos – „rădăcina lui David” [„iată a învins leul din tribul lui Iuda, vlăstarul lui David” (Ap 5,5)] și a Mielului lui Dumnezeu [„am văzut stând în picioare, la mijloc, între tron şi cele patru fiinţe şi între bătrâni, un Miel ca înjunghiat” (Ap 5,6)]. În timp ce pe pământ este opresiune și insulte, Domnul primește gloria cerească. Istoria lui Isus, ce părea să se termine cu o înfrângere, s-a încheiat cu un triumf: „Celui care şade pe tron şi mielului să fie binecuvântarea, cinstea, gloria şi puterea în vecii vecilor!” (v. 13). El, învinsul, este învingătorul, gloria cerului și a pământului, izvorul mântuirii pentru toate popoarele și ființele. Isus Cristos, mort și înviat, „este mielul care a fost înjunghiat să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea şi tăria, cinstea, gloria şi binecuvântarea” (v. 12). Este cântul liturgic care celebrează mântuirea!
Evanghelia după Ioan (In 21,1-14) ne vorbește despre a treia apariție pascală a Celui Înviat lângă Marea Galileii. Petru și câțiva dintre discipoli se decid să-și dedice noaptea pescuitului. În intenția sa, evanghelistul relatează o imagine a lucrării apostolice a Bisericii: e sinteza slujirii ecleziale de-a lungul secolelor după misterul pascal. Apostolii implicați sunt șapte [„erau Simon Petru şi Toma, cel numit Geamănul, Natanael din Cana Galileii, fiii lui Zebedeu şi alţi doi dintre discipolii lui” (v. 2)], în loc de doisprezece, căci șapte este numărul universal, și subliniază cum această pescuire nu este îndreptată doar către Israel, ci către toate popoarele. Activitatea ucenicilor este falimentară: „în noaptea aceea nu au prins nimic” (v. 3). Relatarea vrea să ne spună că inițiativele umane sunt sortite eșecului. Și în Biserică cele întreprinse de oameni fără Domnul nu duc nicăieri, sunt eforturi sterile. În zori, Isus li se arată pe țărm, dar ei nu-l recunosc. Li se adresează cu afecțiune: „Copilaşi, nu aveţi ceva de mâncare?”(v. 5), iar când aceștia răspund negativ, atunci le face o propunere: „Aruncaţi năvodul în partea dreaptă a bărcii şi veţi găsi!” (v. 6). Este o indicație: pescuitul este abundent. Nu este rezultatul întâmplării, ci al intervenției lui Isus, care le-a indicat unde să arunce mrejele. Ei ascultă și năvoadele sunt pline cu pești fără să se rupă. Atunci discipolul pe care-l iubea Isus l-a recunoscut și i-a zis lui Petru: „E Domnul!” (v. 7). Petru se aruncă în apă pentru a ajunge cât mai repede la țărm, la Domnul!
În relatatea lui Ioan, se
menționează de două ori „a tras” sau „trăgând” [„trăgând cu ei năvodul cu peşti” (v.
8); „a tras la mal năvodul plin cu o sută cincizeci şi trei de peşti mari” (v.
11)] și greutatea pe care o întâmpină se datorează cantității enorme de
pește. Pentru evanghelist misiunea nu se naște acolo unde sunt „steagurile”
puterii victorioase, iar succesul misiunii nu se măsoară după mulțimea „aplauzelor”.
Se învinge nu când ai izbândă sau reușită, ci atunci când ești fidel, când poți
cânta cu bucurie imnul datoriei îndeplinite. Biserica este apostolică dacă ia pe umerii crucea omului și
mărturisește gloria Celui Înviat în comuniune cu cei care suferă. Într-o lume
nedreaptă și inumană, Biserica se dovedește a fi cu adevărat apostolică doar
dacă este o „biserică sub cruce”. Biserica lui Cristos este descoperită ca
biserica oamenilor când frica este învinsă, nu mai rămâne decât curajul de a
merge la toți ceilalți, pentru a-l vesti pe Isus, Cel Înviat!
Bibliografia [anul C]: Angelo Comastri it; Associazione “il filo – gruppo laico di ispirazione cristiana” – Napoli (www.ilfilo.org); Armellini F., (http://www.qumran2.net; https://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Bono L., Preparare insieme l’omelia (C) 1977 it; Cantalamessa R., (http://www.qumran2.net); Carozza G., (https://www.famigliacristiana.it/blog/il-vangelo---rito-romano.aspx); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J., (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dehoniani Andria (https://dehonianiandria.it); Dumea C., (www.pastoratie.ro); Elledici.org (https://www.elledici.org/liturgia/parlare-di-dio-domenica-prossima); Farinella P., (http://www.paolofarinella.eu); Garcìa J. M., (http://www.catechistaduepuntozero.it); Grilli M., (https://diocesitivoliepalestrina.it); Lasconi T., (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lefebvre S., (https://francoisassise.wordpress.com); L'Osservatore Romano; Lucaci A., (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Mela R., (http://www.settimananews.it/ascolto-annuncio); Orestano C. F., (http://www.monasterodiruviano.it); Piccolo G., (http://www.clerus.va); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Rossé G., Il Vangelo di Luca, Citta Nuova, 2001; Sacchi A., (http://nicodemo.net); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M-N., (http://thierry.jallas.over-blog.com); Vanhoye A., Pâinea zilnică a cuvântului, Sapientia, Iași 2003; Vianello A., (https://incammino.blog).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu