joi, 16 ianuarie 2020

† Duminica a 2-a de peste an [A]: Isus iartă păcatul lumii [19 ianuarie 2020]

Isus iartă păcatul lumii
 pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (19 ianuarie 2020)          
Lecturi: Isaia 49,3.5-6; 1Corinteni 1,1-3; Evanghelia Ioan 1,29-34; lecturi

Omilie


De o săptămână am intrat într-o nouă perioadă liturgică: „timpul de peste an”. Culoarea hainelor liturgice este verde. Înainte era alb sau auriu: în „timpul Crăciunului” exprimau bucuria naşterii Domnului. Acum, verdele este simbolul speranţei. În „timpul de peste an” medităm învățăturile și exemplele luminoase din viața și activitatea publică a lui Isus. În duminicile de „peste an” îl ascultăm pe evanghelistul Matei, în principal. Începem prin a ne întreba: pentru noi cine este Isus? Vom asculta răspunsul lui Ioan Botezătorul: este „Mielul lui Dumnezeu” care ridică păcatul lumii. Isus iartă păcatul omenirii.

Prima lectură din cartea profetul Isaia (Is 49,3.5-6) este al doilea „cântec al slujitorului lui Dumnezeu” [în ebraică ‘ebed ’Adonaj] în care Domnul îi răspunde servitorului: „tu eşti slujitorul meu, Israel; în tine mă voi glorifica!” (v. 3). Este chemat de Domnul. Reprezintă micul rest din Israel. Acest slujitor va fi lumină pentru toate popoare, purtând mântuirea până la extrem. Această misiune comportă oboseală, suferință, moarte, dar Dumnezeu nu l-a abandonat, ci este cu el în momentul suferinței. Domnul l-a ales pe Israel nu pentru puterea sa, nici pentru meritele sale, dar din iubire gratuită: „aşa vorbeşte Domnul, cel care m-a plăsmuit în sânul mamei ca să fiu slujitorul lui, ca să-l întorc pe Iacob şi să-l adun pe Israel. De aceea am fost preţuit în ochii Domnului şi Dumnezeul meu este puterea mea” (v. 5).  „Slujitorul Domnului” a fost plasmat din sânul matern și i-a fost încredințată o misiune universală care cuprinde toate popoarele, întreaga omenire. „Te-am pus lumină pentru popoare, ca să fie mântuirea mea până la marginile pământului” (v. 6). Toți – chiar cei mai umili şi dispreţuiți dintre oameni – sunt conduși să descoperi că ei sunt de mare preț în ochii lui Dumnezeu.

Botezul lui Isus în Iordan, cu darul Duhului Sfânt, înseamnă începutul acestei misiuni. Sunt imagini profetice care, cu venirea lui Isus, încetează să mai fie obscure. În Cristos se află „lumina lumii” (Mt 5,14). Știm că prima Biserica regăsește în cuvintele profetului descrierea „Slujitorului lui Dumnezeu”, a lui Isus Cristos. El contează pe noi: să-i fim purtătorii speranţei luminii în întreaga lume. Este un mesaj de speranţă pentru cei de astăzi și din toate timpurile.

Cu duminica de astăzi începem lectura continuă a primei Scrisori către Corintieni (1Cor 1,1-3), care vor dura șapte duminici. Scrisă la Efes prin anul 56, subliniază chemarea Domnului la sfințenie la „cea mai iubită «parohie» a lui Paul”, cum spunea cardinal Gianfranco Ravasi. Apostolul a întemeiat comunitatea din Corint în anul 51 și a mai rămas acolo un an și jumătate, până la întoarcerea la Ierusalim. În salutul inițial, numește „Biserica lui Dumnezeu” din Corint: „Paul, chemat să fie apostol al lui Cristos Isus […] către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint” (v.1-2). Apostolul salută într-o formulă: „har”, în greacă, și, în limba ebraică, „pace” [shalom] „har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Cristos!” (v. 3). Printre corintieni se găsesc oameni simpli, de rând, pe care lumea îi dispreţuiește, dar sunt conduși să descopere că Cristos a venit pentru toţi. Prezintă comunitatea din Corint ca „sfântă”, consacrată la slujire, unindu-i pe credincioși cu persoana lui Isus, care i-a chemat la sfințenie, inclusiv pe cei care au căzut foarte mult. Noi toți avem o chemare asemănătoare. Prin har și pace suntem lumină pentru fraţii noștri şi martori ai mântuirii lui Cristos. 

Evanghelia după Ioan (In 1,29-34) ni-l arată pe Isus venind către Ioan care îl descrie ca pe „mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii”. Botezătorul îl proclamă „Mesia” slujindu-se de imaginea mielului, mult mai familiar pentru evrei. Spune că peste el s-a coborât Duhul și îl mărturisește că „este Fiul lui Dumnezeu”. Textul evanghelic prezintă discret o privire asupra experienței spirituale a lui Ioan Botezătorul în legătură cu cunoașterea identității profunde a lui Isus: „Eu nu-l cunoşteam, dar am venit să botez cu apă, ca, prin aceasta, el să fie făcut cunoscut lui Israel»” (v. 31). Ascultarea Cuvântului, viziunea Duhului, mărturia vieții: este drumul cunoașterii lui Dumnezeu și Isus Cristos, „Slujitorul” ascultător, nu dominator tiranic. Este mielul inocent.

De ce este numit „mielul”? Cuvântul „miel”, în limba curentă, exprimă nevinovăție, blândețe, candoare, neputință. Simbologia micului animal își găsește rădăcini în Vechiul Testament. Sacrificiul mieilor avea un rol important în viața religioasă a lui Israel: este ritul zilnic celebrat în templul din Ierusalim [Ex 29,38-42]; este sacrificiul anual pascal: memorialul alianței și eliberării din sclavia egipteană. În ambele cazuri de practică religioasă se perpetua semnificația ritualului: Israel sacrifica, adică a face sacru, un bun al său pentru a intra în relație cu Dumnezeu.

Fără îndoială, în Evanghelia lui Ioan, Isus este prezentat ca miel pascal în relatarea pătimirii (In 18,28; 19,14.31-36). Mielul lui Dumnezeu este jertfa iubirii Tatălui pentru omenire. Pentru om Dumnezeu sacrifică pe Fiul său. Își dă viața proprie pentru frații săi. Mielul este imaginea unei ascultări şi a unei iubiri care merg până la cruce. Mielul este chipul „Slujitorului lui Dumnezeu”, despre care vorbește profetul Isaia [în prima lectură], care ia asupra sa – ridicând – păcatul poporului. Verbul pe care îl foloseşte evanghelistul Ioan înseamnă: „a purta”, „a lua pe spatele său” şi, totodată, „a şterge”, „a distruge”. Cristos ia asupra sa toate păcatele lumii ca să ne elibereze.

De fiecare dată când celebrăm Euharistia, noi îl rugăm pe Domnul folosind cuvintele lui Ioan Botezătorul: „Iată-l pe Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!” Atunci când preotul vă arată pâinea euharistică, hostia consacrată, foloseşte aceleaşi cuvinte pentru a-l prezenta pe Domnul: „Iată-l pe Mielul lui Dumnezeu, iată-l pe acela care ridică păcatul lumii!” Celebrând Euharistia în această duminică ne este dat Mielul care ridică păcatul lumii. Suntem invitaţi să privim cu credinţă la Mielul lui Dumnezeu, să ne fixăm privirea de credinţă asupra lui. La terminarea liturghiei, când preotul spune: „Liturghia s-a sfârşit. Mergeţi în pace!”, va pleca fiecare la casa sa, la munca sa. Dar dacă aţi privi cu atenție de credinţă pe Mielul lui Dumnezeu v-ați da seama că Isus iartă păcatul lumii, aţi devenit lumină a lui Cristos, aţi fi cu adevărat lumină a lumii, datorită milostivirii Domnului.


bibliografia [anul A]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A,  Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dumea C. (www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro);  Garcìa J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Manicardi L. (https://www.monasterodibose.it); Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu