joi, 10 august 2017

Laurențiu, diaconul, îndură martiriul


Martiriul sfântului Laurențiu 
de Titian


Tot ce poate omenirea inventa în oarba-i ură,
Laurențiu, diaconul, ca un sfânt erou îndură.
Glorioasă este fila ce martirul o înscrie
Nu pe piatră sau hârtie, ci o sapă-n carne vie.


Laurențiu e la Roma unul din bărbații care
Stau mereu, slujind cu râvnă, lângă sfintele altare;
Sunt bărbați cu faimă bună; șapte sunt, și-s buni cu toții,
Dar mai bun e Laurențiu, el își pune-n umbră soții.


Luptător viteaz, cu forța de la sânul mamei suptă,
Nu se teme de pericol, cu curaj s-aruncă-n luptă;
N-are-n mâini vreo armă, totuși, el învinge, e mai tare
Decât cei ce pe grătare îi pun trupul la frigare.


Mare sfinte Laurențiu, azi, privindu-te în slavă,
Cinstitorii îți admiră pe pământ purtarea-ți bravă.
Pentru moartea-ți glorioasă, dă-le forța să înfrunte
Lupta zilnică a vieții și durerile mărunte.

Cu credința care-nvinge toate-n cale și răzbate,
Cucerești prin luptă cerul, cu asalt, ca pe-o cetate.
Domnu-ți pune-n mână sceptrul și pe frunte diademă;
Ceru-ntreg îți recunoaște demnitatea ta supremă.


Preamărit să fie Tatăl, ca și Fiul, totdeauna,
Ca și Duhul și Treimea ce ți-a pus pe cap cununa.
Mijlocirea ta din ceruri mântuirea ne-o obțină,
Să putem și noi ajunge în lăcașul de lumină. Amin.

(breviar: http://ercis.ro/liturgie/breviar.asp).





„Să ne bucurăm, deci, preaiubiţilor, cu bucurie spirituală, şi să-l preamărim, prin sfârşitul preafericit al acestui ilustru erou, pe Domnul care este minunat în sfinţii săi şi ne dă prin ei ajutor şi, în acelaşi timp, exemplu; el a făcut să strălucească gloria sa în întreaga lume din Orient până în Occident, prin strălucirea orbitoare a luminii leviţilor, şi tot atât de renumită este Roma, prin Laurenţiu, cât de mare este Ierusalimul prin Ştefan” (dintr-o omilie a sfântului Leon cel Mare. Cit. in. G. Pettinato, I santi canonizzati del giorno/VIII, Ed. Segno, Udine 1991, pag. 94-95).





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu