Pregătirea căii Domnului
pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (8 decembrie 2024)
Lecturi biblice: Baruh 5,1-9; Filipeni 1,4-6.8-11; Filipeni 1,4-6.8-11; lecturi biblice
Omilie
Pentru a înțelege textele biblice din această duminică, este necesar să le plasăm în contextul lor istoric. Lecturile de astăzi sunt izbucniri neașteptate de bucurie: bucuria lui Baruh pentru fidelitatea lui Dumnezeu, cea a lui Paul de a-i vedea pe Filipeni umblând fără poticnire pe calea credinței și a iubirii și pe aceea a lui Ioan Botezătorul care anunță că Domnul intră în istorie și că orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu. Liturgia se concentrează asupra figurii precursorului, sfântul Ioan Botezătorul. Evanghelia precizează coordonatele istorice ale apariției lui Ioan lângă Iordan: „el a venit în toate împrejurimile Iordanului predicând botezul convertirii spre iertarea păcatelor” (Lc 3,1-6). Prima lectură relatează un anunț de bucurie pentru Ierusalim în apropierea timpului mesianic: „dezbracă, Ierusalim, haina plânsetului tău şi a oprimării tale şi îmbracă frumuseţea gloriei care vine de la Dumnezeu pentru totdeauna!” (Bar 1,1). A doua lectură are un caracter de îndemn sau exortativ și non doctrinar. Apostolul Paul îi sfătuiește pe creștinii din Filipi să rămână intacți și fără vină pentru „ziua lui Dumnezeu”:„pentru aceasta mă rog ca iubirea voastră să crească din ce în ce mai mult în cunoaştere şi discernământ în toate” (Ef 1,9). Este pregătirea căii Domnului!
Prima lectură luată din cartea lui Baruh, secretarul profetului Ieremia (cf. Bar 1,1; Ier 36,32). Baruh este un discipol credincios care acceptă rolul de colaborator și scrib, alături de Ieremia în momente grele și în misiuni periculoase, chiar și cu regele și mai marii timpului (cf. Ier 36). Când, în jurul anului 587 î.C., nenorocirea a lovit poporul și cetatea sfântă care nu ascultaseră cuvântul lui Ieremia, Baruh a devenit un profet de mângâiere pentru frații săi exilați în Babilon și un vestitor al speranței, al întoarcerii, al reconstrucției și mai ales al unui viitor mai bun. Textul (Bar 5,1-9) este un cântec victorios din timpul mesianic, asemănător cu descrierea Ierusalimului ceresc din Apocalipsul sfântului Ioan (cf. Ap 7,9-17). Este o promisiune frumoasă. Dumnezeu va conduce cu bucurie pe Israel înapoi la lumina gloriei sale, cu milostivire și dreptatea: „Învăluie-te cu mantia dreptăţii care vine de la Dumnezeu, pune pe capul tău diadema gloriei Celui Veşnic! Căci Dumnezeu va arăta la tot ce este sub cer strălucirea ta” (v. 2-3). Modul în care Domnul va conduce este milostivirea: „Dumnezeu îl va conduce pe Israel cu bucurie în lumina gloriei sale, cu îndurarea şi dreptatea care vin de la el” (v. 9). Este un popor deportat în exil și umilit. Dar va găsi din nou fericirea și libertatea, căci este chemat la speranță: „Dezbracă, Ierusalim, haina plânsetului tău şi a oprimării tale şi îmbracă frumuseţea gloriei care vine de la Dumnezeu pentru totdeauna!” (v. 1). Pentru aceasta păcatul nu poate fi un obstacol, deoarece iertarea Domnul este cu sine: „Dumnezeu îl va conduce pe Israel cu bucurie în lumina gloriei sale, cu îndurarea şi dreptatea care vin de la el” (v. 9). Este o invitație la speranță!
În a doua lectură (Fil 1,4-6.8-11), Paul ne spune că mântuirea tuturor oamenilor se realizează în Domnul. Inițiativa este de la Dumnezeu și toți suntem implicați în aceasta: „sunt încrezător că cel care a început în voi această lucrare bună o va duce la îndeplinire până în ziua lui Cristos Isus” (v. 6). Ceea ce ni se cere este să lucrăm „pentru” Domnul căci lucrarea sa principală este de face ca inimile credincioșilor să se asocieze: „mă rog ca iubirea voastră să crească din ce în ce mai mult în cunoaştere şi discernământ în toate, […] plini de rodul dreptăţii care se obţine prin Isus Cristos, spre gloria şi lauda lui Dumnezeu” (v. 9.11). Paul rămâne încrezător în timp ce se îndreaptă către viitor. Punctul central al bucuriei apostolului este că Filipenii au împărtășit evanghelia. Domnul s-a arătat omului începându-și lucrarea de mântuire, pe care o va duce la bun sfârșit.
Evanghelia după Luca (Lc 3,1-6) anunță începutul predicării lui Ioan Botezătorul, ultimul dintre profeți. El vestește venirea Domnului și pregătește poporul să-l primească cu o reînoită convertire. Cuvântul Domnului este cel care se mișcă, care coboară: „cuvântul lui Dumnezeu a fost către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustiu” (v. 2). Este izbitor: nu merge în palatele puterii, ci se întreaptă în pustiu și ajunge la un om numit Ioan, care predică lumii de rând, săracilor, dezmoșteniților, arătându-le nevoia de a se converti pentru a-l întâlni pe Domnul cine vine.
În timpul lui Isus, Scriptura canonică se încheia cu profetul Malahia cu anunțul unui mesager: „Iată, îl trimit pe mesagerul meu! El va îndrepta calea înaintea mea” (Mal 1,1). Și-a asumat caracteristicile profetice ale lui Ilie: „Iată, îl voi trimite la voi pe Ilie, profetul, înainte de a veni ziua Domnului cea mare înfricoşătoare!” (Mal 3,23). Ilie se va întoarce să aducă armonie şi înţelegere religioasă, aşa cum a venit prima dată (cf. 1Rg 18,1-40). Salvarea care urmează să vină printre oameni trebuie să fie anunțată de un profet. Venirea Mesiei trebuie să fie precedat de o figură profetică prin excelenţă: este aceea a lui Ioan Botezătorul care are misiunea de a-l preceda pe Isus, Mesia sau Cristos, spre a-i anunţa venirea iminentă. În acest caz – a sosirii iminente – nu mai este posibilă amânarea „îndreptării” drumului: „pregătiţi calea Domnului, faceţi drepte cărările lui!” (v. 4).
După Luca, Ioan a mers în pustiu pentru a pregăti calea pe care va merge Dumnezeu în fruntea poporului său reînnoit: „el a venit în toate împrejurimile Iordanului predicând botezul convertirii spre iertarea păcatelor” (v. 3). Dumnezeu însuși este cel care pregătește drumul, umple râpele și netezește munții și colinele, după cum spunea Isaia (cf. Is 40,3). Profetul [Isaia] lasă deliberat anonimă şi misterioasă această voce. Evangheliştii (și Luca 3,4-6), citând acest text [după Septuaginta (LXX)], l-au aplicat lui Ioan Botezătorul, care vestește apropiata venire a lui Mesia: „Glasul celui care strigă în pustiu: pregătiţi calea Domnului, faceţi drepte cărările lui! Orice vale va fi umplută şi orice munte sau deal va fi nivelat; drumurile strâmbe vor fi îndreptate, iar cele cu gropi vor fi netezite şi orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu” (v. 4-6). Păcătoșii sunt cei care trebuie să se convertească, adică să găsească calea și să plece la drum, știind că Dumnezeu îi va ocroti cu sprijinul și cu ajutorul său. Evanghelistul spune că mântuirea nu este oferită unui popor, ci e pusă la dispozițiea fiecărui om. Îndreptați-vă, nu mai fiți înconvoiați sau gheboși! Pregătiți calea Domnului!
Bibliografia [anul C]: Angelo Comastri it; Associazione “il filo – gruppo laico di ispirazione cristiana” - Napoli – www.ilfilo.org; Armellini F. (http://www.qumran2.net; Anno Liturgico C Archivi – commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Bono L., Preparare insieme l’omelia (C) 1977 it; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dumea C. (www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro); Farinella P., http://www.paolofarinella.eu; Garcìa J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lectio divina (https://www.donbosco.it); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Mela R., http://www.settimananews.it/ascolto-annuncio; Orestano C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Piccolo G., (http://www.clerus.va); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Vianello A., https://incammino.blog.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu