vineri, 24 ianuarie 2020

† Duminica a 3-a de peste an [A]: Să nu lăsăm Biblia pradă pulberii rafturilor unei bibliotecii... [26 ianuarie 2020]

„Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni!” (Mt 4,19).
Să nu lăsăm Biblia pradă pulberii rafturilor unei bibliotecii
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (26 ianuarie 2020)           
Lecturi: Isaia 8,23b-9,3; 1Corinteni 1,10-13.17; Evanghelia Matei 4,12-23lecturi 

Omilie

Să nu lăsăm Biblia pradă pulberii rafturilor unei bibliotecii, căci Domnul este „lumină” pentru pașii noștri, dă sens vieții noastre, pentru că oriunde există lumină viața omului nu este spre moarte, ci spre înviere. Mesajul lui Cristos este că Dumnezeu se face vecin cu oamenii, nu în templul somptuos din Ierusalim, dar acolo unde cineva primește anunțul nemaiauzit a Domnului – Dumnezeu-cu-noi. În duminica de astăzi, totul începe de la marginea Galileei: punct de frontieră geografic și teologic. Populația era amestecată, aproape păgână; era considerată ca periferie a țării promise și locuitorii săi sunt la limita poporului lui Dumnezeu. Dar Isus își începe misiunea chiar din locul acesta: vine să șteargă frontierele.



Sunt evocate două triburi, din cele douăsprezece ale lui Israel, cel a lui Zabulon și Neftali. Dar este pomenit și drumul mării și Galileea neamurilor, de profetul Isaia și de evanghelie. O regiune devastată de războaie. Sunt locuite de oameni afundați în întuneric. Profetul face aluzie la cucerirea în anul 732 î. C. de către imperiul asirian [de Tiglat-Pileser al III-ale (745-727 î. C.)] a celor trei provincii ale lui Israel: Galileea (cu orașul antic Meghido, pe drumul comercial Via Maris [„Drumul Mării” care lega Siria de Egipt, fiind situat în depresiunea Jesreel, în Palestina de Nord]), Galaad (din Transiordania) și Dor (coasta palestiniană). Atunci au început „întunericul”, durerea, suferința și rușinea. Câmpia fertilă a Galileei, ţara lui Zabulon şi Neftali, a fost ocupată de asirieni.

În lectură întâia profetului Isaia (Is 8,23b-9,3) vestește nașterea copilului de viță regală – regele Mesia – purtătorul păcii, al bucuriei și al prosperității, în opoziție cu întunericul ocupării Asiriei. Este un dar a lui Dumnezeu care va domni purtând pacea și eliberarea. Acțiunea sa începe plecând chiar din regiunile din nordul țării, triburile lui Zabulon și Neftali, ce au fost umilite de către asirieni în invazia lor. A fost o deportare teribilă… Acest pământ devine impur: „Galileea neamurilor”, adică „ținutul păgânilor”. Ei, tocmai „poporul care umbla în întuneric a văzut o lumină mare, peste cei care locuiau în ţinutul umbrei morţii a strălucit o lumină” (v. 1). Profetul anunţă o lumină mare intrând în istoria acestor teritorii de graniță. Dumnezeu pregătește mântuirea. „În cele din urmă, va aduce glorie pe drumul mării, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor” (v. 23). Lumină și bucurie! Lumina eliberării, șterge „întunericul” –  simbol al nimicului și al morții (vezi Geneză 3), al nefericirii și al oprimării  – și astfel începe o nouă creație dominată de bucurie. Lumina este simbolul mântuirii, al răsăritului soarelui și în mentalitatea timpului venirea unui rege. Se va împlini în mod real cu Isus Cristos: el ne va elibera! Va fi cuprinsă de bucurie țara și lumea întreagă.



Scriindu-le corintienilor (1Cor 1,10-13.17), apostolul Paul le amintește de chemarea sa pentru a predica „evanghelia, nu cu înţelepciunea cuvântului, ca nu cumva să fie zadarnică crucea lui Cristos” (v. 17). Un ambient dificil pentru Biserica din Corint și pentru predicarea evangheliei și pentru viața noilor creștini. O problemă foarte serioasă. Paul a venit pentru că a aflat de la familia Cloei – nişte comercianţi originari din Corint, care se găseau în portul Efes unde trăia Paul – că această comunitate creştină [din Corint] era divizată. În loc să se dăruiască Domnului, rămâne în mlaștina egoismului, a orgoliului și a puterii. Se ceartă între ei, fac partide. Comunitatea este fărâmițată. „Spun aceasta pentru că fiecare dintre voi zice: «Eu sunt al lui Paul», «Eu sunt al lui Apolo», «Eu sunt al lui Chefa»” (v. 12). Iar alţii refuză intermediarii şi spun că aparţin direct lui Cristos. Paul reacţionează contra diviziunilor care dezbină Biserica din Corint, invitându-i să fie uniţi, pentru că ei au fost mântuiţi de păcat prin predicarea evangheliei şi prin crucea lui Cristos. Un singur „Domn” [în greacă Kyrios] i-a trimis pe Apolo, pe Paul, pe Petru. Nu Paul este mântuitorul corintenilor, nu Apolo a fost crucificat, nu Petru este cel în numele căruia au fost botezaţi. Isus a fost răstignit și a înviat pentru toți. Discipolii trebuie să se unească în credință. Cristos singur este adevărata lumină care permite să ieșim din întunericul nostru. Diviziunile între creştini rămân întotdeauna semn împotrivă unității credinței. Paul reacționează cerând întoarcerea la autenticitatea chemării creștine.



Cu evanghelia de astăzi, sfântul Matei ne relatează începutul activităţii publice a lui Isus Cristos  (Mt 4,12-23), amintind profeţia ce anunţă apariţia unei mari lumini care avea să strălucească în Galileea. Pe evanghelist îl interesează un amănunt biblic: oraşul Cafarnaum, ce se află pe pământul vechilor triburi ale lui Zabulon şi Neftali, ce se află pe drumul de lângă mare, dincolo de Iordan în „Galileea neamurilor”: aici locuia poporul care umbla în întuneric. Însă a văzut o lumină mare.



Cristos își începe propria activitate de „rabi”, ca profet. „Auzind că Ioan a fost dat să fie închis, Isus a plecat în Galileea” (v. 12). Se retrage în Galileea după ce a fost botezat și ispitit de diavol (Mt 3,13-4,11). Aici meditează asupra evenimentului arestării lui Ioan Botezătorul. Înţelege că a venit ceasul să-și înceapă slujirea. Părăsind Nazaretul, vine să locuiască în Cafarnaum, lângă mare, în ţinutul lui Zabulon şi Neftali. Pornește din regiunea periferică, din  „Galileea neamurilor”, disprețuită și contaminată de păgânism. Așadar, în acest loc acoperit de ruşine, Isus a început prima sa predică. Totul începe departe de Ierusalim. A început „să predice şi să spună: „Convertiţi-vă: s-a apropiat împărăţia cerurilor!” (v. 17). Este venirea împărăției, anunțul darului bucuriei, indică vecinătatea lui Dumnezeu care deschide un mod nou de a înțelege viața ca darul Domnului în comuniunea fraților și surorilor. Este darul care vine de la Dumnezeu Tatăl: este darul vecinătății. Dar și un imperativul moral: „convertiți-vă!” Schimbaţi-vă viața!  



Anunțul este cuprins în scurta predică; se numește kerigmă, adică „vestire”, „mesaj”; un mesaj îndreptat către toți oamenii de bunăvoință. „S-a apropiat de voi Dumnezeu: convertiţi-vă!” Mai întâi este Dumnezeu [„împărăţia cerurilor”], adică proiectul pe care Domnul vrea să-l realizeze prin Isus în lume și în istorie. Omul trebuie mai întâi să se convertească, să-și schimbe mentalitatea, perspectiva, conform semnificației verbului grec folosit de evanghelie. Este propunerea lui Isus…



În timp ce Isus merge de-a lungul Mării Galileei, îşi fixează privirea asupra fraţilor: Petru şi Andrei precum Iacob şi Ioan, ocupaţi cu pescuitul. Lor le adresează un cuvânt autoritar: „Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni!” (v. 19). „Urmaţi-mă!” Sunt oamenii de rând, simpli pescari…



Această scenă este de o sobrietate simplă. Nimic extraordinar. Primul „act” al lui Isus, după evanghelistul Matei, nu este o minune, ci o „chemare”. Iată modul concret în care împărăţia devine aproape de oameni: le luminează dându-le puterea de a lăsa toate în urmă și de a merge după Domnul. Înseamnă că Isus a năvălit cu putere în istoria oamenilor. Acum „timpul s-a împlinit!” În el este „lumină”. Chiar de acolo se răspândeşte „lumina”: lumina lui Cristos. În fiecare duminică, auzim chemarea lui Isus, ascultăm vestirea împărăției în litugie. Trebuie să înțelegem urgența acestei chemări. Să nu lăsăm Biblia pradă pulberii rafturilor unei bibliotecii… Să o luăm cu noi, căci este lumină pentru pașii noștri…

bibliografia [anul A]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A,  Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Doglio C. (https://www.qumran2.net); Dumea C. (www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro);  Garcìa J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Manicardi L. (https://www.monasterodibose.it); Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com).


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu