 |
| Dumnezeu și aproapele - de James Tissot (1836-1902) |
Este unica iubire cu două fețe
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 11:00 (29 octombrie 2017)
Lecturi: Exodului
22,20-26; 1Tesaloniceni
1,5c-10; Evanghelia Matei
22,34-40.
Omilie
Venim la Liturghie; celebrăm
Euharistia. Tot ce ne face știm este mai mult teorie. Dar Cristos vrea să
experimentăm credința noastră și nu doar recitarea frazelor credinței: să
iubești pe Domnul Dumnezeul tău și pe aproapele. Putem să iubim pe frații și
surorile noastre! Nu este o frază de citit, ci e trăire!
Căci suntem o comunitate de
credință, iubire și speranță (rugăciunea zilei).
În prima lectură luată din cartea Exodului (Ex 22,20-26) se citește din codul alianței (Ex 20,22-23,19). Sunt trei clase privilegiate reprezentând pe străin sau emigrant, pe văduvă și orfan, pe cel nevoiaș lipsit de „apărător”. Dar Dumnezeu însuși a hotărât să-i ocrotească și de aceea comunitatea trebuie să îi ia sub grija sa. „Să nu faci rău celui străin şi să nu-l asupreşti” (v. 20); „Să nu faci rău niciunei văduve, nici orfanului! (v. 21); „Dacă împrumuţi bani celui sărman din poporul meu, să nu te comporţi cu el ca un cămătar şi să nu ceri dobândă de la el!” (v. 24). Dumnezeu ne atrage atenţia asupra persoanelor vulnerabile care depind de bunăvoința altora. Cartea Exodului vine să amintească că alianța cu Dumnezeu trece prin iubirea fraţilor şi în special al celor slabi. Dacă îi uităm pe ei, viaţa noastră va deveni falsă. Tot omul devine frate de iubit în Dumnezeu.
Din cauza persecuției evreilor,
apostolul Paul a trebuit să fugă din Tesalonic, la puține spătămâni după
întemeierea bisericii. Era îngrijorat de situația comunității creștine. Primind
vești bune de la Timotei și Sila, scrie tesalonicenilor o epistolă în care își
exprimă bucuria că au rezistat la încercări. Prima comunitate creștină de pe
teritoriul Europei a trezit multă bucurie și entuziasm printre bisericile
tinere. În scrisoare sa, din care am
citit la lectura a doua (1Tes 1,5c-10), apostolul Paul vorbeşte despre buna primire a predicii
sale. Tesalonicienii au experimentat credința, nu ca o teorie, ci văzând și trăind cu omul care se numește Paul, cel care este „condus” de Cristos. Pe el
trebuie să-l imite. Acum ați devenit modele de credință: „exemplu
pentru toţi cei care cred în Macedonia şi Ahaia” (v. 7). „Cuvântul Domnului a
răsunat” în toată Grecia. Acum ați devinit modele de credinţă şi de iubire. Eliberați
fiind de idoli, vați „întors la Dumnezeu ca să slujiţi Dumnezeului cel viu
şi adevărat” (v. 9). Ați devenit o comunitate exemplară în așteptarea Domnului.
Ați primiți „Cuvântul”; ați devenit o comunitate creștină plină de fervoare;
fiți deci „imitatorii noştri şi ai Domnului” (v. 6), convertindu-vă de la rău
și abandonându-vă în slujirea lui Dumnezeu (v. 9), trăind în așteptarea lui
Isus ce ne mântuiește (v. 10), privind spre viitor cu speranță neclintită. Cei
necredincioșii vor avea posibilitatea să vadă o rază din sfințenia lui Dumnezeu
și din credibilitatea bisericii și vor râvni să intre în ea.
În Evanghelie după Matei (Mt 22,34-40), găsim niște farisei care căutau să-l pună la încercare pe Isus. „Învățătorule, care este cea mai mare poruncă din Torah [Lege]?” (v. 36). Este la singular... Această întrebare este, însă, viciată în rădăcină de o intenție răutăcioasă, deja notată de evanghelist: „l-au întrebat [pe Isus] ca să-l pună la încercare”, ca să-l ispitească și să-l surprindă greșind în cuvintele sale. Este o capcană pentru Isus; țintește învățătura și acțiunile sale.
Unde este ascunsă această
capcană?! Toată lumea ştie că în Scriptură sunt cele „Zece Porunci”. Însă
fariseii şi tradiţia lor fărâmiţază cele „Zece Porunci”, ajungând să le
transforme într-o listă de 613 precepte din care 365 de interdicții [să nu faci!] şi 248 de
impuneri [să faci!]. Aceste numeroase obligații fac din iudeul credincios să se
gândească numai la Dumnezeu. Este și riscul de a cădea în formalism care se
pierdea în amănunte, aşa încât fariseii căutau să facă o ierarhie în aceste legi.
Care este porunca supremă?
Isus își dă seama despre făţărnicia
interlocutorului său, dar nu-i plăteşte cu aceeaşi monedă; proclamă porunca
iubirii acelora care îl urăsc… Și a răspuns: „Shema'Israel! Ascultă, Israele! Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul
tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din toată puterea ta!” (Dt 6,5). Isus nu pare că a avut nevoie
să se gândească. Răspunsul lui a ţâşnit din fiinţa lui cu o spontaneitate
absolută! Toți evreii pioși obișnuiau să se roage în fiecare zi cu acest pasaj
al Scripturii: „Shema'Israel!” Este o
profesiunea de credinţă repetată de trei ori pe zi de credinciosul evreu. Isus
putea să se fi oprit acolo – la „Shema'Israel!”
– dar adaugă ceva pe care nu l-a întrebat învătătorul legii: „a doua porunca
este asemenea acesteia: «Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi»!” (v
39). Adică este importantă ca și prima; chiar dacă nu este identică, este
necesară ca și prima. Cristos pune aceste două porunci împreună. Nu sunt două
porunci separate, ci una singură, căci este aceeaşi iubire cu alte fețe. Nu se
poate iubi Dumnezeu fără a-l iubi pe aproapele. Și nu se poate iubi aproapele
fără a-i iubi pe Dumnezeu.
Este unica modalitate pe care
creștinul o are la dispoziția sa pentru a-l mărturisi lumii pe unicul Dumnezeu,
după exemplul lui Cristos.
Și până unde l-au dus aceste
„două iubiri” pe Isus?!...
[bibliografia
(anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net);
Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel
Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB
Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Masetti N., Guidati dalla Parola,
Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A,
Edizioni Paoline, Torino 1989].
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu