A-l „atinge” pe Domnul înviat
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (18 aprilie 2021)
Lecturi: Faptele Apostolilor 3,13-15.17-19; 1Ioan 2,1-5a; Evanghelia Luca 24,35-48; lecturi biblice
Omilie
Relatările despre întâlnirile cu Isus înviat au scopul de a trasa calea credinței după dispariția fizică a lui Cristos. Cuvântul Domnului atinge astăzi unul dintre aspectele Misterului Crucii: sensul morții lui Isus ca ispășire. Cheia citirii liturgice este în apostolul Ioan, unde se afirmă că Cristos „este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre […] ale lumii întregi”. Distrugerea trupului omenesc al lui Isus istoric, îi corespunde întregii devastării a omenirii păcătoase, luate asupra sa în momentul Întrupării. Lecturile preiau tema morții pe cruce ca sacrificiul și o leagă de profețiile Scripturii pentru a înțelege că Isus a înviat: este a-l „atinge” pe Domnul înviat!
Prima lectură – scrie Luca în Faptele Apostolilor (Fap 3,13-15.17-19) – prezintă discursul lui Petru îndreptat spre iudei, după vindecarea ologului ce stătea lângă poarta „Frumoasă” a templului cerând de pomană. Apostolul spune mulțimii despre Cristos cel înviat. El mărturisește ceea ce a văzut: „Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob, Dumnezeul părinţilor noştri l-a glorificat pe Fiul său Isus pe care voi l-aţi dat în mâinile lui Pilat şi l-aţi renegat înaintea lui [...]. Prin credința în numele lui, omul acesta […] a fost întărit […] i-au dat acestuia vindecarea deplină” (v. 13.16). Petru este evreu; se referă la Dumnezeul „lui Abraham, Isaac şi Iacob” pentru a mărturisi mesianitatea lui Isus, căci Dumnezeu l-a înviat din morți. Este sincer și curajos; se comportă ca un păstor adevărat. Dură este acuza împotriva iudeilor, care l-au renegat pe cel sfânt și l-au eliberat pe un criminal. Petru îi scuză pentru că au acționat din ignoranță. Notăm: Dumnezeu a folosit această greșeală pentru a realiza ceea ce a fost proclamat de profeți că Isus trebuia să sufere, dar Dumnezeu i-a dat glorie, dându-i viață. Este kerigma pascală, adică mesajul biblic că Domnul Isus, cel mort şi înviat, este mântuitorul lumii, iar „noi” suntem martori ai acestei vești: „Dumnezeu l-a înviat din morţi […]; noi îi suntem martori” (v. 16). Apostolul îi invită pe cei care l-au condamnat pe Isus din neștiință să-și orienteze viața: nu lovituri zdrobindu-i, ci mai degrabă scuzându-i, astfel încât ei să nu se descurajeze și să se angajeze cu hotărâre pe calea mântuirii. Îi anunță: „convertiţi-vă şi întoarceţi-vă pentru ca păcatele voastre să fie iertate!” (v. 19). „Schimbați-vă viața!” Continuă salvarea omenirii. Este înnoirea lumii!
În lectura a doua (1In 2,1-5a), sfântul Ioan vorbește chiar despre milostivirea Domnului și iertarea păcatelor și îi invită la credință căci moartea lui Isus vine explicată în lumina Scripturilor: este jertfa oferită ca instrument ales de Dumnezeu spre iertarea păcatelor – „dacă cineva ar păcătui, avem un apărător la Tatăl, pe Isus Cristos, cel drept. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre […] și ale lumii întregi” (v. 2). Domnul este cel mai puternic mijlocitor la Tatăl pentru noi: avem un «apărător» la Dumnezeu. Termenul grecesc paràkletos înseamnă avocat, mângâietor. Evanghelia după Ioan se referă la Duhul Sfânt [In 14,16.26; 15,26; 16,7], dar aici, în Scrisoarea întâia, este Isus. Indică o persoană prietenoasă, apropiată de cel acuzat și dusă în instanța de judecată; verbul grecesc parakalèo înseamnă a chema alături, a sta lângă cel care îl cheamă, ajutându-l și apărându-l, susținând motivele sau atenuând sentința, dacă se dovedește a fi nefavorabilă. Este puterea morții lui Isus: „jertfă de ispășire”. Suntem iertați de orice vină. Condiția necesară este iubirea. Acesta este adevărul: suntem păcătoși, dar Dumnezeu este iubire și iertare. Suntem iertați pentru jertfa crucii lui Isus; suntem în iubirea sa milostivă!
Evanghelia după Luca (Lc 24,35-48) relatează faptele zilei învierii: apariția lui Isus înviat în Cenacol, adică sala de mese unde a luat Ultima Cină, și insistă asupra realității înviatului – cu trup și suflet – străduindu-se să prezinte noutatea evenimentului. După vizita femeilor la mormântul gol în zori (cf. Lc 24,1-11) și alergarea lui Petru la mormânt (cf. Lc 24,12), sunt doi discipoli care se îndreptau spre Emaus, când apare Isus explicându-le că „trebuia Cristos să sufere și să intre în gloria sa” (cf. Lc 24,26). Spre seară, reușesc să-l pună la masă, când el a „luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o și le-a dat-o lor” (Lc 24,30). Ei l-au recunoscut. „S-au ridicat și s-au întors la Ierusalim” (Lc 24,33). Gâfâind, povestesc ce li s-a întâmplat pe drum și cum l-au recunoscut la frângerea pâinii… Acum este Evanghelia de astăzi, când Isus în persoană apare în mijlocul lor zicând: „Pace vouă!” Nu le reproșează nimic despre fuga lor în momentul arestării, nici nu-l mustră pe Petru pentru lepădarea sa… le spune: „Shalom ‘aleikhem! Pace vouă!” Este salutul obișnuit pentru iudei…
Sfântul Luca, nu întâmplător, observă că discipolii erau „speriaţi şi cuprinşi de teamă, credeau că văd un duh” (v. 37). La vederea lui Isus, gândul ucenicilor fuge spre o închipuire: este viziunea unui spirit mort care nu este format din materie [se traduce în greacă pneuma, adică spirit][1]. Chiar se înspăimântă. Atunci le-a spus: „Priviţi mâinile şi picioarele mele, căci eu sunt! Pipăiţi-mă şi vedeţi: duhul nu are carne şi oase, cum mă vedeţi pe mine că am” (v. 39). Se lasă atins, arătându-le cicatricile de la mâini și picioare – semnul răstignirii. Isus are un trup adevărat; nu este o fantasmă, ci Cel Înviat este o fiinţă reală; nu este altul decât răstignitul! Ucenicii nu ajung să creadă: este prea mare minunea! Domnul înviat are prea mare răbdare. Îi întreabă dacă au ceva de mâncare. Ei îi oferă un pește fript. Este mâncarea obișnuită ce-o mâncau împreună când trăiau în Galileea. Primind peștele, Isus l-a mâncat de față cu ei.
Apostolii rămân în tăcere. Evanghelistul afirmă că nici acum nu ajung la credință… Pentru a-i face pe discipoli credincioși trebuie să reia predica. Le cere să-și amintească cuvintele spuse pe când era împreună cu ei: „trebuie să se împlinească toate cele scrise despre mine în Legea lui Moise, în Profeţi şi în Psalmi” (v. 44). Și, iată, miracolul: „le-a deschis mintea ca să înţeleagă Scripturile” (v. 45). Verbul folosit în evanghelii are totdeauna un sentiment care vindecă: desemnează deschiderea urechilor surzilor, gura muților, ochii orbilor…
Isus i-a făcut să creadă pe discipolii săi, determinându-i să fie martori ai învierii sale! I-a făcut să înțeleagă ce este iertarea păcatelor. Le-a spus: „să fie predicată convertirea în numele lui spre iertarea păcatelor la toate neamurile” (v. 47). Este convertirea [metanoia, în greacă]: o schimbare de perspectivă, de la modul de evaluare a realității adăugându-se la ceea ce Dumnezeu dă. Domnul a împlinit Misterul Pascal: este harul de a șterge păcatelor noastre!
Apostolii sunt martori în „aceste lucruri” (v. 48). Aceasta este rădăcina Paștelui: să fie martori ai învierii lui Cristos, căci sunt martori ai Dumnezeului milostiv care iartă păcatele, oferă pacea, bucuria, împăcarea... Conduși de cuvintele Domnului, se trece de la îndoială la bucurie, la credința explicită, înţelegând Scripturile, că: Isus a înviat! Este o lumină interioară…
[1] Conform concepției grecești, după moarte spiritul era separat de trup și nu se mai reunea cu el. În înțelegerea creștină, trupul și sufletul constituie persoana, iar învierea face din acest trup al nostru nu o fantomă, ci un trup „glorios” – „glorificat” – ca a Domnului Cristos.
Bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année B, Éditions Paulines, 1983; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B, Edizioni Paoline, Torino 1989; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G., http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Mela R., http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Rosini F., don Fabio Rosini - Pagina Archivio - Cerco il Tuo volto; L'Osservatore Romano; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu