† Vinerea Sfântă – Pătimirea şi moartea Domnului: Pătimirea Domnului ne-a adus mântuirea [18 aprilie 2025]

 Christ on the Cross (1627) - de Peter Paul Ruben.

Pătimirea Domnului ne-a adus mântuirea

pr. Isidor Chinez (18 aprilie 2025)

Lecturi biblice: Isaia 52,13-53,12; Evrei 4,14-16; 5,7-9; Pătimirea Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 18,1-19,42; lecturi biblice

Omilie

Liturgia Vinerii Sfinte s-a născut la Ierusalim. Este ziua răstignirii și a morții lui Isus.  În această zi şi în ziua următoare, Biserica, după o tradiţie străveche, nu celebrează Sfânta Liturghie, în afară de sacramentul Spovezii sau Penitenţei şi al Ungerii bolnavilor. Se celebrează pătimirea Domnului cu proclamarea Evangheliei după Ioan, adorarea crucii și sfânta Împărtăşanie cu hostiile consacrate în ziua precedentă [în Joia Sfântă]. Cele trei lecturi sunt aceleași în toți anii [A B C]. Pătimirea Domnului ne-a adus mântuirea!

Prima lectură este din cartea profetului Isaia (Is 52,13-53,12): este al doilea Isaia [Deutero-Isaia în cap. 40-55].  Slujitorul suferind îndură răul ca un miel jertfit: „chinuit şi umilit, el nu şi-a deschis gura; ca un miel dus la înjunghiere şi ca o oaie mută înaintea celor care o tund, nu şi-a deschis gura” (v. 7). Toată întâmplarea dureroasă a Slujitorului corespunde unui plan divin, ascuns în mister, dar deja activ ca mântuire: „Domnului i-a plăcut să-l zdrobească prin suferinţă” (v. 10). Este o jertfă pentru păcatele omenirii care face posibilă iertarea. Nu aveți frică. Este a patrulea cântec al Slujitorului lui Dumnezeu ce descrie un om brutalizat de suferință: „chipul lui era mai desfigurat decât cel al unui om şi faţa lui, decât a fiilor oamenilor” (v. 14). El luase asupra sa toată durerea poporului său: „El era străpuns pentru nelegiuirile noastre, lovit pentru păcatele noastre. Pedeapsa care ne aducea pacea era asupra lui. Prin rănile lui noi suntem vindecaţi” (v. 5). Acum se descoperă fecunditatea acelei mlădiţe uscate [„s-a înălţat ca o mlădiţă înaintea lui şi ca o rădăcină, dintr-un pământ uscat” (v. 2)], căci viaţa depăşeşte moartea violentă: „a fost luat cu violenţă […]; a fost şters de pe pământul celor vii, pentru nelegiuirea poporului meu a fost lovit; mormântul lui a fost cu cei nelegiuiţi” (v. 8-9). În lumina acestui exemplu, primii creștini au considerat moartea lui Isus drept consecința alegerii sale în favoarea umanității. Tradiția creștină a văzut în acest slujitor figura profetică a lui Cristos. Jertfa de sine, făcută din iubire, poartă în ea un viitor de înviere pentru om.

A doua lectură este din Scrisoarea către Evrei (Evr 4,14-16; 5,7-9). Această „scrisoare” este un discurs de îndemn, o omilie despre preoția lui Cristos, compusă pentru a fi rostită în fața unei adunări creștine din timpurile apostolice, dar scrisă și apoi trimisă creștinilor care sunt victime ale persecuției și au nevoie de a cuvânt de încurajare pentru a rămâne fermi în Isus Cristos, „începutul şi desăvârşirea credinţei” (Evr 12,2), singurul mijlocitor între Dumnezeu și oameni. Textului sugerează că autorul este un predicator care se deplasa din loc în loc [itinerant]. Scrisoarea este din anii 90 d.C.: e o omilie despre preoția lui Isus, scrisă în greacă: „fraţilor, având, aşadar, un mare preot minunat, care a străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să ţinem cu tărie mărturisirea credinţei!” (v. 14). În lumea iudaică această explicație era foarte semnificativă tocmai pentru că jertfa era considerată ca o reînnoire a relației cu Dumnezeu care se bazeaza pe realitatea lui Israel ca popor liber și solidar. Moartea lui Isus pe cruce a reprezentat pentru primii creștini cel mai mare act al iubirii lui Dumnezeu pentru omenire. Isus, Fiul lui Dumnezeu, Mesia, în ziua crucii a devenit „marele preot” care prezidează jertfă mielului:  „în zilele vieţii sale pământeşti, el a oferit, cu strigăte puternice şi cu lacrimi, rugăciuni şi cereri către acela care avea puterea să-l salveze de la moarte şi a fost ascultat” (v. 7). Pentru aceasta a suferit și, în suferința, s-a încredințat ascultării voinței lui Dumnezeu. În ea și-a oferit viața din iubire, fără să ceară nimic în schimb, decât iertându-i pe oameni. Din această perspectivă, învierea era manifestarea unei vieți noi. De la Domnul putem spera mântuire, azi și întotdeauna. 

În Evanghelia după Ioan (In 18,1-19,42), sensul mântuitor al morții lui Isus este evidențiat în relatarea evanghelică a patimilor Domnului. Ioan vede în ea manifestarea luminoasă și orbitoare a gloriei lui Dumnezeu, deoarece în timp ce era condamnat, Domnul a dat mărturie supremă despre adevăr, adică despre fidelitatea lui Dumnezeu intronizat ca Mesia ce actualizează „împărăția lui Dumnezeu” în această lume. Relatarea diferă de cea a Sinopticilor [Matei, Marcu și Luca], unde este descrisă această „despărțire” punând în evidență responsabilitatea capilor iudeilor în condamnarea și moartea lui Isus, decisă de un timp pentru că „s-a făcut asemenea lui Dumnezeu”: „Eu şi Tatăl una suntem!” (In 10,30). Iudeii sunt şocaţi de declaraţia Domnului care arată clar că ei au înţeles sensul cuvintelor: „una”. Autorul nu zăbovește asupra „procesului evreiesc”, ce e o simplă consecință a deciziilor precedente, dar dezvoltă procesul în fața lui Pilat, reprezentantul Romei. Întreaga lume este martoră la condamnarea și moartea lui Isus și în întreaga lume discipolii săi vor fi aduși în fața instanțelor de judecată pentru a depune mărturie față de „adevăr”: „Eu pentru aceasta m-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul meu” (In 18,37). Este mărturia adevărului!

Celebrarea Vinerii Sfinte este un moment favorabil de a reflecta asupra semnificației pe care moartea lui Isus o are pentru noi ca punct de referință pentru credința noastră. Pătimirea Domnului ne-a adus mântuirea! Tocmai pe cruce vine „înălțat” Domnul, adică își „întinde” mâna către Dumnezeu pentru a-l trimite pe Duhul său Sfânt care dă naștere comunității de credincioși, care se bucură acum împreună cu el de viața nouă oferită tuturor!

---

Bibliografia [anul C]: Angelo Comastri it; Associazione “il filo – gruppo laico di ispirazione cristiana” – Napoli (www.ilfilo.org); Armellini F., (http://www.qumran2.net; https://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Bono L., Preparare insieme l’omelia (C) 1977 it; Cantalamessa R., (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J., (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dehoniani Andria (https://dehonianiandria.it); Dumea C., (www.pastoratie.ro); Elledici.org (https://www.elledici.org/liturgia/parlare-di-dio-domenica-prossima); Farinella P., (http://www.paolofarinella.eu); Garcìa J. M., (http://www.catechistaduepuntozero.it); Grilli M., (https://diocesitivoliepalestrina.it);     Lasconi T., (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lefebvre S., (https://francoisassise.wordpress.com); L'Osservatore Romano; Lucaci A., (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Mela R., (http://www.settimananews.it/ascolto-annuncio); Orestano C. F., (http://www.monasterodiruviano.it); Piccolo G., (http://www.clerus.va); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Rossé G., Il Vangelo di Luca, Citta Nuova, 2001; Sacchi A., (http://nicodemo.net); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M-N., (http://thierry.jallas.over-blog.com); Vanhoye A., Pâinea zilnică a cuvântului,  Sapientia, Iași 2003; Vianello A., (https://incammino.blog).

---