Chemarea
este darul Domnului cu iertarea păcatelor
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (10 februarie 2019)
Omilie
Cuvântul Domnului oferit în cele
trei lecturi din această duminică prezintă trei persoane care au avut o
adevărată întâlnire cu Domnul: aceea a chemării lor. Datorită întâlnirii cu
Dumnezeu, Isaia devine profet, Paul acceptă să devină martor al Evangheliei
printre păgâni și Petru să adere la propunerea lui Cristos să devină pescar de
oameni. Trei chemării în care și-au schimbat viaţa punându-se în slujba lui
Dumnezeu. Suntem invitaţi să medităm asupra faptului că Domnul cheamă oamenii
la existență, la plinătatea vieții în Cristos. Chemarea lui este un dar dat cu
iertarea păcatelor.
În lectura întâia luată din Cartea lui Isaia (Is 6,1-2a.3-8) prezintă chemarea profetului pe care acesta a
avut-o în templul din Ierusalim în centrul unei teofanii măreţe. A trăit în
secolul al VIII-lea î.C., probabil în jurul anului 740 înainte de Cristos.
Dumnezeu se adresează lui Isaia care nu are decât 20 de ani ca să-i încredinţeze
misiunea de profet pentru poporul său. „Domnul șezând pe un tron înalt” (v. 1):
este sala care se află înaintea Sfintei Sfintelor [dabîr]. Isaia se înspăimântă. Scena se deschide cu imnul cântat de
slujitori – de serafimii – care înseamnă „cei care ard”: „Sfânt, sfânt, sfânt
este Domnul Sabaot!” (v. 3). Este o prezență a lui Dumnezeu în glorie. Fumul
umple spațiul sacru făcând imposibil să-l vadă. Dumnezeu se face vecin, dar în
același timp rămâne inaccesibil. În viziunea sa îl contemplă pe Domnul pe un
tron înalt, şi spune că colţurile mantiei lui umpleau templul. Cel chemat, pus
în faţa luminii orbitoare a sfinţeniei şi maiestăţii divine, trăieşte o
situaţie de spaimă: îşi dă seama de distanța infinită dintre Creator şi
creatură, descoperă propria micime, simte greutatea trecutului, a păcatelor
sale. Ar vrea să se sustragă, să fugă. În faţa lui Dumnezeu se simte nedemn: „Vai
de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate şi locuiesc în mijlocul
unui popor cu buze necurate, iar ochii mei l-au văzut pe rege, pe Domnul
Sabaot!” (v. 5). În inima omului gândul că nu este vrednic să-l vadă pe
Dumnezeu pentru că este un păcătos. Înaintea sfințeniei Isaia devine conştient
de păcatul său: „om cu buze necurate”. Atunci intervine Domnul care vindecă neputinţa
omului: un serafim ia un cărbune aprins – focul este simbolul acţiunii divine –
îi purifică buzele, pune în el o nouă viaţă, îi dă puterea de a deveni profet.
Va putea transmite astfel cuvântul arzător al lui Dumnezeu. Chemarea Domnului este
un dar cu iertarea păcatelor. „Am auzit glasul Domnului, zicând: «Pe cine voi
trimite şi cine va merge pentru noi?» Iar eu am răspuns: «Iată-mă, trimite-mă
pe mine!»” (v. 8). Impresionează mai ales este strigătul final: „Iată-mă,
trimite-mă pe mine!” Dumnezeu ne trimite pe noi să fim mesagerii săi, în ciuda
slăbiciunilor şi păcatelor noastre; să fim purtătorii săi de cuvânt.
În a doua lectură sfântul Paul (1Cor
15,1-11) relatează
unele aspecte semnificative despre chemarea sa, adică din persecutor al
Bisericii în discipol pasionat de Domnul. La început era prigonitor al
creştinilor. Când Dumnezeu cheamă, nu se uită la om, nici la meritele, nici la
sfinţenia, la calităţile lui: chemarea e un dar absolut gratuit al lui Dumnezeu,
iar criteriile alegerii ţin de misterul Domnului. Alegerea făcută de Dumnezeu,
nu este legată nici de ştiinţa, nici de bogăţia noastră, şi nu are ceva omenesc
într-însa, dar răspunde la planul său de iubire. Ceea ce l-a făcut apostol al
lui Cristos nu a fost nici calitățile sale de orator, nici preocuparea sa
pentru cei săraci şi asupriţi. Adevăratul punct de plecare a fost întâlnirea cu
Cristos cel înviat pe drumul Damascului. Paul l-a văzut viu pe Isus și l-a chemat să-l urmeze. S-a considerat „un avortat” şi „cel mai mic
dintre apostoli” şi nu face nimic pentru a-şi ascunde propriul trecut de
persecutor. El însuşi ne spune: „prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt!”
(v. 10). Sărăcia radicală este pasul necesar pentru urmarea lui Cristos. Chemarea
nu este numai „a lăsa”, dar și „a găsi”: Isus este întotdeauna cu noi. Asemenea
lui Paul avem responsabilitatea de a transmite ceea ce a primit: „v-am
transmis, în primul rând, ceea ce am primit şi eu: Cristos a murit pentru păcatele
noastre” (v. 3). Chemarea lui Isus spală păcatele persecutorului Saul ce
trebuie să se încredințeze milostivirii divine.
Evanghelia după sfântul Luca (Lc 5,1-11) vorbește despre chemarea
primilor discipoli. Luca preferă să se concentreze asupra puterii Cuvântului. A
vesti Cuvântul este prima datorie a ucenicului, aşa cum sugerează scena
introductivă: Isus, aşezat în barca lui Simon, vesteşte Cuvântul mulţimii care
au alergat să-l asculte. Când a terminat de vorbit, îi invită pe ucenici să
înainteze în larg și, apoi, să-și arunce năvoadele pentru a prinde pește.
Simon, care a muncit din greu toată noaptea și nu a prins nimic, răspunde
invitației învățătorului: „la cuvântul tău, voi arunca năvoadele” (v. 5).
Conform experienţei lui pare să fie absurdă şi inutilă: „toată noaptea ne-am
chinuit, dar nu am prins nimic” (v. 5). Petru se încrede în cuvântul lui Isus. Dacă
ucenicul se încrede în sine însuşi pescuirea este falimentară, dacă, în schimb,
se încrede în cuvântul lui, atunci pescuirea este abundentă. „Făcând aceasta,
au prins aşa o mare mulţime de peşti încât li se rupeau năvoadele” (v. 6). Aceasta
însă înseamnă o mare încredere în învățătorul său.
Experimentând puterea cuvântului
lui Isus, Petru simte o mare uimire şi devine conştient, dintr-o dată, de tot
nimicul său: „văzând aceasta, Simon Petru a căzut la picioarele lui Isus,
spunând: «Îndepărtează-te de mine, căci sunt un om păcătos, Doamne!»” (v. 8). Petru
mărturiseşte, chiar de la început, că este „un păcătos” şi-l roagă pe Cristos
să nu se apropie de el prea mult. Este recunoașterea propriul păcat.
Dar harul lui Dumnezeu este
milostiv cu mizeriile noastre. „Isus i-a spus lui Simon: «Nu te teme, de acum
înainte vei fi pescar de oameni!»” (v. 10). Dumnezeu se face vecin cu omul
făcându-l să-l cunoască chemându-l. „Nu te teme!” Petru trebuie să devină
„pescar de oameni” pentru a-i purta spre Isus. Viața urmându-l pe Cristos nu
este o experiență de frică, ci de bucurie, pentru că Domnul este milostiv cu
noi.
Astăzi, ca odinioară, Isus ne
invită să înaintăm în larg, în adâncurile mării, în domeniul Leviatanului,
locuinţa monştrilor infernali, care stârnesc furtunile, scufundă corăbiile, îi
îneacă pe navigatori, provoacă naufragii. Ca și Petru, probabil, că avem
dorință de a nu părăsi malul obiceiurile noastre, terenurile sigure ale certitudinilor
noastre. Ca și Petru, ne-am chinuit timp de luni şi ani, dar fără nici un rezultat.
Ceea ce el cere de la noi este să înaintăm în larg. Simon reia de la capăt
exact ceea ce a făcut toată noaptea fără a prinde pește. Dar, de această data,
totul se schimbă pentru că Isus este la puntea bărcii. Luntrea atât este de
încărcată încât este gata să se scufunde. Dar nu se va scufunda, căci Cristos
este la cârmă. Va duce călătoria la bun sfârșit. El este responsabil de
pescuirea minunată…
Lecturile biblice ne arată cum
Dumnezeu cheamă oamenii pentru a-i fi martori. Domnul are nevoie de oameni. El
caută colaboratori pentru lucrarea sa de mântuire a lumii. Nu vrei să fii și
tu?!
bibliografia [anul
C]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia,
Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di
Ci, Leumann (Torino) 1997; Commento della
Bibbia liturgica, Edizione
Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu
J. (http://dimancheprochain.org); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Garcìa J. M., (http://www.catechistaduepuntozero.it);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net);
Masetti N., Guidati dalla Parola,
EMP, Padova 1995; Orestano C. F., (http://www.monasterodiruviano.it); Tessarolo
A., (ed) Messale e lezionario meditato,
EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Ravasi
G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014; Spreafico A., (https://www.diocesifrosinone.it).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu