 |
| Isus este dus pe colina pe care este construit Nazaretul și se încearcă să-l arunce jos. |
Profetul predică despre iubirea lui Dumnezeu
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (3 februarie 2019)
Omilie
La această liturghie, Isus învață
așa cum învăța în sinagoga din Nazaret. Să avem umilința de a-l asculta. Textele
biblice din această duminică vorbesc despre profetul care spune despre iubirea lui
Dumnezeu ce s-a revelat.
În prima lectură luată din Cartea
lui Ieremia (Ier 1,4-5.17-19)
prezintă chemarea profetului în zilele regelui Iosia în anul 628 î.C. Ieremia
era originar din Anatot, o localitate situată la şase kilometri de Ierusalim.
Tatăl său, Helkia, era preot. Dar de vreo trei secole această familie nu mai
putea îndeplini funcţiile preoţeşti. Asupra ei atârna un blestem, fiindcă se
trăgea din preotul Abiatar, care luase parte la complotul împotriva regelui
Solomon (cf. 1Rg 2,26-27). Din
această familie izolată, excomunicată, suspendată de la cele divine – cum s-ar
zice astăzi – Dumnezeu l-a chemat pe Ieremia încredinţându-i misiunea de
profet. Domnul nu cere, nici nu propune, ci cheamă, alege pe cine vrea. „Mai
înainte de a te fi format în sânul mamei, eu te cunoşteam. Mai înainte de a fi
ieşit din pântece, te-am consacrat şi te-am pus profet pentru popoare” (v. 5). Nu
numai pentru Israel, dar pentru toate popoarele păgâne să vorbească în numele
lui Dumnezeu, să-i educe la credință. În inima tânărului era o dramă cumplită.
Ieremia nu era un om dur, violent, pus pe ceartă. Era o fire delicată, blândă,
paşnică, timidă, un visător, un poet, un romantic, îndrăgostit de patria sa, de
religia sa, de țara sa, şi tocmai el a fost trimis să tune şi să fulgere, să
arunce toate nelegiuirile în faţa puternicilor lumii: a regilor, dregătorilor,
preoţilor, întregului popor, să vestească nenorocirile şi dezastrele care vor
veni. Este constrâns de misiunea sa de profet. Este excomunicat (Ier 36,5), persecutat chiar de
concetățenii săi din Anatot (Ier
11,18-12,6), denunțat de rudele și prietenii săi (Ier 11,6; 18,18.22; 20,10). Nu putea să întemeieze o familie cu
femeia iubită (Ier 16,1-13). Este luat
în râs, izolat, prigonit, insultat, lovit, ameninţat. Era doar treizeci de ani
până în timpul în care oraşul Ierusalim avea să fie asediat iar poporul purtat în
exil. Ieremia i-a chemat la convertire. Poporul ar fi voit să audă din gura lui
cuvinte de laudă și apreciere, măgulitoare să le gâdile urechile lor, nu
dojeni, reproşuri, nenorociri. Misiunea sa de profet este de a fi vocea lui
Dumnezeu. Va trebui să spună cuvintele Domnului, chiar dacă ele nu sunt pe
plac. Va trebui să vorbească fără teamă, cu riscul vieții. În acest mediu
ostil, Dumnezeu i-a promis că va fi totdeauna cu el. „Ei vor lupta împotriva
ta, dar nu vor putea să te învingă, căci eu sunt cu tine, ca să te scap” (v. 19).
Este încrederea că Domnul îl va ajuta în viață, cu toate greutățile și
necazurile sale. Dumnezeu este de partea sa, „căci eu sunt cu tine […] ca să te
scap” (v. 19). Aceste cuvinte exprimă iubirea lui Dumnezeu față de om și curajul
de a accepta misiunea dificilă și dureroasă de profet incomod. Ca și Isus.
În a doua lectură (1Cor
12,31-13,13), aflăm că
sfântul Paul se confruntă cu acest climat de ostilitate, ca și profetul. Creștinii
din Corint se arată interesați de daruri sau carisme, în special cele mai impresionante
care atrăgeau și alimentau orgoliul lor. Paul intervine în această polemică
asupra darului și stabilește ordinea justă între carisme: locul central îi este
acordat iubirii. Cine a primit carisma iubirii, a primit cele mai mari daruri. Dar
cel mai important este faptul că sunt animate de Duhul iubirii. Fără acest dar
divin, toate eforturile sunt nule. „Iubirea nu încetează niciodată. Profeţiile
vor dispărea, limbile vor înceta. Ştiinţa se va sfârşi” (v. 8), „dar iubirea
este cea mai mare dintre toate” (v. 13). Numai ea, singură, va rămâne atunci
când vom fi față în față cu Dumnezeu. Iată drumul pe care suntem toți invitați
să-l urmăm.
Evanghelia după Luca (Lc 4,21-30) relatează ceea ce spune acela care se prezintă ca
trimisul lui Dumnezeu. Autorul începe prezentarea ministerului public al lui
Isus înregistrând un refuz. Isus se află în sinagoga din Nazaret, satul în care
și-a petrecut copilăria și tinerețea. El anunţă ce a spus profetul Isaia:
„Duhul Domnului este asupra mea: pentru aceasta m-a uns să duc săracilor vestea
cea bună; m-a trimis să proclam celor captivi eliberarea şi celor orbi
recăpătarea vederii, să redau libertatea celor asupriţi; să vestesc un an de
bunăvoinţă al Domnului” (Lc 4,18-19) – e din evanghelia de duminica trecută. După ce a citit textul, Isus termină astfel:
„Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta pe care aţi ascultat-o cu urechile
voastre!” (v. 21). Cuvântul „s-a împlinit”: este cuvânt de eliberare, de mântuire.
Despre ce a vorbit Isus? Despre un Dumnezeu accesibil tuturor atâta timp cât nu
devenim stăpâni, dar recunoscându-ne săraci având nevoie de o veste bună, prizonieri
dar necesitând tocmai o experiență de
eliberare.
Evanghelistul adaugă: „cu
urechile voastre”. De ce? Se pregătește refuzul. Profetul Ezechiel
spune: „Fiul omului, tu locuiești în
mijlocul unei case răzvrătite: au ochi ca să vadă, și nu văd; au urechi ca să
audă, și nu aud, pentru că sunt casă răzvrătită” (Ez 12,2). La fel și
Isus. Nici un entuziasm, dar scepticism şi chiar refuz: e „opoziţie” din
partea consătenilor săi. Ne imaginăm surpriza oamenilor din satul natal: pentru
ei, nu este decât fiul lemnarului. Nazarinenii se așteptau la o vindecare din
partea lui Isus. Ar fi vrut nu o veste a unei eliberări, ci să vadă dovezi
concrete ale puterii lui Cristos; ar fi voit să vadă minuni. Nazaret devin
simbolul întregului Israel ce caută semne extraordinare: vor miracole. „Adevăr
vă spun că niciun profet nu este acceptat în patria sa!” (v. 24). Este soarta normală
a profeţilor. Împietrirea inimii ce se întâlneşte peste tot.
Înțelegeți bine: nu anunțul
despre evanghelia spusă celor săraci a fost problema. Isus vrea să înțelegem că
este trimis de un Dumnezeu. Prin magi, toate popoarele sunt chemate să-i fie
martori. Străinii sau păgânii își au locul lor în inima lui Dumnezeu. Dar locuitorii
din Nazaret nu acceptă aceasta. Atunci Cristos, refuzat de Israel (v. 24), devine
eliberatorul neamurilor, al păgânilor. Pentru Israel, Isus este piatră de
scandal, prezență iritantă și supărătoare. Luca apelează la marii profeți ai
trecutului – Ilie și Elizeu – constrânși să caute acea credință cerută de la poporul
ales. Isus răspunde nazarinenilor, care îl recunosc ca „fiul lui Iosif“, prin exemplul vechilor profeţi. Adresându-se
consătenilor săi, pe care îi cunoştea personal din priviri, îi invită să reflecteze
asupra profeților. Văduva din Sarepta și Naaman sirianul erau păgâni. Dar ei știu
să accepte harul lui Dumnezeu mai bine decât oamenii din poporul evreu. Ei vreau
un Dumnezeu la dispoziția lor și nu unul care să schimbe inimile. Această este
noutatea lui Cristos care nu o înţeleg consătenii săi şi astfel rămân orbi. De
aceea Isus nu împlineşte nici o minune.
„Auzind acestea, toţi cei din
sinagogă s-au umplut de mânie. Ridicându-se, l-au scos din cetate şi l-au dus
pe buza prăpastiei de pe colina pe care era construită cetatea lor ca să-l
arunce de acolo” (v. 28-29). Cristos nu fuge, dar se îndepărtează cu o
libertate suverană: „însă el, trecând prin mijlocul lor, a plecat” (v. 30). Nu‑l poate împiedica pe Dumnezeu să-şi urmeze
planul său cu alţii.
Isus
continuă „drumul său” printre noi…
bibliografia [anul
C]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia,
Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di
Ci, Leumann (Torino) 1997; Commento della
Bibbia liturgica, Edizione
Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu
J. (http://dimancheprochain.org); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Garcìa J. M., (http://www.catechistaduepuntozero.it);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net);
Masetti N., Guidati dalla Parola,
EMP, Padova 1995; Orestano C. F., (http://www.monasterodiruviano.it); Tessarolo
A., (ed) Messale e lezionario meditato,
EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Ravasi
G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014; Spreafico A., (https://www.diocesifrosinone.it).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu