marți, 22 aprilie 2025

† Marţi din Octava Paştelui: Să creștem în credință [22 aprilie 2025]

 

„Nu mă reține!”

Să creștem în credință

pr. Isidor Chinez  capelă, Adjudeni (22 aprilie 2025)

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 2,36-41; Evanghelia Ioan 20,11-18; lecturi biblice

Omilie

În „Săptămâna Luminată”, Liturgia Cuvântului adună principalele mărturii despre înviere Domnului şi le oferă meditaţiei credincioşilor pentru a fi întăriţi în credinţă.

Prima lectură luată din Faptele Apostolilor (Fap 2,36-41) prezintă partea finală a discursului ținut de Petru din ziua de Rusalii, adică a coborârii Duhului Sfânt: este un apel la convertire și răspunsul celor prezenți. Autorul  Faptelor Apostolilor este Luca și dezvoltă sub forma unui dialog chemarea la convertire ca un îndemn catehetic, prezentând condițiile de intrare în comunitatea creștină: „În ziua de Rusalii, Petru le-a spus iudeilor: «Să ştie cu siguranţă toată casa lui Israel că Dumnezeu l-a făcut Domn şi Cristos pe acest Isus pe care voi l-aţi răstignit!»” (v. 36). Cei prezenți au o întrebare: „Ce să facem, fraţilor?” (v. 37), provoacă răspunsul lui Petru despre convertirea, o ruptură decisivă de trecut, care presupune regretul pentru răul săvârșit și botezul „în numele lui Isus Cristos spre iertarea păcatelor” (v. 38). Aceasta implică faptul că persoana botezată este transferată în sfera de influență a Celui Înviat în numele lui Isus. „Numele” se referă la o persoană. Efectele botezului sunt: ​​iertarea păcatelor și darul Duhului Sfânt, adică nu o carismă dată de Duhul, ci darul care este însuși Duhul Sfânt. În încheiere, Petru evocă din nou pe profetului Ioel – „oricine va invoca numele Domnului” (Il 3,5) – dar îl generalizează pentru promisiunea mântuirii care se extinde asupra întregului Israel și la „toți cei care sunt departe, pe oricâţi i-ar chema Domnul Dumnezeul nostru” (v. 39). Este o mântuire destinată tuturor oamenilor, dar respectând întotdeauna prioritatea lui Israel. Chemarea lui Petru va provoca inevitabil dezbinare în Israel, însă menţionează creşterea comunităţii: Biserica se formează în urma acceptării predicării apostolice, în care Dumnezeu lucrează. Trecerea de la o sută douăzeci [„în zilele acelea, Petru s-a ridicat în mijlocul fraţilor – mulţimea celor adunaţi în acel loc era cam de o sută douăzeci de persoane” (Fap 1,15)] la trei mii de credincioși mărturisește puterea Duhului Sfânt și importanța pe care Luca o atribuie Bisericii din Ierusalim. Numărul de trei mii de oameni este un număr „ideal” (după Schille G.), nu are o reală valoare istorică.

În Evanghelia după Ioan (In 20,11-18), „Maria stătea lângă mormânt, afară, şi plângea” (v. 11). Maria din Magdala este acolo, lângă mormântul gol. Ea încă nu poate ști că acel mormânt gol va rămâne pentru totdeauna ca semnul cel mai tangibil al învierii lui Isus. Pentru ea acel mormânt gol este doar un alt capitol de durere din marea tragedie a acelor zile teribile de pătimire. Cu toate acestea, Maria Magdalena ne dă o lecție: ea rămâne acolo în fața mormântului gol, nu fuge… De multe ori nu putem suporta „golul”, iar pentru a nu-l simți suntem dispuși să-l umplem cu orice… Experiența vieții ne face să înlocuim „golul” care apare atât de des în inimile noastre. Dar nu ajunge iubirea și dorința acestei femei,… trebuie să se întâmple ceva neașteptat. Aici intervine Isus în scenă: „întorcându-se, l-a văzut pe Isus stând în picioare, dar nu ştia că este Isus. Isus i-a zis: «Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi?»” (v. 14-15). Aceeași întrebare care era în Grădina Ghetsimani când au sosit gărzile și Isus i-a întrebat: „Atunci Isus […] le-a zis: «Pe cine căutaţi?»” (In 18,4). Experiența credinței este o experiența de a ne lăsa „ajunși” de această mare întrebare: pe cine cauți cu adevărat? De fapt, nu putem căuta credința decât ca o modalitate de a ne regăsi pe noi înșine. Adevărata credință este atunci când realizezi că există ceva mai interesant decât tine: și acesta este Dumnezeu. Maria Magdalena nu se gândește la ea însăși, ci se gândește la Isus și tocmai din acest motiv Domnul îi poate vorbi, dezvăluindu-i cine este el cu adevărat. „Maria!”, i-a spus Isus. „Ea, întorcându-se, i-a spus în evreieşte: «Rabbuni!» – care înseamnă «Învăţătorule!»” (v. 16).

Să-i cerem Domului, Celui Înviat, să ne dea această experiență: să creștem în credință!


Bibliografia [anul C]: Angelo Comastri it; Associazione “il filo – gruppo laico di ispirazione cristiana” – Napoli (www.ilfilo.org); Armellini F., (http://www.qumran2.net; https://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Bono L., Preparare insieme l’omelia (C) 1977 it; Cantalamessa R., (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J., (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dehoniani Andria (https://dehonianiandria.it); Dumea C., (www.pastoratie.ro); Elledici.org (https://www.elledici.org/liturgia/parlare-di-dio-domenica-prossima); Farinella P., (http://www.paolofarinella.eu); Garcìa J. M., (http://www.catechistaduepuntozero.it); Grilli M., (https://diocesitivoliepalestrina.it);     Lasconi T., (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lefebvre S., (https://francoisassise.wordpress.com); L'Osservatore Romano; Lucaci A., (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Mela R., (http://www.settimananews.it/ascolto-annuncio); Orestano C. F., (http://www.monasterodiruviano.it); Piccolo G., (http://www.clerus.va); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Rossé G., Il Vangelo di Luca, Citta Nuova, 2001; Sacchi A., (http://nicodemo.net); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M-N., (http://thierry.jallas.over-blog.com); Vanhoye A., Pâinea zilnică a cuvântului,  Sapientia, Iași 2003; Vianello A., (https://incammino.blog).


 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu