Strigăt în pustie

Cu chiotele-ţi de lumină
şi cu-adâncul ochilor de mare,
cu urnele în lut ce ţi le lasă
nenumăratele fecioare
cutremurate-n clipa asta
de-un dor
pe minunatul tău pământ,
te chem:
vino, Lume,
vin'.
Adie-mi în ureche gânguritul de izvoare,
la cari în miez de noapte
nevăzuţi de nimeni strugurii
desprinşi din viţe ţi s-adună
să-şi umplă boabele de must,
şi-apoi – cu dărnicia ta de moarte
vino,
Lume,
vin'.
Şi răcoreşte-mi
fruntea-nfierbântată
ca nisipul dogorât
pe care calcă-ncet, încet
prin pustie un profet.

[1921]

(Blaga Lucian, Pașii profetului).