sâmbătă, 19 octombrie 2019

† Duminica a 29-a de peste an [C]: Biruinţa rugăciunii perseverente [20 octombrie 2019]

Judecătorul nedrept și văduva insistentă
 Biruinţa rugăciunii perseverente
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 08:00 (20 octombrie 2019)     
Lecturi: Exodul 17,8-13; 2Timotei 3,14-4,2; Evanghelia Luca 18,1-8; lecturi

Omilie


Liturgia Cuvântul din această duminică ne amintește despre importanţa rugăciunii. Ce este rugăciunea? Cum, când și pentru ce ne rugăm?

În prima lectură luată din cartea Exodului (Ex 17,8-13a) îl prezintă pe Moise pe vârful dealului cu mâinile ridicate, în semn de rugăciune, în timp ce în vale poporul luptă împotriva amaleciţilor care erau urmașii lui Esau: niște nomazi ce trăiau în deșertul Negheb, în sudul Palestinei. S-au opus intrării israeliților în Canaan. Bătălia dintre Israel și Amalec nu vine decisă doar de forțele armate, ci de rugăciunea lui Moise care are în mână „toiagul lui Dumnezeu”, cel care a făcut lucruri minunate în fața faraonului (plăgile Egiptului – Ex 7,17; 9,23; 10,13), a despărțit în două Marea Roșie (Ex 14,16.21), a lovit stânca și a curs apă (Ex 17,6). Mâinile ridicate de Moise exprimă deschiderea depentenței totoale de Dumnezeu. Viața și viitorul poporului depinde de recunoașterea prezenței Domnului. Rugăciunea vine prezentată ca o stare la prezența lui Dumnezeu. Când Moise își înalță mâinile – în semn de rugăciune – devine mai tare Israel. Când îşi lăsă mâinile în jos, din cauza oboselii, mai tare erau duşmanii. De aceea, în centru este figura lui Moise care continuă să se roagă implorându-l pe Dumnezeu, până seara târziu, fără încetare. Când relua rugăciunea, puterea Domnului revenea poporului. Israel înțelege că în apropierea lui Dumnezeu este rădăcina puterii sale. Datorită aceastei rugăciuni stăruitoare poporul a triumfat asupra lui Amalec, luptând împreună cu Iosue ținând mâinile lui Moise „ridicate”. Aaron, fratele lui Moise, și Hur, îl așează pe o piatră, ținându-i mâinile în sus, ceea ce semnifică că are „credință”. Rugăciunea lui Moise, susținut de Aaron și Hur, obține de la Dumnezeu biruință împotriva dușmanilor.




Rugăciunea este unirea dintre om și Dumnezeu. Este modelul statorniciei în rugăciune – viitoarea figură a lui Cristos răstignit pe cruce. Citind această relatare, înţelegem importanţa şi puterea rugăciunii: a ne lupta ca Iosue ținând mâinile întinse a lui Moise, pentru că Dumnezeu e cu noi.

În a doua lectură din Scrisoarea către Timotei (2Tim 3,14-4,2) răspunsul lui Dumnezeu este: „rămâi statornic” (v. 14). „A rămâne statornic” cuvântului primit rezistând la toate modele și ideologiile. Nu se câştigă „bătălia” fără rugăciune, în viața creștină. Pentru apostol totul începe cu rugăciunea care ne ajută să ne adaptăm din ce în ce mai mult acestui Dumnezeu care ne cere să ne comunice iubirea lui. Dacă rugăciunea noastră este autentică ne va ajuta să menținem credința și încrederea în Dumnezeu.

Sfântul Paul amintește că „textele sacre au puterea să ne dea înţelepciune”. Este credință în Cristos ce salvează omul: „cunoşti Sfintele Scripturi care îţi pot da înţelepciunea spre mântuire prin credinţa care este în Cristos Isus” (v. 15). Prin acest îndemn, apostolul ne încurajează să avem timp ca să descoperim Scripturile, fie în mod individual cât şi cu alţii. Această recomandare este pentru noi: „vesteşte cuvântul, insistă la timp potrivit şi la timp nepotrivit, dojeneşte, ameninţă, îndeamnă, cu toată îndelunga răbdare şi învăţătură!” (4,2). Cuvântul este anunţat neţinând cont de nici de circumstanţe „favorabile”, nici cele nepotrivite. Adesea situaţiile nefavorabile sunt cele rodnice pentru sămânţa cuvântului. Acest dar pe care l-am primit, nu putem să-l ţinem pentru noi: e o lumină ce trebuie să strălucească în mijlocul lumii având forța de a confrunta Cuvântul lui Dumnezeu cu existența noastră de astăzi.

Comunitățile creștine i se adresează sfântul Luca trecând printr-o criză gravă riscând descurajarea. Se gândeau că Cristos trebuie să vină imedeat, în câteva luni sau câțva ani, pentru a stabili Împărăția lui Dumnezeu. Dar nimic nu se întâmplă. Domnul întârzie. Întârzie să răspundă la rugăciuni. Nici cererile nu le ascultă. Dumnezeu tace! E teribilă tăcerea lui Dumnezeu. Domnul ne face să așteptăm. Atunci Luca, în Evanghelia de astăzi (Lc 18,1-8), pune în gura lui Isus parabolă referitoare la datoria de a ne ruga întotdeauna şi de a nu ne descuraja niciodată. Accentul este pus pe atitudinea discipolului de a se ruga. E ilustrată altă calitate a rugăciunii: perseverența. La întrebarea: „de câte ori trebuie să mă rog?”, Isus spune: „întotdeauna!” Rugăciunea, la fel ca iubirea, nu suportă calcul: de câte ori!

Domnul ne relatează istoria unei văduve sărace care imploră dreptatea de la judecător. E o femeie lipsită de apărare, fără putere, fără relaţii. A avut probleme cu justiţia coruptă, cu un judecător căruia nu-i păsa cei săraci şi cei slabi. Îndârjirea femeii răstoarnă atitudinea batjocoritoare a judecătorului. Fiind hărțuit, el sfârșește să-i acorde tot ce ea îi cere.

Calitatea fundamentală a văduvei este statornicia în rugăciune care nu cunoaște tăcerea judecătorului, a indiferenței și a durității. Spune cuvântul grec: rugăciunea înseamnă „agonie” [synagonizesthai], „bătălia misterioasă și fără limite cu infinitul” (Ravasi G.). Rugăciunea este complicat de greu, pentru că este dificil să te încredințezi lui Dumnezeu. Așa a făcut Amalec sau judecătorul nedrept: să te convingi că evenimentul sau întâmplarea pe nimeni nu-l interesează, nici chiar pe Dumnezeu.

Isus încheie parabola punându-ne o întrebare importanţă cu regret: „Fiul Omului, când va veni, va găsi credința pe pământ?” (v. 8). Nu ştim. Poate cum scria Bernanos: „vocile ce urcă de la pământ la Dumnezeu devin tot mai slabe, poate sunt pe cale să se stingă. Este tăcerea iubirii în noaptea indiferenței!” Centrul parabolei stă în vestea că „Domnul” [Kyrios], Cel Înviat face dreptate. Dumnezeu este fidel promisiunilor și ascultă strigătul celor sărmani care îl cheamă.

Comunității creștine, Luca le spune ca să continue să se roage angajându-se, știind că Dumnezeu va face dreptate. Isus le cere să se roage întotdeauna, neobosiți vreodată, ca Domnul să găsească în noi credință, chiar dacă întârzie și pare surd la cererile noastre.

Aceasta este logica rugăciunii: să-l ai aici pe pământ pe Dumnezeu și sus în ceruri. Parabola evanghelică se încheie cu triumful văduvei asupra duşmanului. Se poate rezuma în trei cuvinte: biruinţa rugăciunii insistente.

Să ne ajute Dumnezeu să ne rugăm bine!


bibliografia [anul C]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dumea C. (www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro);  Garcìa J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Spreafico A., (https://www.diocesifrosinone.it).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu