† Duminica a 31-a de peste an (A): Iubirea Domnului între frați [5 noiembrie 2017]

Isus cu fariseii și cărturarii.

Iubirea Domnului între frați

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (5 noiembrie 2017)

Lecturi: Malahia 1,14b-2,2b.8-10; 1Tesaloniceni 2,7b-9.13; Evanghelia Matei 23,1-12.

Omilie

În această duminică, Isus ne cere să dăm un răspuns avertizându-ne împotriva tentaţiei de a ne simţi superiori altora. Suntem fii aceluiași Tată, chemați să ne manifestăm prin operele de iubire și milostivire între frați.

Poporul lui Israel s-a întors de puţin timp în patrie din exil, dar se comportă în mod greşit faţă de Domnul care i-a eliberat. În prima lectură, textul este luat din profetul Malahia (Mal 1,14b-2,2b.8-10) care a trăit în al șaselea secol înainte de Cristos. Este un nume necunoscut care poate fi „mesagerul meu”, în termenul ebraic. Profetul face un reproș sever adresat preoților Templului care s-au îndepărtat de Dumnezeu, demonstrând că nu avea nici o fărâmă de inimă din gloria Domnului. Preoții au rolul de a consacra poporul lui Dumnezeu, să-i înveţe legea și să caute mărirea lui. În loc de a gândi la gloria Domnului, ei reduc religia la o pură formalitate, la un pur ritualism gol. Dar cum poate asculta Dumnezeu rugăciunea acestor preoți rebeli? Domnul nu acceptă un cult superficial, fără inimă, exterior: „nu este nimeni între voi care să pună la inimă; voi v-aţi îndepărtat de la cale şi mulţi s-au poticnit de lege; aţi distrus alianţa cu Levi – zice Domnul Sabaot” (vv. 7-8). Malahia contestă această religie. Ameninţarea lui sunt deosebit grave. Preoții duc o viaţă searbădă, fără gust, ajungând să fie dispreţuiţi şi înjosiţi în faţa întregului popor. „De aceea, şi eu v-am făcut să fiţi nişte dispreţuiţi şi nişte zdrobiţi pentru tot poporul, pentru că nu aţi păzit căile mele şi v-aţi înălţat faţa împotriva legii” (v. 9). Un fior de teamă străbate mesajul profetic arătându-le păcatele și chemându-i la convertire. Le aminteşte că Dumnezeu este un „tată” care își iubeşte copiii: „oare nu este un singur tată pentru noi toţi?” (v. 10). Acest mesaj este sever, dar şi onest! Ei sunt „făpturi sărmane” şi în slăbiciunea naturii lor umane pot să-i dea mereu peste cap. De aceea, Dumnezeu i-a ales din marea sa milostivire. Și când ne-am îndepărtat, Domnul nu încetează să ne cheme să revenim la el din toată inima; iubirea sa merge până la iertare.

În a doua lectură luată din Scrisoarea către Tesaloniceni (1Tes 2,7b-9.13), sfântul Paul își amintește de activitatea misionară [astăzi în Salonic, în Grecia]. Apostolul face apel la memorie. Epistola este scrisă din Corint în anul 50 după Cristos. Duşmanii iudei profită să arunce cu noroi în comportamentul lui Paul şi în predica sa care a întemeiat o comunitatea creștină. El insistă asupra unui mesaj plin de blândețe şi umilinţă, amintindu-și de timpurile rămânerii în mijlocul lor, în cuvinte pline de afecțiune: „ne-am făcut blânzi în mijlocul vostru ca o doică ce îşi dezmiardă copiii” (v. 7). Generozitatea sa este foarte mare. „Atât de ataşaţi eram de voi, încât ne-ar fi plăcut să vă dăm nu numai evanghelia lui Dumnezeu, ci şi sufletele noastre, pentru că ne deveniserăţi dragi” (v. 8). Impresionează acest limbaj al lui Paul, care folosește imaginea unei mame – atât de prețuit de Isus și de Scriptură – pentru a indica măsura iubirii pe care a nutrit-o pentru comunitatea sa. Merge până la oferirea vieții sale pentru creştinii care i-au primit darul Evangheliei: „primind cuvântul lui Dumnezeu, […] l-aţi primit nu ca pe un cuvânt al oamenilor, ci aşa cum este într-adevăr, ca pe cuvântul lui Dumnezeu” (v. 13). Puterea cuvântului reprezintă în ochii lui Paul dovada primirii cu credință, cu entuziasm, reînnoind mintea și inima dincolo de a schimba pe cei care stau împrejurul lor. Paul, încă o dată, știe să dea lecții de pastorală, care nu este numai o simpla strategie sau pragmatism, ci, în primul loc, de un ambient în care dacă nu știi să-i iubești pe cei pe care Dumnezeu te-a pus păstor, totul se dovedeşte inutil, zadarnic.

În Evanghelia după Matei (Mt 23,1-12), Isus se adresează mulţimii, denunţând comportamentul cărturarilor şi fariseilor. Cristos este în polemică cu autoritățile religioase și i-a ca martor mulțimile și discipolii săi care i-au ascultat discursurile. În câteva zile îl vor aresta. „Cărturarii şi fariseii s-au aşezat pe catedra lui Moise. Faceţi şi împliniţi tot ce vă spun ei, dar nu faceţi după faptele lor, pentru că ei spun şi nu fac!” (vv. 2-3). Aceştia sunt buni experţi în Scriptură, interpretau legile numite „Legea lui Moise” și transmiteau tradițiile rabinice; sunt persoane care frecventează Templu… Dar inima lor este rece, de gheaţă; este falsă întâlnirea lor cu Dumnezeu. Isus recunoaşte că fariseii și cărturarii învaţă corect poporul credincios cărările morale care conduc la Dumnezeu. Dar le reproşează cu asprime incoerenţa lor: vorbesc frumos, dar în practică nu fac ceea ce spun. Este o ruptură între credinţă şi viaţă până acolo încât viaţa dezminte credinţa. Această incoerenţă nu numai că nu o recunosc, ci o și neagă prin cuvinte, o maschează prin ipocrizia și fățărnicia lor.

George Bernanos scria: „puţin sânge de fariseu circulă şi în vinele noastre”. Este adevărat: cu amărăciune recunoaştem că merităm acest reproş…

Dar să nu uităm concluzia: „Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru! Căci oricine se va înălţa va fi umilit şi oricine se va umili va fi înălţat!” (vv. 11-12). Isus ne propune umilinţa ca o condiţie a adevărului: aceasta este alternativa sa. Discipolul lui Cristos este invitat să se aşeze în ultimul rând: pentru că numai aşa se află în adevăr. Dar, aşezându-se la urmă, va fi şi eliberat de tentaţia trufiei și a înfumurării, a judecăţii și a intoleranţei? Ei, bine: este adevărat! Inima sa va fi gata să-l primească pe Duhul lui Cristos, adică Duhul iubirii și al milostivirii.

Să ne rugăm cu rugăciunea zilei: „Dumnezeule atotputernic și milostiv, numai prin darul tău, credincioșii te pot sluji cum se cuvine; înlătură orice piedică din calea noastră, ca să alergăm cu bucurie în întâmpinarea făgăduințelor tale”. Amin.

---

[bibliografia (anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A,  Edizioni Paoline, Torino 1989].

---