 |
| Daţi-i Cezarului... |
Evanghelia Matei 22,15-21: În acel timp,
fariseii s-au dus să ţină sfat, ca să-l prindă pe Isus în vorbă. Şi i-au trimis la el pe discipolii lor împreună cu irodienii, ca să-i spună: „Învăţătorule,
ştim că eşti sincer şi înveţi cu adevărat calea lui Dumnezeu: nu ţii seamă de
nimeni, căci nu te uiţi la faţa omului. Spune-ne, aşadar, ce
părere ai: este permis sau nu a da tribut Cezarului?” Dar Isus,
cunoscând răutatea lor, le-a zis: „Ipocriţilor, de ce mă ispitiţi? Arătaţi-mi moneda tributului!” Iar ei i-au adus un dinar. El le-a
zis: „Ale cui sunt imaginea aceasta şi inscripţia?” I-au zis: „Ale
Cezarului”. Atunci le-a zis: „Daţi-i, aşadar, Cezarului ceea ce este al
Cezarului şi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu!”
Omilie
În această duminică a 29-a din
timpul de peste an auzim textele biblice care ne cer un răspuns. Ele amintesc
de importanţa pe care noi o avem în ochii lui Dumnezeu şi rolul pe care îl au ceilalţi.
Acestea sunt cuvintele din prima lectură: „Te-am chemat pe nume. Ți-am dat un
titlu; eu sunt Domnul şi nu este altul”. Această veste bună a fost anunţată unui popor
care tocmai a petrecut 50 de ani de exil într-o ţară străină. Acest popor distrus
şi umilit va putea regăsi demnitatea şi strălucirea sa. Ceea ce este
extraordinar, este că Dumnezeu se slujește de un rege păgân pentru a realiza proiectul
său de mântuire. Este vorba despre Cyrus, regele Persiei, care a devenit omul
providenţial care va permite poporului lui Israel să se întoarcă în țara sa.
Prin acest text al profetului, noi
întrevedem un alt eliberator: Isus Cristos. Cu el, nu numai Israelul este
salvat. El a venit pentru toate popoarele lumii. Ne vede cufundați în păcatul
nostru, departe de Dumnezeu. Și-a dat Trupul și Sângele său vărsat pentru noi,
şi pentru mulţi. El vrea să ne asocieze pe toți oamenii la victoria sa asupra
morţii şi a păcatului. Ziua misionară este aici pentru a ne reaminti că suntem misionari.
Suntem trimiți să anunţăm „bucuria
Evangheliei”; este chemarea pe care ne-o adresează papa Francisc: „bucuria
Evangheliei umple inimile celor care se întâlnesc cu Isus”. Această bucurie suntem
chemați să o comunicăm şi să răspândească raze în această lume care are nevoie
cu adevărat. În faţa acestui desert spiritual, a tentaţiei așa de mare spre a ne
descuraja şi a ne spune că nu ajută cu nimic, „trebuie oameni de credinţă, care
prin exemplu vieții lor, să arate drumul spre Țara promisă şi astfel să țină
trează speranţă” (papa Francisc).
Aceasta este speranţă pe care
Paul o mărturiseşte în a doua lectură; el descoperă o credinţă activă printre
creştini din Tesalonic. A anunţat Evanghelia la oamenii care nu i-a cunoscut.
Acești păgâni i-a primit Vestea cea Bună şi s-au convertit la Isus Cristos. Dar
el descoperă că principala lor activitate este Dumnezeu care face parte în
inimile acestor oameni.
Anunţarea Evangheliei nu a fost
uşor pentru cei trimişi. Ei dau piept cu oameni care căutau să-i discrediteze.
Aceasta s-a întâmplat cu Isus pe tot parcursul slujirii sale. În Evanghelia de
astăzi, vedem farisei şi partizanii lui Irod că s-au pus de acord pentru a-i
întinde o capcana; încep prin a-i face elogii la libertatea, corectitudinea şi
integritatea sa; dar această limbă măgulitore treptat se transformă într-un
complot împotriva lui Isus: „Este permis sau nu a da tribut Cezarului?”
Aceste opoziţii la Evanghelie
sunt întotdeauna de actualitate: tentaţia este mare de a pune în afara
circuitului pe cei care pun în discuție și se pot schimba. Când cuvântul
Bisericii ne deranjează, facem totul pentru a o discredita. Dar nimeni nu poate
opri proclamarea vestei celei bune. Cristos contează pe fiecare dintre noi pentru
a fi martori şi mesagerii acestor cuvinte de Viaţă Veşnică.
În Evanghelia de astăzi, Isus pune
lucrurile „la loc”: „a da Cezarului ce este a Cezarului şi lui Dumnezeu ce este
a lui Dumnezeu”. Unii ar putea crede că Isus ne invită la o împărțire clară
între cele două domenii. Pentru mulţi „săptămâna este a lui Cezar şi duminica a lui Dumnezeu”. Dar acest
lucru nu ni-l cere Isus. Dăm lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu: „este a
recunoaște, nu importă în faţa oricărui tip de putere că Dumnezeu este Domnul omului
şi că nu există nici un altul” (papa Francisc). „Dăm lui Dumnezeu ceea ce este a
lui Dumnezeu, este a se deschide la voința sa şi să cooperăm în Împărăția
milostivirii, a iubirii şi a păcii”.
A da Cezarului ce îi aparţine şi
lui Dumnezeu ce îi revine. Ştim că împăraţii romani făceau să fie venerați ca
zei. Este valabil chiar şi astăzi. În locurile înalte ei înşişi se iau ca „Bunul
Dumnezeu”. Uneori, se face apel la ei; se accepte compromisuri care nu sunt
întotdeauna în acord cu conştiinţa noastră. Când banul este rege, regulile de
joc sunt distorsionate.
A da Caesarului ce este a Caesarului,
este să participăm la organizarea societăților în care trăim, este a purifica
relaţiile pe baza de loialitate, este a lua asupra sa obligațiile diverselor
domenii de viaţă socială, economică şi de familie. Noi toții avem de luptat pentru
demnitatea celor săraci de a fi recunoscute şi respectate. La această lume suntem
trimiși ca mesageri ai Evangheliei. Cu ocazia acestei săptămâni misionare,
suntem puși în faţa responsabilităţile noastre. Cristos ne vrea să fim în stare
de misiunii indiferent de situaţia noastră.
Celebrând Euharistia, vrem,
Doamne, să restituim ceea ce vine de la tine. Îți oferim toate actele din
credinţa, speranţă şi caritate care împodobesc vieţile noastre şi ale tuturor fraţii
noştri. Cu tine ne angajăm să facem ca iubirea să prevalează asupra urii şi a violenţei.
Fii cu noi pentru ca Evanghelia să fie anunțată în întreaga lume. Amin.
(pr. Jean
Compazieu [2017]; tradus din limba franceză de pr. Isidor Chinez; sursă:
http://dimancheprochain.org/7148-homelie-du-29eme-dimanche-du-temps-ordinaire-4/).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu