vineri, 11 octombrie 2019

† Duminica a 28-a de peste an [C]: Domnul vrea să-i mulțumim [13 octombrie 2019]

Domnul vrea să-i mulțumim
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 08:00 (13 octombrie 2019)     
Lecturi: 2Regilor 5,14-17; 2Timotei 2,8-13; Evanghelia Luca 17,11-19; lecturi

Omilie


Mesajul lecturilor din această duminică nu este o simplă învățătură despre datoria morală a recunoștinței umane. Mulțumirea este și un act de credință. Naaman Sirul trece de la vindecare la credință. El recunoaște: „Știu acum că nu este Dumnezeu pe tot pământul decât numai în Israel!” Leprosul din Evanghelie, după ce s-a vindecat prin intervenția lui Isus, „s-a întors glorificându-l pe Dumnezeu cu glas puternic şi a căzut cu faţa la picioarele lui, mulţumindu-i”.




În prima lectură luată din cartea a doua a Regilor (2Rg 5,14-17) ne este spusă istoria lui Naaman, un străin, comandantul sirian al regelui Aram, care s-a vindecat de lepră.  Era un personaj foarte autoritar și stimat, dar bolnav de lepră. Este duşmanul lui Israel, dar după ce a dat crezare unei tinere sclave evreice, merge în Samaria, la profetul Elizeu, care îi sugerează că dacă vrea să se vindece de lepră, trebuie să se cufunde de şapte ori în apa Iordanului. Nu îi cere ritualuri, poate așteptate de Naaman, dar de a se încrede în cuvântul său, coborând să se spele în râu. Este un gest care aduce cu sine un schimb al acestui om care se umilește și coboară în Iordan. Acțiunea sa pare ridiculă, dar este poruncită de „omul lui Dumnezeu”, adică de Elizeu. Naaman ascultă, nu fără o anumită indignare: „Oare nu sunt mai bune […] râurile Damascului, decât toate apele lui Israel?” (2Re 5,12). Dar din moment ce trupul i-a fost „curățat”, el recunoaște în Dumnezeului lui Elizeu autorul vindecării sale. Îndată vindecat, își manifestă recunoașterea: „căci slujitorul tău nu va mai aduce arderi de tot sau jertfe altor dumnezei decât numai Domnului” (v. 17). Mândrul comandant al armatei duşmane este constrâns să recunoască că exista numai un Dumnezeu, acela al lui Elizeu. Semnificativ este gestul de a lua un sac de pământ din Israel pentru a putea celebra și în Siria ritualuri și sacrificii: „lasă, te rog, să i se dea slujitorului tău pământ cât poate duce o pereche de catâri!” (v. 17). Chiar dacă este între granița Israelului, Naaman devine astfel credincios lui Dumnezeu. Acest om străin este vindecat de Dumnezeu prin mijlocul lui Elizeu în timp ce atâția leproși sunt în Israel pe vremea aceea (cf. Lc 4,27). Profetul îl face să înțeleagă că Domnul l-a vindecat și nu calităților terapeutice ale apelor acestui râu. Naaman trebuie să-l recunoască pe unicul Dumnezeu adevărat. Se declară deschis că este un om credincios: a trecut de la păgânism la credința în Dumnezeul lui Israel.



Apostolul Paul este convins că „cuvântul Domnului nu poate fi înlănţuit”. Nimic nu poate fi oprit. Îi scrie lui Timotei (2Tim 2,8-13), tânărul episcop de Efes, să fie curajos martor al anunțului creștin chiar dacă trebuie să facă închisoare, așa cum s-a întâmplat lui: „adu-ţi aminte de Isus Cristos, din seminţia lui David, care a înviat din morţi, după evanghelia mea, pentru care sufăr până acolo că sunt legat ca un răufăcător!” (v. 8-9). De aceea, îl încurajează pe Timotei să rămână statornic în credinţă.



Urmează un imn creștin vechi, în care este preamărită comuniunea de viață și de viitor al celui credincios cu Domnul: „Dacă am murit împreună cu el, vom şi trăi împreună cu el. Dacă îndurăm cu răbdare împreună cu el, vom şi domni împreună cu el” (v. 11-12). Isus mort şi înviat este punctul de referire constant. Suntem mântuiţi de Cristos. E de remarcat că bunătatea Domnului trece şi peste infidelitatea noastră: „Dacă suntem infideli, el rămâne fidel, pentru că nu se poate renega pe sine” (v. 13). Logica paralelismului se rupe la sfârșit: iubirea lui Cristos – chiar cu păcatul – continuă. Acolo unde păcatul a prisosit, a supraabundat iubirea. Paul se gândește la mântuirea tuturor oamenilor dincolo de starea lui de prizonier. Apostolul încă o dată cheamă la încredere şi credinţă.



În Evanghelia de astăzi sfântul Luca ne prezintă cu entuziasm episodul vindecării celor zece leproși dintre care un samaritean este recunoscător (Lc 17,11-19). Isus este vindecător, intermediar între Dumnezeu și omenirea care are nevoie de mântuire. Zece leproși reprezintă întreaga omenire care a fost vindecată de Dumnezeu. Evanghelistul notează că evreii nu îl recunosc pe Isus mântuitorul. Numai un samaritean, care reprezintă păgânii și pe cei de departe, îl recunoaște pe Cristos și imediat se întoarce să-l laude pe Domnul salvatorul omenirii.



Ne dă tocmai această mărturie despre iubirea lui Isus. Zece leproşi care vin să-l întâlnească pe Domnul. Aceşti oameni săraci sunt excluși din societate ebraică. Leprosul era constrâns să trăiască în afara comunității; prezența sa trebuia să fie semnalată de la distanță cu un clopoțel. Boala sa era considerată semnul cel mai grăitor al unui blestem divin pentru un păcat foarte mare. Trebuie să stea deoparte, izolat, excomunicat. Dar nu mai puțin evidențiată este și calitatea de samaritean: de dușman al Israelului pe care evreul nu trebuia să aibă contacte niciodată.



Cu ocazia trecerii lui Isus prin Galileea și Samaria niște leproși îi imploră vindecarea: „Aceştia şi-au ridicat glasul, strigând: «Isuse, Învăţătorule, îndură-te de noi!»” (v. 13). „Ai milă de noi!” Este rugăciunea pe care evreu pios i-o adresează Domnului. Cererea lor este curajoasă şi plină de încredere. Isus, imediat ce i-a zărit, îi trimite la preoţi care, conform legii, după ce este certificată dispariţia bolii, poate să înceapă ritualurile de purificare. Urmarea, noi o cunoaștem: toți cei zece au fost vindecați: „în timp ce mergeau, s-au curăţat” (v. 15). Dar unul singur revine la Isus. El consideră mai important să-i mulțumească, decât să meargă imediat să se întâlnească cu preotul. Luca precizează că acest om era samaritean, un om exclus din comunitatea evreilor. Deci, el nu putea să meargă să se întâlnească cu preotul. Atunci, vine la Isus care îl acceptă. Toți cei zece s-au vindecat, totuși numai unul singur recunoaște că aceasta a avut loc datorită puterii lui Cristos, și, de aceea, se întoarce „glorificându-l pe Dumnezeu cu glas puternic; a căzut cu faţa la picioarele lui, mulţumindu-i” (v. 15-16). Îndreptându-se spre Isus el mărturisește prezența lui Dumnezeu în Cristos: este „templul” său, mai ales în Samaria unde sunt sanctuare, nu temple; la Ierusalim este templul lui Dumnezeu.



Domnul vrea să-i mulțumim. Luca scoate în evidenţă indignarea lui Cristos: este recunoscut de un „samaritean”, nu de un evreu, și vine să-i mulțumească. Isus pune niște întrebări: „Oare nu s-au curăţat zece? Unde sunt ceilalţi nouă? Nu s-a găsit cine să se întoarcă şi să-l glorifice pe Dumnezeu decât acest străin? Apoi i-a zis: «Ridică-te şi mergi! Credinţa ta te-a mântuit!»” (v. 17-19). „Ridică-te”, adică „învie” [de la cuvântul grec anastas] – îi spune Isus oricui se apropie de el cu credinţă – „ești salvat!” Toți au fost vindecați, dar numai unui – samariteanul recunoscător – este mântuit.



Știm să spunem mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite? 


bibliografia [anul C]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dumea C. (www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro);  Garcìa J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Spreafico A., (https://www.diocesifrosinone.it).


  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu