„Nimeni nu este străin pe acest pământ” [XXX TPA (A) - duminica, 29.10.2017]

Cele două porunci.

Evanghelia Matei 22,34-40: În acel timp, auzind fariseii că le-a închis gura saduceilor, s-au adunat la un loc, iar unul dintre ei, învăţat al Legii, ca să-l pună la încercare, l-a întrebat: „Învăţătorule, care poruncă este cea mai mare în Lege?” El i-a zis: „Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău! Aceasta este cea mai mare şi cea dintâi poruncă. Iar a doua este asemenea acesteia: «Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!” În aceste două porunci este cuprinsă toată Legea şi Profeţii”.

Omilie

„Nu există un străin pe acest pământ”. Această formulă al Comitetului pentru mișcări de evacuați [CIMADE – Comité inter mouvements auprès des évacués – Comitetul internațional cu mișcări de evacuați – asociație înființată din 1939] vrea să ne provoace. Într-o limbă foarte actuală, cartea Exodul (din prima lectură) ne dă însemnări foarte concrete: „Să nu faci rău celui străin [emigrantului] şi să nu-l asupreşti; să nu pui zălog pe haina aproapelui tău: căci este singura lui învelitoare când se face frig”. Astfel Dumnezeu ne atrage atenţia asupra persoanelor vulnerabile ce depind de bunăvoința altora. Se delimitează de acţiunile vinovate declarând că va răspunde la strigătul celor umili.

Ascultând aceste texte biblice, ne gândim la emigranţii de astăzi care au fugit de război. Ne gândim la toţi cei care sunt reduși la sclavie și la mizerie. În unele ţări, oamenii au doar o masă frugală pe zi. Cartea Exodului vine să amintească că alianța cu Dumnezeu trece prin iubirea fraţilor şi în special al celor mai săraci.  Dacă îi uităm, viaţa noastră va deveni o contra mărturiei. În Dumnezeu, tot omul devine frate de iubit. 

Scrisoare către Tesaloniceni (din lectură a doua) ne vorbeşte despre primire. Apostolul Paul felicită pe creştinii din acest oraş pentru buna primire pe care au rezervat-o predicii şi cu persoana sa. Ei sunt acum chemaţi să devină pentru toţi cei care îi înconjoară modele de credinţă şi de iubire. Fiind eliberați de idolii alienați, aceștia vor putea să lucreze activ pentru venirea Împărăţiei lui Dumnezeu. Este important pentru noi: trăim într-o societate care caută să-l scoată pe Dumnezeu din viaţa noastră. Mulţi creştini sunt luați în derâdere. Alţii sunt victime ale persecuției: în această lume avem de mărturisit iubirea care este în Dumnezeu.

În Evanghelie, găsim nişte farisei care căuta să-l pună la încercare pe Isus. Problema lor este cu adevărat teoretică. Ei ştiu foarte bine că a iubi pe Dumnezeu este porunca supremă; toţi evreii pioși au obiceiul de a se ruga în fiecare zi cu acest pasaj din Scriptură: „Ascultă, Israele! Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din toată puterea ta!” (Dt 6,5). Capcana pentru Isus țintește învăţătura şi acţiunile sale. Adversarii săi îl vedeau cum în fiecare zi împlinește  lucrările milostivirii; era foarte aproape de cei răniţi în viață, de cei bolnavi şi pierduți. Vindeca în zi de sâmbătă. I-a fost reproșat că face prea mult în detrimentul Legii lui Dumnezeu.

În răspunsul său, Isus aminteşte de ceea ce spune în cartea Deuteronomului: „Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, din tot sufletul tău şi din toată puterea” (versetele 37-38). El putea să se fi oprit acolo, dar adaugă ceva ce nu l-a întrebat doctorul legii: „a doua porunca este asemenea acesteia: «Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi»!” Isus pune aceste două porunci împreună pentru a revela că sunt inseparabile şi complementare. Nu se poate iubi Dumnezeu fără a-l iubi pe aproapele. Și nu se poate iubi aproapele fără a-i iubi pe Dumnezeu.

Pentru a trăi Evanghelia, ne întoarcem spre Dumnezeu. Ceea ce ne cere, el a trăit-o până la capăt. În seara zilei de Joia Sfântă a spus: „Aşa cum eu v-am iubit pe voi, așa să vă iubiți unii pe alții”. Nu este o simplă lege scrisă, dar e o persoană care se dăruieşte. Cristos continuă să insufle Duhul său Sfânt credincioșilor săi pentru a anima gândurile, cuvintele şi acţiunile lor. Se identifică cu aproapele nostru şi ne cheamă să-l recunoaştem în alții. Ceea ce facem celui mai mic am făcut-o pentru el.

Această chemare de a iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele se întâlnesc alăturându-se într-o lume dură şi violentă. În toate zilele vorbim de războaie, violenţe şi execuții sumare. Toate acestea sunt absolut intolerabile. Prima lectură ne vorbește despre respectul față de emigranţi. Prin ei, Cristos este acolo. Credem, de asemenea, că mulţi tineri şi chiar copii comit acte care afectează vieţile altora. Ne simţim foarte despuiați față de toate aceste situaţii. Dar într-o zi, maica Teresa de Calcutta ne-a dat mărturia sa: o sora vine să facă parte din această problemă dificilă. Maica Tereza, pe atunci decidea, că comunitatea să facă o oră în plus de adoraţie înainte Preasfântul Sacrament. Este înaintea Domnului care ne învăţă să iubim ca el şi cu el.

Vom ridica spre Domnul această rugăciune a sfântului Francisc: 

„Doamne, fă din mine un instrument de pace: 

Unde este ură, eu să aduc iubire.

Unde este ofensă, eu să aduc iertare.

Unde-i dezbinare, eu să aduc unire.

Unde-i rătăcire, eu să aduc adevărul.

Unde-i îndoială, eu să aduc credință.

Unde-i disperare, eu să aduc speranță.

Unde-i întuneric, eu să aduc lumină.

Unde-i întristare, eu să aduc bucurie”. Amin.

(pr. Jean Compazieu [2017]; tradus din limba franceză de pr. Isidor Chinez; sursă:

http://dimancheprochain.org/7159-homelie-du-30eme-dimanche-du-temps-ordinaire-5/).