Isus, bunul păstor, ne conduce la Dumnezeu
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (25 aprilie 2021)
Lecturi: Faptele Apostolilor 4,8-12; 1Ioan 3,1-2; Evanghelia Ioan 10,11-18; lecturi biblice
Omilie
În fiecare an, în duminica a patra a Paștelui, se celebrează „Bunul Păstor”. Această afirmație nu este o simplă expresie verbală, nici nu este o asemănare parțială, dar definește exact ființa lui Isus – bunul păstor. Prezența Domnului printre noi nu este aceea a unui lider, ci a unui păstor care trăiește pentru turma sa, preocupat doar pentru a se îngriji, a-i procura hrană și a veghea să împiedice orice pericol pentru a ne conduce la Dumnezeu. Evanghelia ne vorbește despre iubirea personală, dăruirea sa fără măsură care caracterizează întreaga viață a lui Cristos. Fiecare este chemat să proclame vestea cea bună prin cuvânt și viață: modelul este Domnul. Acesta este motivul pentru care papa Paul al VI-lea în anul 1964 a voit ca în această duminică să ne rugăm și să reflectăm asupra vocației, mai ales pentru chemarea la preoție și apostolat.
Tema liturgiei de astăzi este rolul pe care Isus îl desfășoară în interiorul comunității sale, adică Biserica. Cheia citirii celor trei lecturi este prima scrisoare a sfântului Ioan, unde se spune că „ne numim copii ai lui Dumnezeu!” În această dimensiune de „fii” este experiența noastră de mântuire. Isus este „piatra unghiulară” în care toți suntem salvați [prima lectură]. Fragmentul evanghelic arată izvorul mântuirii: oferirea vieții de către Cristos, devenind astfel „pastorul” universal al tuturor celor care îl iubesc pe Dumnezeu.
În prima lectură (Fap 4,8-12), Petru, în fața tribunalului iudeilor – Sinedriul – proclamă cu glas tare că Isus, în al cărui nume s-a vindecat ologul din naștere, este unicul salvator al oamenilor stabilit de Dumnezeu. Cristos este cel care l-a vindecat, spune Petru. Proclamă moartea și învierea Domnului, afirmând că el este piatra aruncată de constructori care a devenit piatră unghiulară: „să vă fie cunoscut tuturor şi întregului popor al lui Israel: în numele lui Isus Cristos Nazarineanul, pe care voi l-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu l-a înviat din morţi, în el stă acesta înaintea voastră vindecat! Isus este «piatra dispreţuită de voi, constructorii, care a ajuns piatra unghiulară»” (v. 10-11). Citând psalmul (Ps 118,22), Petru declară pe Isus piatra unghiulară, adică piatra de rezistenţă pe care se sprijină două ziduri care se întâlnesc în colţ, sau piatra numită cheie de boltă. Cristos este piatră din colț. Comunitatea credincioșilor se formează pe Isus, edificiul spiritual, adică locul în care Dumnezeu devine prezent. Domnul salvează pe toți oamenii. Dumnezeu are moduri diferite de mântuire. Isus este slujitorul său fidel. În ziua de Paști l-a înviat din mormânt, l-a glorificat și l-a pus fundament al noului templu. Toate converg indicând pe Cristos unicul salvator. Petru afirmă că: „în nimeni altul nu este mântuire”. Suntem salvați în Domnul. Numai cei care își edifică viața pe el și pe cuvântul său pot fi siguri că construiesc pe un fundament solid – „piatra unghiulară”.
În a doua lectură, sfântul Ioan (1In 3,1-2) amintește că suntem „fii ai lui Dumnezeu”: iată identitatea noastră creștină! „Vedeţi câtă iubire ne-a dăruit Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu!” (v. 1). „Vedeți”, adică contemplați, admirați cu ochii inimii luminate de harul Domnului. Tatăl a iubit lumea încât l-a trimis pe Fiul său. Toate ființele umane sunt fii ai lui Dumnezeu. Este viața nouă pe care ne-a dăruit-o Domnul. Nu atinge viața umană,… ci chiar „suntem!” Vrea să spună că am devenit părtași ai naturii divine (2Pt 1,4). Această înălțare de fii nu numai că a fost auzită, dar a și trăit-o: „însuși Duhul dă mărturie duhului nostru că suntem fii ai lui Dumnezeu” (Rom 8,16). Dar Isus a adus ceva nou: conștientizarea că suntem fii și posibilitatea de a trăi până la capăt această demnitate – „știm că atunci când se va arăta, vom fi asemenea lui pentru că îl vom vedea aşa cum este” (v. 2). Este lumina gloriei: este harul pe care îl avem și care se va arăta odată și va răspândi lumina veșnică!
Când Isus vorbește despre sine, folosește imagini sau parabole extrase din Vechiul Testament. Într-una din imaginile cele mai împlinitoare ale Noului Testament, Isus se declară că el este „păstorul cel bun”. Domnul se declară de două ori în evanghelia de astăzi: „Eu sunt păstorul cel bun”. În greacă adjectivul kalòs, înseamnă „frumos”. Isus este cu adevărat păstorul bun. Proclamându-se „păstor”, Domnul afirmă că își asumă responsabilitatea și grija turmei lui Dumnezeu, rezumând imaginea tuturor păstorilor dați de Dumnezeu poporului său – precum Moise, David și toți profeții –, dar și imaginea Domnului invocat ca „păstorul lui Israel” (Ps 80,2). Isus se prezintă ca păstorul adevărat: un păstor care își cunoaște, își iubește oile și le apără până la punctul de a-și da viața pentru ele. Apoi este explicat de expresia „a-și da viața”: verbul „a (de)pune” [tithemi, în greacă]. Isus nu o cere, ci o dă; nu o pretinde, ci o dăruiește. „Își pune viața” – este termenul cheie al Evangheliei după Ioan (In 10,11-18); apare de opt ori în evanghelia de astăzi (v. 11.15.17.18). De altfel, este expresia tipică lui Ioan. A-și da viața, adică a se predarea morții conștient – este cel mai mare gest de iubire pe care îl poate face pentru prietenii săi (In 15,13). Iubirea Tatălui pentru lume este așa de mare încât este în stare „să dea” pe „Fiu său unicul născut” (In 3,16). Este iubirea Fiului care își dă viața pentru oițele sale. Dacă Isus este în stare să-și dea viața este pentru că o posedă din plin. A se dărui: „nimeni n-o ia de la mine, ci eu o dau de la mine însumi” (v. 18). El o „depune” în mod liber: dacă el nu și-ar fi dat viața, moartea lui Cristos nu ar fi semnul celei mai mari iubiri; numai cei care o posedă poate iubi. Sclavul pasiunilor nu poate iubi, căci nu este liber, nu dețin libertatea… Și dacă eu nu posed libertatea, nu o pot dărui! Domnul este un om liber: omul care posedă viața din plin pentru a se dărui și a iubi.
Păstorul își slujeşte turma pe când mercenarul fuge când apare un pericol: „cel plătit şi care nu este păstor, căruia nu-i aparţin oile, vede lupul venind, lasă oile şi fuge, iar lupul le răpeşte şi le împrăştie; pentru că este plătit şi nu-i pasă de oi” (v. 12-13). Mercenarul se prezintă ca un păstor, îndeplinește aceleași funcții; dar, în realitate, există o diferență substanțială, pentru că face din interes, adică pentru bani. De fapt, când viața este în pericol, el abandonează turma: căci nu îi aparţine oile. Păstorul este opusul mercenarului: și-a dat viața pentru oi, și-a dat totul pentru a le salva. Aceasta e diferența față de păstor. Ne putem încrede în el, căci, în momente grele, nu ne va părăsi. Nu are nevoie de banii noștri. Dimpotrivă, și-a dat viața pentru noi. De aceea, el este unicul în care putem avea încredere cu adevărat, singurul care ne vrea binele. Aceasta este caracteristica păstorului: dăruirea de sine. Isus îşi oferă viaţa. Această iubire este posibilă dacă păstorul nu este mercenar, își cunoaște oile: „eu le cunosc pe ale mele şi ale mele mă cunosc pe mine” (v. 14). „Cunoaşterea”, în limbajul biblic, este tocmai expresia vie de iubire: i-a iubit pe ai săi şi i-a iubit până la sfârşit (In 13,1). Îşi oferă viaţa în deplină ascultare faţă de Tatăl: „această poruncă am primit-o de la Tatăl meu” (v. 18). Domnul și-a dat viața de bunăvoie ca să facă voinţa Tatălui. Ascultarea faţă de Tatăl înseamnă disponibilitate permanentă pentru dăruirea de sine ca să ne poarte la Dumnezeu.
Isus este păstorul cel bun care îi cheamă pe unii dintre noi la a se angaja în munca de păstorire a turmei lui Dumnezeu. Astăzi este o zi de rugăciune pentru vocații la preoție și apostolat!
Bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année B, Éditions Paulines, 1983; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B, Edizioni Paoline, Torino 1989; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G., http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Mela R., http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Rosini F., don Fabio Rosini - Pagina Archivio - Cerco il Tuo volto; L'Osservatore Romano; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu