 |
| Toți Sfinții - de Johann Koenig. |
Sfinții – oameni ai fericirilor
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 17:00 (miercuri, 1 noiembrie 2017)
Lecturi: Apocalipsul
7,2-4.9-14; 1Ioan 3,1-3; Evanghelia Matei
5,1-12a.
Omilie
Celebrăm cu întreaga Biserică pe Toţi
Sfinţii: sunt prieteni ai lui Dumnezeu care au trăit în credință, speranță și
iubire și acum se află cu Domnul. Este comuniunea tuturor sfinților din cer şi
de pe pământ: aceia pe care i-a sărbătorit deja în cursul anului şi pe aceia pe
care nu i-a sărbătorit niciodată, pentru că nu au ştiut cine sunt şi cum îi
cheamă şi pe care numai Domnul îi ştie împreună cu Biserica sa triumfătoare din
cer. Îi sărbătorim pe aceşti sfinţi necunoscuţi pentru că ceilalţi şi-au avut
deja sărbătorile lor. Această solemnitate ne invită să creștem în credință
orientându-ne spre bunurile viitoare în speranța că în casa Tatălui sunt
promise și pentru noi.
În prima lectură luată din cartea
Apocalipsei (Ap 7,2-4.9-14) sunt
schițate mărețul proiect care se actualizează în Biserică. Remarcăm un „înger
care ridicându-se de la răsăritul soarelui” – exact de unde vine Cristos
triumfător la sfârșitul timpurilor – spunând: „Nu dăunați pământului, nici
mării […] până când nu vom pune sigiliul pe fruntea slujitorilor Dumnezeului
nostru!” (v. 3). Și autorul cărţii Apocalipsei ne vorbește despre „o sută
patruzeci şi patru de mii” de persoane care provin din toate triburile lui
Israel. Cifră reprezintă numărul de credincioşi care formează noul popor al lui
Dumnezeu. Cifra este simbolică: este numărul obținut din înmulțirea lui
doisprezece ori doisprezece ori și o mie. Numărul o mie reprezintă totalitatea proprie
lui Dumnezeu și acțiunii lui Cristos în Biserica sa. „După acestea, am văzut şi
o mulţime mare pe care nimeni nu putea să o numere, din toate neamurile,
triburile, popoarele şi limbile. Ei stăteau în picioare în faţa tronului şi în
faţa mielului, îmbrăcaţi cu haine albe şi cu ramuri de palmier în mâini” (v.
9). Îmbrăcămintea albă este semnul harului primit, simbolul luminii lui
Dumnezeu. Cu ramuri de palmier în mâini este fără îndoială aluzie la ceremonia
victoriei când în fața unui împărat defilau cu strigăt de salut. Sau se făcea
aluzie la sărbătoarea evreiască a Corturilor în procesiune de mulțumire pentru
eliberarea din robie egipteană și darul Alianței. Este o mulţime imensă din
toate orizonturile, din lumea evreiască dar și din cea păgână. Ei merg în
procesiune în fața tronului lui Dumnezeu și a Mielului. Dincolo de toate încercările
şi persecuţii, ei îl descoperă pe Cristos, Mielul lui Dumnezeu, „care ridică
păcatul lumii”. „Ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele mielului”
(v. 14). Sfinţenia nu este ceva rezervat câtorva persoane privilegiate. Sfințenia
și mântuirea sunt într-adevăr la îndemâna tuturor, deoarece fiecare om se
angajează să trăiască ca fiu al lui Dumnezeu. Este un har pe care Domnul îl
pregăteşte pentru o mulțime nenumărată. Dumnezeu îl propune la toți fii
oamenilor.
Suntem chemați cu toţii la
sfinţenie în iubirea milostivă a Domnului Isus Cristos. Această iubire a lui
Dumnezeu este ceva extraordinar pentru noi. O spune sfântul Ioan în scrisoarea
sa (1In 3,1-3) pe care am ascultat-o
în lectura a doua. El amintește că Dumnezeu ne iubește până la punctul de a ne
considera ca „fii”. „Vedeţi câtă iubire ne-a dăruit Tatăl: să ne numim copii ai
lui Dumnezeu!” (v. 1). Sfințenia nu este decât această intimitate cu Dumnezeu
Tatăl. Este comuniune de iubire pe care Tatăl a semănat-o în noi, sărmanii
păcătoşi, căci „oricine are această speranţă în el devine curat, aşa cum el
este curat” (v. 3). Această speranță ne purifică în fiecare zi. Creștinul este
cel care are mâinile şi inima deschise pentru a primi iubirea lui Dumnezeu. Dacă
ne legăm de Cristos, nimic nu poate să ne despartă de iubirea sa.
În Evanghelie după Matei (Mt
5,1-12) l-am ascultat pe Isus învățând mulțimile ce s-au adunat pe colina de
lângă lacul Galileei, acum numită „Muntele fericirilor”. Este una din paginile
centrale ale Evangheliei: „magna charta”
a creștinismului. Cuvântul lui Dumnezeu ne indică calea care i-a condus spre
fericire, drumul care ajunge la cer. Este un drum greu de înţeles pentru că
merge împotriva curentului, dar Domnul ne asigură că acela care merge pe acest
drum devine fericit. „Fericiţi sunt cei săraci cu duhul... cei ce plâng... cei
care sunt persecutaţi pentru dreptate... cei cu inima curată... cei
milostivi...” . Sfinții, pentru Isus, sunt aceea care trăiesc astfel. Este
bucuria de a descoperi că datorită însuşirii unor comportamente se poate intra
în relaţie cu Dumnezeu. Acest este mesajul proclamat astăzi în toate bisericile
din întreaga lume. Aceasta este calea sfinţeniei şi calea fericirii…
Într-o zi, sfânta Tereza de Calcutta – o soră care se
ocupa de leproși și de cei mai săraci – are un interviu și i se pune întrebări:
„Se spune că sunteți o sfântă. E adevărat?” Iată o întrebare provocatoare. Să
încercăm să ne imaginăm răspunsul ei. Creștinii sunt într-adevăr confuzi, încep
să se bâlbească, murmurând despre fragilitatea sa… Nicidecum. Ea răspunde:
„Toți creștinii sunt angajați să devină sfinți”. Și punând degetul peste
ascultători: „Și voi sunteți chemați la sfințenie! Nu-i așa!” Așa i-a pus în
criză pe toți.
„Nu am altă tristeţe decât aceea că nu fi
sfânt”, aşa îşi încheia Léon Bloy romanul său, La Femme pauvre [„Femeia săracă”].
Sărbătoarea de astăzi este o
invitație la a deveni și noi „oameni ai fericirilor” în mijlocul fraților
noștri.
[bibliografia
(anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net);
Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel
Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB
Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Masetti N., Guidati dalla Parola,
Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A,
Edizioni Paoline, Torino 1989].
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu