 |
| 40 de zile... |
În iubirea milostivă a lui Dumnezeu
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 17:30 (6 martie 2019)
Lecturi: Ioel 2,12-18; 2Corinteni 5,20-6,2; Evanghelia Matei 6,1-6.16-18; lecturi
Omilie
Astăzi începe timpul postului
dedicat rugăciunii, penitenței și carității. Durează
patruzeci de zile și la capătul său este Paştele: memorialul pătimirii, morţii
și învierii Domnului. Cenușa ne amintește că noi trebuie să murim: suntem
muritori. Viața pe pământ are un sfârșit. „Amintește-ți că ești pământ și în
pământ te vei întoarce” (cf. Gen
3,19). Dar noi vom învia pentru că suntem spre viața veșnică. Chemările la convertire
sunt temele lecturilor de astăzi. Este un timp ce ne
invită să ne întoarcem la Dumnezeu. Acest timp ne este oferit pentru a
regăsi calea Domnului. Este timpul prielnic ca să ne lăsăm împăcați și
reînnoiți de gingășia Tatălui care este iubirea milostivă, care așteaptă să
purifice inimile noastre. Să nu ezităm de a ne converti. Întâlnindu-l pe Domnul
vom experimenta bucuria iertării sale.
Dumnezeu i-a inițiativa de a ne
chema la convertire: „Întoarceţi-vă la mine din toată
inima voastră!” (v. 12). Este invitația Domnului prin profetul Ioel (Il 2,12-18). [Cartea
este scrisă la începutul secolului al IV-lea î.C.]. Este adresată la tot poporul
care locuia în țara lui Iuda. Întoarcerea la Domnului este afirmația unei
convertiri a omului îndepărtat de Dumnezeu. Convertirea este un act al sufletului;
înainte de toate, stă în conștientizarea unei decizii ce se referă la adevăr în
sensul că voința trebuie să plece de la lumina înțelepciunii. „Sfâşiaţi-vă
inimile, nu hainele!” (v. 13). Imaginea este luată din obiceiul de a-și sfâșia
hainele în semn de tristețe și de doliu. Profetul insistă ca actul de pocăință
să fie sincer. Dacă omul păcătos este iertat, aceasta este numai din îndurarea
lui Dumnezeu: „cine ştie, poate se va întoarce şi va ierta?” (v. 14). Verbul „a
se întoarce” exprimă aici schimbarea atitudinii îndurării lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu
se întoarce de la amenințarea pe care a făcut-o în „Ziua Domnului” [„va fi o zi
de întuneric și beznă, o zi cu nori și cu negură” (Il 2,2); „înaintea lui se cutremură pământul, se zguduie cerurile,
soarele și luna se întunecă, iar stelele își pierd strălucirea” (v. 10)],
înseamnă că pedeapsa cu care a amenințat va fi suspendată, ceea ce are același
efect cu acela al binecuvântării: „va lăsa după el o binecuvântare” (v. 14). „Adunați poporul, consacrați o adunare!” (v. 16). „Chemarea
profetică constituie o provocare pentru noi toţi – niciunul nu este exclus – şi
ne aminteşte că această convertire nu se reduce la forme exterioare sau la
propuneri vagi, ci implică o transformare a întregii existenţe pornind de la
centru persoanei, de la conştiinţă” (papa Francisc). Suntem invitaţi la un drum
lung în care, sfidând rutina, ne străduim să deschidem ochii şi urechile, dar
mai ales să deschidem inima.
Sfântul
Paul se adresează comunității creștine din Corint (2Cor 5,20-6,2) plină de contraste de la bogați până la săraci, cu
dispute și senzualitate, cu dificultate în a ieși din păgânism în care se
născuse, cu moravuri mai puțin evanghelice. Apostolul scrie: „Vă rugăm pentru Cristos: împăcaţi-vă cu Dumnezeu!” (v. 20).
Este un stil original, solemn; îi roagă pe frați: „în numele lui Cristos:
împăcaţi-vă cu Dumnezeu!” Împăcarea cu Dumnezeu se întâmplă mai ales prin
milostivirea sa. Cel mai important lucru nu este în primul rând de a
deveni conștienți de păcatul nostru, dar mai ales de recunoaşterea că inima lui
Dumnezeu este întotdeauna gata să ierte. Paul precizează că această opera de
reconciliere este deja realizată în Isus: prin moartea și învierea sa, Cristos
ne-a împăcat cu Dumnezeu. Cel care a fost fără de păcat, a devenit atât de
solidar cu păcătoșii încât el a fost identificat cu păcatul. Acest har a fost
obținut deja. Este o invitație adresată fiecăruia
dintre noi, indiferent de vârstă. În Confesiuni sfântul Augustin scrie: „Tu
singur ești odihnă: iată tu ești aici, tu eliberezi de mizerabile erori, pui la
adăpost, tu mângâi zicând: «aleargă, eu te călăuzesc, te conduc la țintă»”.
În Evanghelia sa, sfântul Matei (Mt 6,1-6.16-18) – este un
fragment din Predica de pe munte – ne
arată ce ar trebui să fie adevărata convertire şi
insistă asupra corectitudinii interioare, oferindu-ne şi mijlocul de a creşte în
intimitatea cu Tatăl. Pentru a ne ajuta să înţelegem chemarea sa, Isus
reia trei practici evreiești: pomană, rugăciunea și postul. El nu le elimină; dimpotrivă.
Dar trebuie să fie practicate discret, sub privirile Tatălui. Evanghelistul scoate în evidenţă în toate cele trei o
tentaţie comună: lauda sau fălirea. Când facem ceva bun, imediat apare în noi
dorinţa de a fi stimaţi pentru această faptă bună, admiraţi. Totul se
învârte în jurul recunoașterii din partea celorlalți. Ca pe o scenă. Exiști
dacă ești remarcat și observat. Acționezi dacă ești aprobat și recunoscut. Aceasta ne închide în noi înşine, în timp ce ne poartă în
afara noastră, pentru ca să trăim proiectaţi spre ceea ce gândesc alţii despre
noi. Domnul ne cere să facem binele pentru că este bine. Ne dă şi modul pentru
a trăi astfel: a trăi în raport cu iubirea Tatălui. Când dai de pomană… când vă
rugaţi… când postiţi… vede Dumnezeu și te răsplătește.
Pomana, rugăciunea și postul sunt cele trei fapte de devoțiune ale
iudeilor. Pomana este împărtășirea cu alții, este angajamentul pentru
dreptate, este atenţie pentru săraci. Toate acestea sunt importante. Acesta
este adevăratul post care îi place lui Dumnezeu. Tatăl vede ceea ce facem în
ascuns. Rugăciunea ne pune în relație personală cu Domnul; e dialogul sincer cu
Tatăl ceresc; e esențială pentru viața noastră creștină, mai ales în timpul
postului. Dar ne spune Isus să nu fim frământați de dorința de a fi observați
de către alții. Postul ajută pe omul credincios să se recunoască mic și
nevoiaș, dar încrezător în Dumnezeu.
Este timpul Postul Mare; este timpul de pregătire pentru
Paști; este transformarea existenței noastre în Cristos. Începând din acest
post, să ne lăsăm atinși de această iubire milostivă a lui Dumnezeu.
bibliografia [anul
C]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia,
Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di
Ci, Leumann (Torino) 1997; Commento della
Bibbia liturgica, Edizione
Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu
J. (http://dimancheprochain.org); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Garcìa J. M., (http://www.catechistaduepuntozero.it);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net);
Masetti N., Guidati dalla Parola,
EMP, Padova 1995; Orestano C. F., (http://www.monasterodiruviano.it); Tessarolo
A., (ed) Messale e lezionario meditato,
EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Ravasi
G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014; Spreafico A., (https://www.diocesifrosinone.it).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu