 |
| Judecata finală. |
Ca să-i împiedice pe ucenici să-l
întrebe despre momentul venirii sale, Isus a spus: Despre ziua și ceasul acela
nu știe nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul (Mt 24,36). Vouă nu vă este dat să cunoașteți timpurile sau momentele
(Fap 1,7). El ne-a ascuns aceasta ca
să veghem și ca fiecare dintre noi să considere că aceasta ar putea avea loc în
timpul vieții sale. Dacă ar fi revelat timpul când va veni, venirea sa ar fi
fost ceva banal, iar popoarele și veacurile, când s-ar fi descoperit, nu l-ar
mai fi dorit. El a spus că va veni, dar nu a spus când va veni și, astfel,
toate generațiile și toate veacurile îl așteaptă cu nerăbdare.
Deși Domnul a indicat semnele venirii sale, totuși nu se poate înțelege clar termenul lor; căci aceste semne, într-o schimbare continuă, au venit și au trecut și durează și acum. Venirea sa ultimă este, de fapt, asemănătoare celei dintâi.
Căci așa cum drepții și profeții îl așteptau, considerând că el va apărea în timpul lor, la fel, astăzi, orice credincios dorește să-l primească în timpul său, pentru că el nu a făcut cunoscută cu claritate ziua venirii sale. El, căruia îi sunt supuse numerele și timpurile, voia mai ales să nu se creadă că este supus unei constrângeri sau unui ceas. Cum putea să-i fie ascuns lui ceea ce el însuși a stabilit, el care a descris și semnele venirii sale? A scos în evidență aceste semne pentru ca, încă din prima zi, toate popoarele și veacurile să considere că venirea lui Cristos ar avea loc în timpul lor.
Vegheați, pentru că, atunci când trupul doarme, suntem dominați de natură, iar activitatea noastră nu mai este condusă de voință, ci de impulsul naturii. Și când asupra sufletului domnește o grea toropeală, cum ar fi meschinăria și tristețea, atunci este dușmanul cel care îl domină și îl determină să facă ceea ce nu vrea. Forța domină natura, iar dușmanul sufletul.
De aceea, vegherea pe care a poruncit-o Domnul nostru este prescrisă pentru ambele: pentru trup, ca să nu cadă într-un somn adânc, și pentru suflet, ca să nu cadă în toropeală și timiditate, după cum spune Scriptura: Drepților, fiți vigilenți (cf. 1Cor 15,34); și: Când mă trezesc, tot lângă tine sunt (Ps 138[139],18); și încă: Nu cedați oboselii! De aceea, având această slujire pe care am primit-o din îndurare, nu ne descurajăm (cf. 2Cor 4,1).
[Sfântul Efrem, diacon, Comentariu asupra Diatesaronului, cap. 18, 15-17: SCh 121, 325-328; sursă: http://www.ibreviary.com/].
Deși Domnul a indicat semnele venirii sale, totuși nu se poate înțelege clar termenul lor; căci aceste semne, într-o schimbare continuă, au venit și au trecut și durează și acum. Venirea sa ultimă este, de fapt, asemănătoare celei dintâi.
Căci așa cum drepții și profeții îl așteptau, considerând că el va apărea în timpul lor, la fel, astăzi, orice credincios dorește să-l primească în timpul său, pentru că el nu a făcut cunoscută cu claritate ziua venirii sale. El, căruia îi sunt supuse numerele și timpurile, voia mai ales să nu se creadă că este supus unei constrângeri sau unui ceas. Cum putea să-i fie ascuns lui ceea ce el însuși a stabilit, el care a descris și semnele venirii sale? A scos în evidență aceste semne pentru ca, încă din prima zi, toate popoarele și veacurile să considere că venirea lui Cristos ar avea loc în timpul lor.
Vegheați, pentru că, atunci când trupul doarme, suntem dominați de natură, iar activitatea noastră nu mai este condusă de voință, ci de impulsul naturii. Și când asupra sufletului domnește o grea toropeală, cum ar fi meschinăria și tristețea, atunci este dușmanul cel care îl domină și îl determină să facă ceea ce nu vrea. Forța domină natura, iar dușmanul sufletul.
De aceea, vegherea pe care a poruncit-o Domnul nostru este prescrisă pentru ambele: pentru trup, ca să nu cadă într-un somn adânc, și pentru suflet, ca să nu cadă în toropeală și timiditate, după cum spune Scriptura: Drepților, fiți vigilenți (cf. 1Cor 15,34); și: Când mă trezesc, tot lângă tine sunt (Ps 138[139],18); și încă: Nu cedați oboselii! De aceea, având această slujire pe care am primit-o din îndurare, nu ne descurajăm (cf. 2Cor 4,1).
[Sfântul Efrem, diacon, Comentariu asupra Diatesaronului, cap. 18, 15-17: SCh 121, 325-328; sursă: http://www.ibreviary.com/].
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu